Experţii care dau oaselor o faţă umană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criminaliştii specializaţi în reconstrucţie facială pot reconstitui chipul unui om pornind de la craniu. Ne folosim faţa şi mimica pentru a atrage, pentru a respinge, pentru a speria, pentru a avea relaţii cu alte persoane.

Recunoaştem rapid un chip pe care l-am mai văzut. Diferenţiem feţele membrilor familiei fără măcar să ne gândim că am face vreun efort. Dar când vine vorba de cranii, lucrurile nu mai sunt atât de simple. Toate par la fel. Ei bine, nu este aşa! Forma craniului dă forma feţei. Numai că diferenţele dintre cranii pot fi percepute numai de ochii antrenaţi ai antropologilor experimentaţi. Aceştia le sunt de mare ajutor poliţiştilor.

Fără dotare, poliţiştii criminalişti rezolvă cazurile după fler

Specialiştii au inaugurat, astăzi, primul laborator interjudeţean de expertize criminalistice

Criminaliştii te pot găsi pornind de la o moleculă

Reconstrucţia facială

este un proces prin care faţa unui individ este refăcută pornind de la craniul acestuia. Scopul? Identificarea persoanei. Măsurând craniul, experţii determină, pe baza unor statistici, grosimea fiecărui muşchi al feţei, după care folosesc argilă pentru a-l „reconstitui" şi a-l „aplica" pe schelet.

Ultima opţiune

De regulă, realizarea construcţiei faciale este ultima opţiune în investigaţia criminalistică. La această metodă se recurge în lipsa altor mijloace judiciare de identificare (amprente digitale, profil ADN).

La noi în ţară există un singur laborator de antropologie judiciară în care se fac reconstrucţii faciale. S-a înfiinţat în urmă cu doi ani la Institutul de Criminalistică. Şi un singur expert. Horaţiu Dinu-Drăgănescu. De formaţie medic legist.

A urmat cursuri de specializare în antropologie în Spania, iar ucenicia în reconstrucţie facială şi-a făcut-o în Scoţia, la Universitatea din Dundee, sub îndrumarea profesoarei Caroline Wilkinson - cotată drept cel mai bun specialist din lume în acest domeniu.

Despre meseria lui de acum are un singur cuvânt de spus. „Spectaculoasă!" Nici prin cap nu i-ar fi trecut în urmă cu vreo 10 ani că avea să ajungă aici.

image

Un specialist unic

„Am lucrat la Institutul de Medicină Legală şase ani. Mă cam săturasem de autopsii. Aşa că am plecat la Institutul de Criminalistică. Eu am şi o specializare în genetică moleculară. Am lucrat în laboratorul de genetică din 2003 până în 2008", povesteşte Horaţiu Dinu-Drăgănescu. „După aceea, un şef mai destupat la minte din IGP mi-a spus: «Doctore, eşti legist? Fă un laborator de antropologie că ne trebuie»", îşi aminteşte el.

Deocamdată lucrează singur. „Ar trebui să am patru ajutoare, dar din considerente pur economice (posturile există, dar nu şi banii) nu s-au făcut angajări", spune expertul. Deşi este singurul din România care poate face reconstrucţie facială, Dinu-Drăgănescu este un tip modest. Spune că mai are multe de învăţat până să-i şcolească pe alţii.

Acum, lucrează la un nou caz. „Craniul ăsta a fost găsit pe un câmp din judeţul Gorj. Nimeni nu ştie cum a ajuns acolo, de unde să-l ia, nu se cunosc aparţinătorii", explică el. „Criteriile care stau la baza acestei meserii sunt pur antropologice. Fiecare aspect îţi dă un indiciu despre faţa persoanei", mai spune el, adăugând că are şi cazuri de antropologie clasică. Adică furnizează informaţii despre un schelet găsit - sexul persoanei, înălţimea, posibile afecţiuni osoase.

Matematică şi intuiţie

Horaţiu Dinu-Drăgănescu spune că totul se bazează pe măsurători, dar e nevoie şi de un dram de intuiţie. „Folosim 34 de puncte antropometrice. Măsor cu şublerul ca să determin grosimea ţesutului adipos muscular. Apoi apelez la statistici", subliniază el.

„Te poţi păcăli pentru că nu ai de unde să ştii, de pildă, dacă persoana a fost obeză sau doar grăsuţă", adaugă el. În cazul în care o persoană este mai grasă decât în mod normal, explică expertul, craniul prezintă rugozităţi mai mari pentru inserţii musculare.
O reconstrucţie facială durează circa două luni. Până acum a făcut trei, dar deocamdată poliţiştii nu au reuşit să identifice nicio persoană pe baza lor.

În momentul de faţă, solicitările curg. „Am trei cranii în aşteptare şi mai vin două de la Constanţa", afirmă specialistul, adăugând că nu simte că pe umerii săi ar apăsa o uriaşă responsabilitate. „Vorbim de victime despre care chiar nu se ştie nimic. Nu pot fi identificate. Nu mă grăbeşte nimeni."

Despre serialele poliţiste gen CSI (Crime Scene Investigation) spune că sunt interesante. „În proporţie de 50-60% chiar e real ce fac ei acolo. Şi noi facem. Dar există acea doză de ştiinţifico-fantastic specifică oricărui film", crede specialistul.

Nu pledează însă pentru reconstrucţia facială computerizată. Potrivit lui, deocamdată, programele nu sunt suficient de bine puse la punct, astfel că rezultatul final are un aspect robotizat. Anticipează că în domeniul reconstrucţiei faciale vor prima şi în următorii doi-trei ani cunoştinţele şi îndemânarea experţilor.

image

Reconstrucţia bidimensională

Reconstrucţia facială se utilizează de peste un secol, cea în 2D (bidimensională) constând în desenarea feţei pe o fotografie a craniului, la care au fost aplicate distanţiere pentru evidenţierea grosimii ţesuturilor pericraniene. Specialiştii spun că această metodă necesită abilităţi artistice deosebite. Astfel, cele mai potrivite persoane pentru a realiza reconstrucţia facială 2D sunt artiştii plastici şi portretiştii.

Reconstrucţia tridimensională

Criminalistul britanic Richard Neave a pus la punct în anii '80 o tehnică de reconstrucţie facială 3D (tridimensională), denumită metoda Manchester, ce utilizează toate elementele morfologice scheletale ale craniului. Neave s-a bazat pe stabilirea formei şi localizării ţesuturilor moi. Specialistul a folosit studii referitoare la grosimea acestora, valorile fiind statistice (medii ale grosimii ţesuturilor moi la nivelul celor 34 de puncte antropometrice ale craniului).

Reconstrucţia facială propriu-zisă presupune remodelarea tuturor muşchilor mimicii, a celor masticatori, a nasului, a gurii şi a urechilor. Se utilizează şi proteze oculare pentru a da un aspect cât mai real craniului reconstituit.

image

Rezultate uimitoare

Antropologul britanic Caroline Wilkinson a început să aibă rezultate după şapte ani de muncă în care a făcut circa 30 de reconstrucţii faciale. Mulajele la care ajunge seamănă izbitor cu naturalul (foto). După identificare, se face un test ADN pentru confirmare.

Un pas spre entomologia judiciară

Specialiştii de la Institutul de Criminalistică intenţionează ca în curând să pună la punct şi un serviciu de entomologie judiciară. Această ştiinţă se ocupă cu studiul insectelor necrofage din punct de vedere al expertizei criminalistice. Cu alte cuvinte, experţii ar putea determina cât timp s-a scurs de la decesul unei persoane în funcţie de insectele ce se găsesc pe cadavru şi de stadiul lor de dezvoltare. Dar în România situaţia e complicată. Nu s-a făcut niciodată o inventariere a speciilor de insecte necrofage şi nici nu există specialişti în domeniu.

Lavinia Paul, o tânără de 25 de ani, licenţiată în biologie şi masterand în criminalistică, vrea să spargă gheaţa. Deşi e o tânără fragilă, iar domeniul nu este tocmai „feminin", Lavinia Paul spune că i se pare interesant. Ia totul ca pe o provocare. Deşi nu este angajată la Institutul de Criminalistică, tânăra a făcut tot posibilul să aibă rezultate în domeniu.

A realizat experimente chiar în propriul balcon, urmărind dezvoltarea insectelor necrofage pe carne de porc pusă în borcane întrucât aceasta este cea mai apropiată ca structură de carnea de om. Speră ca acest domeniu să se dezvolte şi în România, convinsă fiind că ar fi de un real folos probaţiunii judiciare a infracţiunii de omor.

40% reprezintă rata de asemănare între rezultatul final al reconstrucţiei faciale şi originalul.

10% din reconstrucţiile faciale sunt încununate de succes, adică duc la identificarea persoanei.

Citiţi săptămâna viitoare în „Adevărul"!

Cum acţionează specialiştii care lucrează în domeniul bazelor de date

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite