Evoluţia bolilor la români: „De la 1700, încep marile necazuri ale poporului român”

În anul 2011, alimentaţia nesănătoasă, sedentarismul şi fumatul sunt principalii factori care degradează sănătatea românilor. Suntem europenii cu cea mai mare incidenţă a bolilor cardiovasculare, iar faptul că 50% dintre noi avem, cel puţin, un surplus de kilograme nu ne ajută cu nimic. Ba dimpotrivă, înregistrăm o creştere a bolilor metabolice, precum diabetul şi obezitatea.

Pe scurt, acesta este tabloul patologic al românului în anul 2011. Dar care erau bolile predecesorilor noştri, ale populaţiei româneşti de la 1800 - 1900?

De-a lungul secolelor, patologia românilor s-a transformat în funcţie de contextul social, istoric şi economic, iar sărăcia a ridicat, dintotdeauna, mari probleme populaţiei, indiferent de perioada la care ne referim.

Citeşte şi:
Evoluţia igienei la români: „Pe noi ne spăla mama ploaie"

Alimentaţia românilor de altădată: Mihai Viteazul, poreclit „Mălai-Vodă"

Bănăţenii au capul mare, iar moldovenii au ochii spre oblic – Evoluţia fizică a românilor

„Începând cu anii 1700-1800, încep de fapt marile necazuri ale poporului român", a declarat, pentru adevarul.ro, prof. dr. Iulian Mincu (foto), din cadrul Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Paulescu", fost ministru al Sănătăţii în perioada 1992-1996. Acesta îşi motivează afirmaţia referindu-se la momentul crucial în care românii au renunţat la mei, în favoarea porumbului.

În alimentaţia de altădată, cereala de bază a fost meiul, care - alături de produsele lactate - asigura o alimentaţie echilibrată din toate punctele de vedere. Cultura de mei s-a pierdut odată cu introducerea porumbului adus din America, în secolul al XVII-lea. Această schimbare a reprezentat „începutul marilor necazuri ale poporului român", în opinia profesorului Iulian Mincu.

„Porumbul a scăpat ţărănimea de la noi şi din alte ţări de foamete şi a evitat o criză economică gravă", dar consecinţele reale ale introducerii acestei cereale s-au resimţit abia mai târziu, scrie Iulian Mincu, în lucrarea sa „Universalitatea alimentaţiei. Istoria şi particularităţile alimentaţiei la români" (2000).

Pelagra, boala popoarelor sărace

Alimentaţia bazată pe mămăliga din porumb duce la apariţia pelagrei, boală atestată pentru prima oară în anul 1846, în Ţara Românească. „Boala este aproape caracteristică pentru poporul nostru, singurii care au mai fost afectaţi de extinderea pelagrei fiind italienii săraci, care mâncau la rândul lor mămăligă din porumb", explică Iulian Mincu.

Bolnav de pelagră (foto)

„Pelagra apare ca o problemă naţională, care în secolul al XIX-lea afectează aproape jumătate din ţărănimea românească. Secolul XIX şi prima jumătate a secolului XX sunt marcate de existenţa pelagrei, mai ales în Moldova, Muntenia şi Basarabia. Abia după 1940, maladia este eliminată din rândul populaţiei." 

„Pelagra este consecinţa unei subalimentaţii în produse animale, în carne, lapte, ouă. Dacă mănânci numai păine (din făină de grâu), nu faci pelagra, dar dacă mănânci mămăligă din porumb fără lapte, brânză, ouă, te îmbolnăveşte de pelagră. Între cele două războaie mondiale, 70% din populaţia rurală suferea de pelagră. Iar ea era însoţită şi de alte boli", explică profesorul Mincu.

Scorbutul şi alimentele conservate

Una dintre acestea era scorbutul, a cărui primă consemnare, pe teritoriul ţării noastre, datează din 1720, când medicul oficial al oraşului Timişoara a constatat apariţia unor cazuri într-o tabără militară din Banat. Şi această boală era strâns legată de regimul alimentar. Medicul de atunci al Timişoarei observa că suferinzii erau, de regulă, soldaţi ce consumau, mai ales, alimente conservate, în timp ce ofiţerii nu se îmbolnăveau pentru că în alimentaţia lor existau şi zarzavaturile proaspete. În perioada 1802-1803 a fost consemnată chiar o epidemie de scorbut în rândul populaţiei, boala fiind cauzată de „alimentaţia insuficientă atât calitativ, cât şi cantitativ, şi de o primăvară deosebit de friguroasă".

Igiena şi bolile venerice

Pe lângă regimul alimentar defectuos, lipsa igienei în rândul populaţiei a permis dezvoltarea şi răspândirea bolilor venerice. Leucoreea, blenoragia (numită în epocă sculament), sifilisul (sfrînţie sau boala galicească) şi scabia erau prezente în toate păturile sociale româneşti din secolele XVIII-XIX, potrivit unui articol publicat de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga" din Bucureşti, în "Dilema Veche".

Printre celelalte boli care completează patologia românului din secolul XIX, se numără enterita, o afecţiune cauzată de bacterii proprii intestinului, dar care devin agresive după mese bogate în alimente ce fermentează uşor. Apariţia enteritelor avea loc, mai cu seamă, vara, când populaţia consuma multe fructe.

„Traiul rău şi reaua alimentaţie" ale secolului XIX

Mai multe însemnări din câteva ediţii ale Monitorului Oficial, din perioada 1886 - 1888, prezentau bolile diagnosticate în rândul românilor, cu referire la judeţul Argeş. „În 1887, populaţia din judeţul Argeş a suferit multe maladii epidemice dintre care cele ce au dat o mortalitate mai mare au fost: scarlatina, rujeola, tusea convulsivă, febra tifoidă, oreionul. Între cauzele ce au contribuit la naşterea, agravarea şi întinderea acestor epidemii a fost şi traiul rău, reaua alimentaţie."

Într-un alt număr al MO se preciza: „S-au ivit o serie de maladii, ca fiind intoxicaţii alimentare ce au apărut mai ales la copiii sub 10 ani, cu simptome de asfixie, fără febră sau vreo amigdalită. Copiii cu poftă de mâncare, după 3-4 zile de tulburări gastrointestinale, fie mureau sufocaţi, fie se vindecau.

Nici la începutul anilor 1900, starea generală a sănătăţii populaţiei nu s-a îmbunătăţit, rata mortalităţii continuând să fie crescută. 81% din populaţia ţării trăia în mediul rural, iar sistemul medico-sanitar a început să se contureze abia din 1910, când au fost organizate circumscripţiile medicale la sate.

35% dintre copii mureau în primul an de viaţă

„Printre cauzele de mare mortalitate a locuitorilor ţării noastre stă pe primul loc slaba rezistenţă a indivizilor. În primul an de viaţă mor 35% din copii, iar aceasta se datorează mizerabilelor condiţii în care trăieşte săteanul român. Şi detestabil este şi regimul alimentar sărac şi vicios", nota doctorul Nicolae Lupu, într-un studiu igienico-sanitar de la 1900.

În opinia doctorului Lupu, alimentaţia şi, implicit, sănătatea precară a populaţiei umbrea şi şansele de afirmare intelectuală a românilor. Din cauza „modului de hrănire vicios al poporului român, nu putem aspira la un viitor strălucit. Cum ne hrănim noi însă, nu putem sta mai sus decât populaţiile nenorocite ale Indiei, căci - la indivizi sau la populaţii rău hrănite nu trebuie să pretinzi activitate intelectuală, muncă grea şi continuă. Cu acele regimuri insuficiente, omul istoveşte repede şi dispare la o vârstă mijlocie, la care lucrătorii bine nutriţi ai marilor târguri civilizate, cu toate obiceiurile vicioase pe care le aduce civilizaţia, mai au încă de trăit".

După consemnările doctorului Nicolae Lupu de la începtul secolului XX, populaţia României şi sănătatea sa este pusă la încercare de Primul Război Mondial. „Experienţa unui război a arătat că un astfel de regim duce cu timpul la diminuarea capacităţii de rezistentă a organismului faţă de maladii infecţioase acute şi cronice, precum tuberculoză şi sifilisul, la alterarea funcţiilor de reproducere, la scăderea capacităţii sexuale la bărbaţi, dar şi la cea fizică şi intelectuală a întregii populaţii", explică Mincu în lucrarea sa, „Universalitatea alimentaţiei. Istoria şi particularităţile alimentaţiei la români" (2000).

Bolile cardiovasculare, apanajul „evului modern"

"După Al Doilea Război Mondial, sistemul nostru alimentar dăunează prin felul în care ne hrănim. Până atunci, problema era lipsa proteinelor animale din alimentaţie, motiv pentru care eram afectaţi în proporţie de masă de pelagră, pe care o eliminăm, însă, în anii '40. Intrăm în perioada evului modern în ceea ce priveşte alimentaţia, care ne face să fim unul dintre popoarele cele mai atinse de o patologie cardiovasculară. După anii'40-'50, sănătatea umană este pusă în pericol de consumul excesiv de grăsimi saturate, untură, slănină şi aşa mai departe.", explică prof. dr. Iulian Mincu.

„Suntem pe locul al patrulea pe plan mondial şi primii în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea din cauza bolilor cardiovasculare, pentru că la noi se mănâncă extrem de multe grăsimi saturate, de unde creşte colesterolul şi, bineînţeles, incidenţa arterosclerozei, a cazurilor de infarct miocardic, a celor de hipertensiune arterială."

Obiceiurile alimentare deficitare şi calitatea produselor consumate în ultimele decenii fac ca sănătatea populaţiei să fie încercată de tot mai multe greutăţi - la propriu. Apare obezitatea şi supraponderabilitatea la români. Profesorul Mincu atrage atenţia că, în prezent, jumătate din populaţia României are probleme cu surplusul de kilograme, în condiţiile în care 30% din locuitorii ţării sunt obezi, iar 20% - supraponderali.

Fostul ministru al Sănătăţii aduce în discuţie şi consumului excesiv de sare, tot mai prezent într-a doua jumătate a secolului XX. „Bogăţia (sării) în ţară ne-a făcut să mâncăm extrem de sărat. În mod normal, cel mult 5-6 grame de sare pe zi sunt suficiente, iar noi mâncăm 12-14 grame pe zi, pe cap de locuitor."

Întrebat care este profilul patologic al românului din prezent, profesorul Iulian Mincu precizează: „Ne caracterizăm prin patologia cardiovasculară şi digestivă. Sistemul de alimentaţie neechilibrat şi neregulat duce la apariţia bolilor digestive precum ulcerul, gastrită, dar şi al denutriţiilor alimentare".

Încă ne luptăm cu tuberculoza

Lăsând la o parte bolile metabolice, în rândul celor infecţioase, tuberculoza este cea care alarmează cel mai mult cercurile medicale naţionale, dar şi europene. TBC-ul la români exista cu mult înainte, însă „patologia sa este bine documentată abia după Primul Război Mondial", precizează Mincu.

„Suntem printre popoarele care au cea mai frecventă patologie a tuberculozei. Suntem a patra ţară din Europa în ceea ce priveşte frecvenţa tuberculozei. Spre exemplu, la nivelul Europei, 4 din 100.000 de copii suferă de TBC, în timp ce, în România, 47 de copii din 100.000 se îmbolnăvesc de tuberculoză", continuă profesorul Iulian Mincu.

Cea mai scăzută speranţă de viaţă din Europa

Alimentaţia deficitară, deprinderile alimentare greşite şi nivelul de trai scăzut a determinat apariţia bolilor cronice în rândul românilor. În anul 1990, un Buletin al Ministerului Sănătăţii privind incidenţa bolilor cronice arată că peste 2.900.000 de români sufereau de hipertensiune arterială, 2.800.000 - de dislipidemii, peste 2.000.000 - de cardiopatie ischemică cronică, peste 1.100.000 - de anemie, aproape 650.000 - de boli pulmonare iar peste 500.000 de diabet.

Ultimul raport statistic al Ministerului Sănătăţii, întocmit pe anul 2009, arată că starea general a sănătăţii populaţiei s-a îmbunătăţit, comparativ cu 1900. În urmă cu doi ani, s-au înregistrat doar 291.000 de cazuri de hipertensiune arterială (faţă de 2.900.000 în ‘90). Totodată, cazurile de anemie constatate au fost mai puţine de 150.000.

Specialiştii atrag, însă, atenţia că, în rândul românilor, nu există obiceiul de a apela la consultaţii medicale decât în stadiile avansate ale bolilor, când sănătatea este deja sever afectată.

Cu toate acestea, profesorul Iulian Mincu menţionează că, în prezent, avem cea mai scăzută speranţă de viaţă în Europa. Durata de viaţă a unui român se învârteşte în jurul a 72-73 de ani, în timp ce un francez trăieşte, în medie, 80 de ani, iar un suedez, chiar 83. Speranţa medie de viaţă la nivel european este de 76 de ani.