De ce „răii“ atrag

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frumuseţea, principalul avantaj al fetelor în căutare de băieţi cu stare
Frumuseţea, principalul avantaj al fetelor în căutare de băieţi cu stare

De multe ori, perechile de poveste cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene au fost înlocuite în zilele noastre cu nişte cupluri mai puţin reuşite. Astfel, EL este nemernicul după care suspină fete cuminţi, iar EA – profitoarea care-şi doreşte mai degrabă acces la cardul prinţului naiv decât la inima lui.

Vremea când fetele visau la un prinţ galant a apus de mult. Astăzi, fetele cuminţi sunt mult mai susceptibile la a ceda în faţa farmecelor
vreunui playboy de cartier. La fel se întâmplă şi în cazul bărbaţilor care, în loc să caute o femeie cuminte şi gospodină, se lasă vrăjiţi de câte-o „piţi" plină de zorzoane şi de fumuri. Cum se nasc astfel de atracţii nepotrivite? Contrastele se atrag este răspunsul cel mai la îndemână, dar experţii oferă şi alte explicaţii ce ţin de alchimia dragostei.

Astfel, fascinaţia pe care „băieţii răi" o exercită asupra fetelor este atât de puternică încât raţiunea este complet scoasă din joc. „Există ceva la aceşti tipi care te atrage iremediabil, chiar şi atunci când creierul te îndeamnă să fugi cât mai departe", este de părere psihologul american Tony Coleman, specialist în relaţii de cuplu.

Cei care cred că doar tinerele fără minte sunt expuse la astfel de greşeli se înşală amarnic, după cum a scos la iveală un studiu realizat în SUA. Astfel, 21% din femeile de peste 35 de ani intervievate au mărturisit că nu s-ar da în lături de la o relaţie cu un tip considerat „rău". Mai mult, o treime dintre mamele singure participante la studiu s-au arătat şi ele dispuse să încerce aşa ceva.

Instinct animalic

În mod ironic, dacă întrebi o femeie ce anume caută la un bărbat, cu siguranţă ea nu va menţiona niciuna dintre trăsăturile ce definesc un şmecher de club, cum ar fi acea încredere în sine vecină cu aroganţa şi tupeul fără margini. În teorie, femeile visează la bărbaţi galanţi şi sufletişti, dar, în practică, se topesc la o privire mai lungă aruncată de un tip arogant care ştie să comande băuturi sofisticate într-un club.

„Băiatul rău emană prin toţi porii virilitate, încredere şi independenţă. Pentru femei, aceste trăsături funcţionează ca un veritabil afrodisiac", spune psihologul american Michael Fitzgerald. Acest lucru a fost dovedit în mod ştiinţific cu ajutorul unui studiu realizat de cercetătorii Universităţii din Praga (Cehia). În cadrul acestui experiment, 65 de femei au fost puse să miroasă beţişoare cu vată îmbibate în transpiraţia unor bărbaţi. Cele mai multe dintre femei au indicat drept sexy mirosurile emanate de către aceia care se încadrau în definiţia masculului dominant.

Revoltă prost-înţeleasă

Atracţia faţă de tipii non-conformişti pe care o resimt unele femei poate să derive şi din dorinţa de a trăi „periculos", în afara regulilor şi a presiunilor de tot felul, care le guvernează vieţile. O tânără care a învăţat tot timpul bine, a fost ascultătoare şi a urmat sfaturile părinţilor chiar şi atunci când ei au împins-o spre o meserie care nu o pasionează cu adevărat va simţi la un moment dat nevoia de a vedea cum e viaţa „liberă", viaţa dincolo de convenţii.

Click pe infografie pentru a afla detaliile care îl/o dau de gol



Din fericire, pentru cele mai multe, este vorba de o curiozitate care, odată astâmpărată, va dispărea fără urmări semnificative. „În mod paradoxal, multe tinere văd în ataşamentul romantic faţă de un bărbat «rău», adică genul acela despre care mamele le-au spus să se ferească, o formă de răzvrătire, de afirmare a propriei independenţe. Ceea ce puţine realizează pe moment este faptul că indivizii în cauză nu au practic nimic rebel în ei, nimic esenţial, cel puţin", este de părere psihologul Luminiţa Cernat.

În cele mai multe cazuri, indivizii în cauză ies în evidenţă prin tunsori extravagante sau un stil vestimentar mai ţipător, dar aceasta e doar o modă, nu o formă de respingere a valorilor societăţii. „Singura valoare pe care o resping este munca, în rest visează ca şi restul lumii la o casă aranjată ca-n reviste sau o maşină mai bună", mai spune specialistul.

Vrăjiţi de fete „rele"

Dacă femeile se lansează în relaţii periculoase atrase de imprevizibilul vieţii alături de un mascul „rău", în cazul bărbaţilor motivele sunt de regulă altele. Cel mai adesea, el se va îndrăgosti de o femeie nepotrivită pur şi simplu pentru că este frumoasă.

Este cazul acelor tinere care-şi dedică majoritatea timpului îmbunătăţirii imaginii personale. Ce şanse are o femeie care munceşte de dimineaţa până seara în faţa uneia de categoria „piţi", proaspăt ieşită de la coafor? Foarte puţine, de unde şi numărul mare de bărbaţi care se lasă seduşi de individe aflate de regulă în căutarea unui alt naiv care să le întreţină gusturile costisitoare.

„Am păţit aşa ceva cu băiatul meu, Gelu, care a dat peste o astfel de fată într-un club. Băiatul meu e tare muncitor şi s-a chinuit ani întregi să pună pe picioare o firmă de calculatoare şi când prinsese şi el ceva cheag m-am trezit că-mi aduce în casă pe una care nu făcea nimic toată ziua decât să se aranjeze şi să iasă la cumpărături", povesteşte Elena Neagu, pensionară din Bucureşti.

infografie

„Un an a trebuit să o suportăm, că el era complet orbit de ea. Nu mai ştia ce să facă să-i intre în graţii. Cred că sunt singurul om din ţara asta care binecuvântează criza economică. Atunci când lucrurile au început să scârţâie, băiatul era băgat într-o afacere nouă care n-a mai mers şi s-a trezit cam fără bani. Când a văzut doamna că nu mai are cu ce să-i ia maşină nouă a făcut crize, a umblat botoasă prin casă o săptămână, ca peste un timp să-şi facă brusc bagajele, anunţând că are pe altcineva. Noroc că până atunci se cam lămurise şi Gelu al meu câte parale făcea tipa şi n-a fost mare dramă în casă, cum spera ea", încheie doamna Elena.

Cine cedează primul

După unii experţi, bărbaţii se simt atraşi de fetele rele şi datorită faptului că este mai uşor să te culci cu o tipă de genul ăsta decât cu una cuminte, cu care trebuie să duci mai multă muncă de lămurire. Uneori, percepţia se dovedeşte greşită, mai ales când vine vorba de cele puse pe căpătuială, care se pricep foarte bine să plimbe un bărbat până nu capătă ceva dovezi palpabile de iubire, de preferinţă cu etichetă de la magazine de top. În plus, cu cât mai repede reuşeşte respectivul să ajungă în patul ei, cu atât mai mare este riscul ca fata să dispară subit de îndată ce întâlneşte un altul şi mai generos.

În cazul bărbaţilor mai în vârstă, intervine şi vanitatea de a se afişa cu o tânără plină de nuri, după care întorc capul toţi clienţii unui local. Chiar şi aceia care sunt conştienţi că principalul lor farmec stă în contul din bancă pot trăi cu iluzia că cei din jur pun respectiva cucerire pe seama virilităţii lor. „Este un mod de a se păcăli pe sine încercând să-i păcălească pe cei din jur. Sunt destul de puţini bărbaţii - mai maturi să le zicem - care reuşesc să-şi păstreze luciditatea sau simţul ridicolului în astfel de situaţii", spune psihologul Luminiţa Cernat. 

Portretul partenerului ideal

Interesul bărbaţilor faţă de fetele rele a fost demonstrată şi de un studiu realizat în Marea Britanie, potrivit căruia 35% dintre domnii intervievaţi s-au declarat atraşi de femei gen Angelina Jolie, Britney Spears sau Paris Hilton. Doar 18% au spus că doresc o fată cu simţul umorului, în timp ce principiile nu i-au interesat decât pe 14% dintre cei chestionaţi. O tendinţă similară se observă şi în cazul femeilor, potrivit cărora bărbaţii prea manieraţi par „slabi". Nici cei prea spilcuiţi, aşa-numiţii metro-sexuali, nu sunt la mare căutare. În schimb, când vine vorba de băieţii răi, lucrurile se schimbă, scrie cotidianul citat. Astfel, aproape 20% dintre femei s-au arătat dornice de o relaţie cu bărbaţi precum Colin Farrell, Jude Law sau Robbie Williams.

Iubirea care rupe gratiile

Există şi situaţii când atracţia faţă de latura mai întunecată a vieţii este dusă la extrem. Este cazul acelor femei, aparent normale, care leagă prietenii prin corespondenţă şi chiar poveşti de amor cu criminali periculoşi aflaţi în spatele gratiilor. Potrivit cotidianului britanic „The Guardian", peste 100 de englezoaice sunt logodite sau chiar măritate cu deţinuţi condamnaţi la moarte. Criminalul Ian Huntley (foto), închis pentru asasinarea a două fetiţe, primeşte zilnic scrisori de la admiratoare. „Ticăloşii ne aprind imaginaţia. Oamenii sunt interesaţi de cei care trăiesc la limită sau dincolo de ea, pentru că aceştia fac tot felul de lucruri pe care muritorii de rând n-ar îndrăzni nicicând să le facă", spune psihoterapeutul englez Petrushka Clarkson.

Cum să scapi dintr-o „legătură periculoasă"

„Aşa cum se întâmplă cu băutura, ţigările sau reality show-urile de la televiziune, ştim că băieţii răi sau fetele rele nu aduc nimic bun, dar nu ne putem abţine. De ce tânjim după lucruri nocive? Eu numesc acest fenomen atracţie născută din frustrare. Cu cât ţi se spune mai mult să renunţi la o anume persoană pentru că e o relaţie care te poate te distruge, cu atât te încăpăţânezi mai tare în acea relaţie", susţine profesorul american Helen Fisher, cercetător la departamentul de antropologie al Univerităţii Rutgers.

În perioada de maximă intensitate a sentimentelor, o persoană poate fi împinsă să adopte comportamente complet iraţionale, cum ar fi să stea o noapte întreagă cu mâna pe telefon aşteptând un semn de la aşa-zisul iubit.

Acesta ar fi un lucru benign, dar sunt şi fete dispuse să se angajeze în activităţi periculoase de dragul unui tip, după cum sunt şi bărbaţi capabili să-şi toace toţi banii pentru a satisface capriciile unei femei. Cel mai bun lucru pe care îl pot face oamenii prinşi în relaţii nesănătoase este să încerce să analizeze ce i-a împins în braţele unei asemenea persoane, spune Helen Fisher.

„Unii oameni sunt atraşi de provocarea pe care o reprezintă reformarea respectivei persoane, aducerea sa pe calea cea bună. De obicei, femeile sunt cele care îşi fac astfel de iluzii. Alţii sunt atraşi de farmecul vieţii lângă o persoană imprevizibilă. Cunoaşterea raţiunilor interioare ce te-au împins într-o anume direcţie te poate ajuta să-ţi controlezi sentimentele, ceea ce îţi va permite să te retragi dintr-o relaţie care ameninţă să-ţi distrugă viaţa", conchide cercetătoarea americană.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Banner Adevărul Life
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite