Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

Doamna fantomă, ne acordaţi un interviu?

16
18 Aug 2014 08:40:52
Simona Catrina

Cu ani în urmă, tarabele erau căptuşite cu reviste ale căror titluri conţineau cuvântul „paranormal”. Se cumpărau în ritmul în care se cumpără azi covrigeii uriaşi. Extratereştrii jubilau.

Pe la mijlocul anilor ’90, faimosul trust de presă bucureştean la care lucram a lansat şi o revistă dedicată, frisonant, fenomenelor care mai de care mai paranormale. Ca să nu mai angajeze oameni special pentru această lugubră misiune, patronul a poruncit ca fiecare om de la ziar să colaboreze şi cu această palpitantă publicaţie. Aşa m-am văzut şi eu, alături de alţii, în situaţia de a scrie lucruri care erau cât p-aci să-i provoace un infarct bunică-mii – până i-am explicat eu ce se petrecea în spatele uşilor şi universurilor închise.

Ţeapa trece, pietrele rămân

La prima şedinţă de redacţie, şeful ne-a repartizat pe fiecare la secţia care credea el că ni se potriveşte. Eu am nimerit la departamentul ”Fantome”, ceea ce era just, având în vedere că apăream la serviciu la cele mai neaşteptate ore şi-i speriam astfel pe toţi, după cum mă şi evaporam foarte devreme. La început, m-am bucurat, speram să prind delegaţii pe la Castelul Bran sau alte locuri cocoşate de mister. Pe urmă, am realizat că secţiile erau pur orientative, în realitate fiecare redactor era obligat să-şi încordeze minţile şi să contribuie la fiecare rubrică din revistă, indiferent pe ce temă ocultă (spirite, extratereştri, vindecători-vrăjitori, premoniţii, fenomene ciudate, timpuri paralele etc).

Într-o zi, când scriam un text superb despre o fantomă obraznică din Drumul Taberei, care circulă seara târziu cu autobuzul 368, am fost brutal întreruptă de şeful meu, care mi-a ordonat să plec într-un sat din Munţii Buzăului, unde un localnic susţinea că pe casa lui cad pietre din cer. Cum sunt buzoiancă şi de mult nădăjduiam să-mi vizitez rudele pe banii trustului, am acceptat cu suspectă bucurie.

Cu un ordin de deplasare într-o mână şi cu un fotograf în alta, am purces. În Buzău, ne-am urcat într-o rată, ca să ajungem în comuna apocalipsei. Pe drum, am speriat de moarte toţi ţăranii din autobuz, fiincă neavând noi ce face (uitaserăm să cumpărăm integrame din gară), le-am povestit unde ne duceam şi i-am întrebat ce boroboaţe au făcut prin sat, pe-acolo, de sunt blestemaţi şi bombardaţi cu gresii, marne şi pietrişuri.

L-am găsit pe omul care se jura că-i cad roci pe acoperiş. Nici nu era greu să dăm de el, tot satul era ciorchine acolo, înarmat cu furci, topoare şi icoane. Pasămite noi nimeriserăm între doi nori de granit, pentru că la ora aia nu cădea nicio piatră, deci ne-am pus pe aşteptat. Gazdele au auzit că suntem de la ziar şi ne-au servit cu o ţuică, iar noi am refuzat politicos, pentru că eram în timpul orelor şi spaimelor de program. Casa lor era pe un povârniş, adică avea peretele din spate lipit de munte, practic. Panta era cheală şi pietroasă, aşa că i-am întrebat, cu blândeţe, dacă nu cumva bolovanii pe care-i aud dumnealor căzând provin dintr-acolo. Fotograful mi-a tras un cot şi mi-a şuierat: ”Tacă-ţi gura, vrei să ratăm subiectul?”. Disperat, pentru orice eventualitate, s-a apucat să pozeze nişte pietroaie din curte, dar pentru că nu i se păreau prea terifiante, a adunat altele, de pe drum, şi le-a adus lângă casa astuia. Văzându-ne ce facem, sătenii adunaţi – care oricum se uitau la noi ca la Scully şi Mulder - s-au repezit pe la casele lor şi ne-au adus fiecare câte-o piatră, din alea pe care le ţineau în jurul brazdei cu roşii. După trei ore în care ale dracului pietre n-au vrut să cadă din cer şi pace, am trecut la planul B, pe care ni l-au sugerat colegii din presa buzoiană: urma să fabulăm şi să improvizăm ceva, în fond n-avea nimeni de unde să ştie dacă ne-a căzut ceva-n cap sau nu.

A ieşit un reportaj de plângeau (culmea ironiei) şi pietrele. Se făcea că un om simplu şi gospodar era bătut de soartă (la propriu), pocnit cu pietre-n cap şi obligat să stea sub o ploaie de bolovani pe care Dumnezeu (sau un sfânt responsabil cu executarea pedepselor) îi arunca peste visurile şi gospodăria lui. Evident, după ce-a apărut materialul, s-a dus buhul şi au aflat şi ziariştii străini, care l-au năpădit p-ăla imediat. Noi am obţinut câte-o primă simbolică de la şefu’, iar ţăranul cu blestemul din cer s-a îmbogăţit şi şi-a transformat casa în vilă, probabil ca să reziste mai bine sub rafala de meteoriţi divini.

Fenomene curioase, ziarişti şi mai curioşi

Revista promova cu entuziasm orice bio-energo-vrăjitoro-terapeut care se prezenta la redacţie şi se oferea să ne acorde interviuri. I-am îmbogăţit şi p-ăia, pentru că, aşa cum noi credeam orice prostie spusă de ei, şi cititorii credeau orice prostie scrisă de noi. Prin urmare, după ce aflau ce de minuni fac protagoniştii articolului (vindecau şi ciuma bubonică, făceau previziuni ca nişte Nostradamuşi mai mici, uşuiau energiile negative şi îţi spuneau ce culoare de aură ai în ciuf), oamenii îi sunau şi se duceau la ei ca la sfintele moaşte.

Odată, ne-a sunat un tip la redacţie şi ne-a spus că-n Brăila umblă vampirii pe străzi, imediat după ce se lasă întunericul. Nu-şi bătea joc de noi, în sensul că el chiar credea ce spune. Noi am pufnit în râs, dar şeful ne-a făcut nesimţiţi şi ne-a spus să nu ne mai batem joc de subiectele bune. Or fi aberaţii pentru noi, dar pentru cititor sunt nişte modalităţi extraordinare de a afla în ce lume sinistră şi tenebroasă trăim. Deci a apărut şi articolul ăsta, după care sunau telefoanele ca la dispecerat. Toţi brăilenii şi gălăţenii voiau să afle pe unde umblă aceşti vampiri mai exact, ca să ştie şi ei, să nu-şi mai lase copiii la joacă seara, pe-afară.

Altădată, ne-a sunat una care susţinea că, la ea în garsonieră, obiectele se mişcă singure. ”Poltergeist?”, am întrebat. ”Nu, obiectele!”, a răspuns. Mda, a trebuit să merg la faţa locului, pentru că se jura că ne poate arăta pe viu ce se întâmplă, că vom vedea cu ochii noştri. Tare eram curioasă cum se vor mişca ciorcioboatele prin casă taman atunci. Când am ajuns, gazda a început demonstraţia. Femeia ne-a arătat fiecare obiect în parte şi ne-a spus unde fusese înainte, asta considera ea a fi dovada fenomenului paranormal. Singurele elemente care se mişcau singure sub ochii noştri erau nişte gândaci de bucătărie. Dar, aţi ghicit, în revistă a apărut un articol incendiar despre cum o femeie nevinovată din Berceni este în pragul sinuciderii, pentru că e chinuită zi şi noapte de duhuri care-i fac dezordine, îi mănâncă zilele şi gogoşarii, îi mută pisica dintr-un colţ într-altul.       

Între spirite şi spirtoase

Printre alte isprăvi, am făcut odată un reportaj despre nişte fenomene bizare care se petreceau într-un cimitir din Bucureşti. Când mă văd pe-acolo, şi azi mă mai aleargă o haită de gropari ca să-mi tragă câte-o lopată pe spinare, fiindcă i-am pozat şi i-am dat în revistă fără încuviinţarea lor. Când fusesem în recunoaştere ca să adun date despre fantomele din zonă, îi găsisem beţi lângă o (evident) groapă şi-i manipulasem în aşa fel, încât s-au trezit că sunt întru totul de acord cu mine: ”Da, doamnă, e multe fantome, toate vine aicea seara, ca nişte cearşafuri cu ochi, că câteodată toţi groparii vrea să caute alt servici, că nu mai putem nici noi, doamnă, că suntem oameni...”. Mi-au mai spus, cu glas sugrumat şi cu cinzeaca tremurându-le-n mână, că fantomele preferă să stea călare ”pă mormintele ăstora mai bogaţi sau care s-a sinucis singuri”, deci nu pe orice cavou. În fine, cu ce-au mai delirat ei, cu ce-am mai reformulat eu, am alcătuit o compunere de o inestimabilă valoare publicistică, fapt care i-a confirmat şefului meu că a avut o idee genială atunci când m-a repartizat la secţia cu stafii. Groparii au luat câte-o scatoalcă după ceafă de la administratorul lor, că de ce-au vorbit cu presa. Iar eu cred că mai am şi azi interdicţie oficială să calc în cimitirul cu pricina.

O specie aparte de articole care adunau cumpărătorii la chioşcuri ca pe nişte piuneze la magnet erau cele cu extratereştri. Asta pentru că nimănui nu-i place să fie singur în univers, deci orice poveste cu omuleţi mai mult sau mai puţin verzi era binevenită. Primeam zilnic la redacţie mărturii zguduitoare de-ale românilor care se întâlniseră cu vizitatori din spaţiu. În câteva dintre relatări, recunoşteam scenariile unor SF-uri celebre, dar evident că-i lăsam să trăncănească mai departe, nu puteam răni sentimentele unor oameni de pe urma cărora ne luam leafa, în fond.

Bunăoară, angajaţii unei firme din Cluj ne-au oferit mărturii despre o situaţie îngrozitoare: bănuiau că unii dintre colegii lor sunt extratereştri, pentru că se purtau ciudat şi aveau abilităţi supraomeneşti, în sensul că erau capabili să muncească opt ore pe zi. Plus că vorbeau româna cu accent străin, fapt care confirma bănuielile colectivului terestru de muncă. Ştiu că azi vă vine să râdeţi când citiţi ceea ce scriu aici, probabil vă imaginaţi că glumeau. Aşa credeam şi eu, iniţial, doar că discuţia a curs în aşa fel, încât mi-am dat seama că paranoia unuia îi infectase şi pe ceilalţi. Ajunseseră cu toţii să creadă că nişte bieţi arabi care, după ce făcuseră facultatea la noi, refuzaseră să mai plece acasă şi fuseseră angajaţi la firma aia, erau nişte invadatori din altă galaxie. Poate vă miră, dar am refuzat să fac un reportaj pe tema asta, deşi şeful meu spunea că e musai să transformăm boala psihică a ăluia într-un reportaj cutremurător despre începutul sfârşitului lumii. După multe certuri, am ajuns la un compromis: am să scriu că angajaţii firmei clujene au văzut OZN-uri, dar nu şi omuleţi verzi. Şi cu atât mai puţin omuleţi verzi angajaţi cu carte de muncă la Contabilitate, la firma lor. 

    

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

16 Comentarii

Vanatorul/d.c.
18.08.2014, 09:34:50

Cu OZN-urile, treaba-i mai multicomplicata si daca le vezi, se lasa cu sechele.. Asa..mai pe scurt..am sa va spun la ce ma refer.. Fusesem plecat de-acasa vreo 365 de zile , 365 de zile pamantene, care in mod normal ar fi trebuit sa se constituie in ceea ce se numeste in astofizica "an conjugal". La capatul lor, m-am intors acasa mai insetat ca un beduin ramas in desert fara camila si cu ganduri..apocaliptic de devastatoare pentru consoarta mea, Milica. Insa, cand am intrat in casa si am vazut-o, am avut un soc. In lipsa mea, Milica pierduse vreo 10 kg (de dor, nu umblati cu insinuari) si se vopsise si ..blonda. Vazandu-ma incapabil de vreo reactie umana, ma incuraja imediat: - Bai sotiorul meu iubit si mult astepat, ce-ai ramas in usa asa ..sicriu, de parca ai fi vazut un OZN..? - Pai, celesta mea sotioara, vezi bine ca mi-a cazut mandibula pana la stern, din cauza noului tau look ..! - Hi..hi..! Bine, bai amaratule..! Sper sa nu-ti mai fi cazut si altceva, ca am cam facut paianjeni in asteptarea ta..! Lasa jos bagalele alea si trage usa dupa tine..! Ca acusi ma suna mama si ma chema sa iau copiii de la ea..! - Da' ce cauta copiii, la mama..?(intreb eu tamp, evident, aflat inca in soc) - Bai aterizatule din an in an, tu chiar nu te-ai prins..? E o chestie de strategie conjugala..! Hi..hi..! Ma rog, ca sa n-o mai lungesc, copiii au ramas toata ziua si toata noaptea la mama, iar eu, a doaua zi m-am prezentat abaia taramdu-mi picioartele, la psihoterapeut. I-am povestit motivul ..bulversarii psihosomaticii mele, astepand de la el un sfat care sa ma tempereze din punct de vedere testosteronic. M-a linistist, spunandu-mi ca toata agitatia mea hormonala se datoreaza ..ineditului. Ca sa fie si mai convingator, m-a intrbat: - Stiti care e conexiunea psihologica a subconstientului, intre un OZN si o blondele vopsite si, deci,..desteapte, asa precum sotia dvs..? - Nu..(zic eu) - Se vorbeste mult despre ele, dar nimeni nu le vede tot atat de des pe cat si-ar dori..!

-8 (22 voturi)
master of disaster
18.08.2014, 14:44:55

@vanatorul, cunosti sentimentul acela cand esti la o party, toata lumea se simte bine, se spune o gluma buna, toti rad si deodata unu mai nerod (care nu prea intelege el mare lucru dar vrea sa se bage in seama) zice ceva aiurea care le strica cheful celorlalti si ii face sa se simta jenati? mno, asa-i acuma interventia matale...atat de jenanta incat nici nu mai are nimeni chef sa comenteze ceva, desi articolul e super hazliu...zi bogdaproste ca am spart eu gheata...ma dezamagesti

+12 (22 voturi)
Alexander Folea
18.08.2014, 10:51:47

da ,asa este ,presa este plina de stiri SOC , BOMBA ,SI(SAU) SENZATIONAL ,,,,de tot rasul ,,,,,,seful ala al tau si a revenit ?,,,,,ai putea sa l trimite ti voi dupa fantome !,,,ne dorim o presa, doar ,,,,NORMALA !!!

+5 (5 voturi)
Millian Cerbu
18.08.2014, 13:14:06

Uneori acoperi ca sa arati si dezvelesti ca sa ascunzi!

+1 (1 vot)
Eugen DELCEA
18.08.2014, 14:38:06

În 1994, la "Adevărul", destituisem pe Al. Tobă, prefectul de Dolj şi îl "îngropasem" politic pe V. Cataramă (de nervi, a închis şi ziarul "Ora"). Au mai fost şi altele, spre ciuda lui CrTP şi Adi Ursu, că sunau telefoanele şi toţi vroiau să-i facă dezvăluiri numai lui Delcea...La sfârşitul anului, am produs un material din Oradea; Tinu l-a refuzat dar l-am publicat în "Exploziv", săptămânalul scos de Ion Marin (adjunct la "Adevărul"). În aceeaşi zi, V. Măgureanu, Dănescu (ministru de Interne) şi Pitulescu (şeful IGP) au mers cu helicopterul la Oradea şi au aterizat întâi în curte la "Casa Albă", un local cu circuit închis. După o lună eram sancţionat cu 10% şi retragerea dreptului la semnătură (?!) pe trei luni (motiv inventat) iar peste alte 3 luni eram disponibilizat pe motiv de reducere de personal. Atunci nu ştiam de ce : dădusem în "mâna dreaptă" a lui Taher, dr. Aktaa, iar Taher conducea "Adevărul"...Am mers la Ev. zilei. Având o treime din articolele de la "Adevărul" pe pag. 1, am fost angajat imediat. Specializat pe anchete economice şi de corupţie, nu mi se publica mare lucru. Francesco Gerardi (red. şef adj.) îmi cerea mereu cazuri-şoc penale iar când am dat unul s-a îngrozit şi Cristoiu şi nu l-a publicat...Până şi un interviu cu Gică Popescu (primul în presa română după plecarea lui "afară") mi-a fost "ascuns", până a aflat Gică, prim-adjunctul...Mă gândeam să merg la "Ziua", Roşca Stănescu tot trăgea de mine, când m-a sunat Gerardi : "Jacques (Cristoiu) vrea să dai de fata care aduce ploaia, e de la tine din Craiova..." "Un nume nu ai ?!" A revenit ulterior şi cu numele. Am sunat imediat la Poliţie, s-o găsească. Am rezolvat mai repede, "prin metode specifice". Era Lavinia Tatomir...A ieşit un material atât de extraordinar încât nu m-au crezut şi a trebuit să merg la Bucureşti cu filmarea interviului. Fuseserăm 4 martori. Au pus întâi o notă pe pag. 1 în "Bulina roşie", că urmează pagini extraordinare etc în "69 Paranormal" (despre care vorbeşte Simona). Primul tiraj, de 300.000 ex. s-a vândut rapid şi au repetat tirajul....După o săptămână, Gerardi mă suna nervos : "Vino să păzeşti uşa redacţiei, că ne-au căpiat !!!" "Păziţi-o voi, că voi aţi cerut articolul !" În acest timp, colegele de la Evz m-au descoperit şi mă sunau non-stop să le aranjez consultaţii la L. Tatomir pentru diverse rude bolnave de cancer...Printre ele şi Oana, acum în Comisia care terorizează televiziunile. Concluzii : 1. Articolul şi caseta video au fost verificate la sânge, Gerardi et Comp. fiind obişnuiţi cu invenţii...2. Scriind înainte anchete cu politruci "demolaţi", credibilitatea articolului a fost totală. 3. După articol, familia Tatomir a trebuit să se mute de acasă şi...îmi reproşa acest lucru. La poarta casei lor erau cozi de oameni năpăstuiţi, veniţi şi de la Constanţa etc. 4. KGB-ul a început să-i dea târcoale Laviniei (mărturisire a ei confirmată de SRI) ! 5. Celebrul ufolog Călin N. Turcu s-a hotărât să scrie o carte despre "fenomenul Lavinia Tatomir" iar Pavel Coruţ a început să vină tot mai des la Craiova...PS : Simona, nu cred că articolele mele despre LT au fost singurele corecte profesional din "69 Paranormal" !

+4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (16)

Modifică Setările