Downshifting: Renunţăm la carieră pentru alte nevoi mai importante?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Downshifting înseamnă schimbarea rolului nostru profesional, dintr-unul recompensat financiar, dar solicitant şi stresant, într-unul mai puţin satisfăcător material, dar încărcat cu recompense la nivel personal. Poate părea un act de rebeliune într-o societate motivată de performanţe profesionale şi putere financiară, dar poate fi şi o întoarcere către sine, către nevoi de multe ori lăsate în plan secundar de dragul muncii.

Ce înseamnă downshifting?

Am auzit prima dată de downshifting în 2007, la începutul carierei mele de psiholog, când un coleg mi-a citit povestea pescarului din Mexic, care se întâlneşte cu un milionar. Dialogul lor face referire la termenul de downshifting, care presupune schimbarea carierei sau a stilului de viaţă dintr-unul plin de satisfacţii financiare, dar stresant, pentru unul mai puţin solicitant şi mai puţin plătit, dar mai satisfăcător.

Probabil fiecare dintre noi a auzit de o astfel de poveste în viaţa reală. Recunosc că pe mine m-a marcat această poveste şi adesea m-am gândit la mesajul ei privind alegerile pe care le facem legat de calitatea vieţii.

Dacă nu aţi auzit până acum de persoane care fac astfel de schimbări şi de ceea ce presupun ele, vă recomand articolul de aici sau videoclipul acesta.

Cum apare nevoia de downshifting

Aşadar, în viaţa unor oameni, la un moment dat, se pune problema de a face o schimbare majoră de stil de viaţă, care are un puternic impact asupra calităţii vieţii. Cum ajung oamenii în acest punct? Ce beneficii au făcând astfel de schimbări? Sunt răspunsuri care ne pot inspira în deciziile pe care le luăm în propria viaţă.

În general, acest tip de decizie apare în viaţa persoanelor care au avut o orientare puternică spre viaţa profesională şi au construit o carieră impresionantă, prin eforturi semnificative.

De regulă, această alegere a fost însoţită de mari satisfacţii şi venituri financiare bune, dar şi de renunţări, amânări ale momentelor cu valoare personală.

Când persoana a ajuns la o saturaţie în zona profesională şi resimte lipsa unor satisfacţii de alt tip (pasiuni, timp petrecut cu oamenii dragi, acţiuni izvorâte din propriile valori) sau atunci când simte că viaţa curentă nu mai respectă valorile personale, ajunge la o analiză de tip cost – beneficiu asupra stilului de viaţă şi decide asupra modului în care doreşte să-şi trăiască viaţa în continuare. Se  observă că femeile care iau această decizie o fac de obicei în preajma maternităţii.

„Toţi prietenii mei mă etichetaseră drept workaholic şi nu a crezut nimeni că voi renunţa la jobul meu bine plătit şi la poziţia pe care o ocupam în compania pentru care lucram de 8 ani. Dar am făcut-o şi cred că a fost cea mai bună decizie.

Deşi câştigam foarte mult, am realizat că da, şi consum mai mult, cumpăr mai mult, iar acest «mai mult» nu îmi dă, de fapt, nicio satisfacţie. Am renunţat la poziţia pe care o aveam, iar partenera mea de atunci a renunţat la mine. Motivul declarat fiind că mi-am pierdut minţile. Cert e că m-am regăsit pe mine.

Acum am un loc de muncă decent, care îmi acoperă perfect nevoile de bază, lăsându-mi timp şi energie pentru tot ceea ce îmi lipsea înainte: relaxare, hobby-uri, prieteni... şi o relaţie de cuplu autentică, în care sunt valorizat pentru ceea ce sunt şi în care am timp şi dorinţa de a mă implica. Înainte, pe primul loc era mereu jobul, nu exista alternativă dacă voiam să am randament şi să fac performanţă. Doar că nu acesta este rostul meu în viaţă... performanţa. Mă simt mult mai împlinit acum, aşa cu... minţile mele pierdute.”

Momentul pentru un downshifting

Cum realizăm că e momentul să facem un downshifting? În primul rând e important să ne auto – observăm, să fim conştienţi când ceea ce facem zi de zi reprezintă o presiune prea mare, o suprasolicitare, iar corpul nostru începe să spună NU (simţim oboseală, probleme de concentrare a atenţiei etc).

Asta e momentul în care ne putem aşeza în linişte, să analizăm beneficiile şi costurile vieţii actuale, iar apoi să identificăm acţiuni concrete de a ajusta zonele în care simţim că pierdem energia.

Decizia de downshifting este o decizie majoră, motiv pentru care este foarte important să analizăm foarte bine care sunt nevoile noastre reale din prezent, ca să acţionăm eficient, adresând nevoile în ordinea importanţei.

Aş începe cu întrebarea: Care din nevoile mele actuale, dacă o satisfac, îmi va impacta pozitiv cea mai mare parte a vieţii? Care sunt cele mai eficiente soluţii să satisfac această nevoie?   

Continuarea articolului, aici

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite