Femeile care au declarat război şamponului: cum să ai un păr curat fără produse cosmetice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amy Graff este una dintre cele care au ales să nu folosească şampon. A 14-a zi în care nu a folosit şampon: „Puteţi vedea murdăria din părul meu?“
Amy Graff este una dintre cele care au ales să nu folosească şampon. A 14-a zi în care nu a folosit şampon: „Puteţi vedea murdăria din părul meu?“

O femeie din Marea Britanie susţine că nu s-a mai spălat pe cap de peste un an de zile, iar ca ea sunt multe altele. Susan Elkins spune că a renunţat la şampon deoarece companiile de produse cosmetice ne spun că este esenţial să eliminăm sebumul (adică uleiul natural care protejează firul de păr) cu produse scumpe.

Să lămurim lucrurile. Părul meu nu este deloc gras, de fapt, este chiar moale. Şi nu este, în niciun caz, murdar. Îl clătesc cu apă la fiecare două-trei zile pentru a scăpa de praf şi de transpiraţie, apoi îl pieptăn şi îl las să se usuce natural“, spune Susan.

Ea continuă să meargă la coafor pentru a se tunde, iar stilistul consideră că părul arată sănătos şi miroase foarte bine. Pe lângă faptul că are un păr mai sănătos de când a renunţat la şampon, Susan economiseşte în jur de 140 de euro anual, notează „The Independent“.

„După folosirea detergenţilor (cuvântul folosit de Susana pentru şampon, n.r.), scalpul rămâne uscat şi lipsit de viaţă şi, pentru asta, companiile au inventat alte metode de combatere: ne vând balsamuri, geluri, ceară pentru vârfuri despicate, sprayuri şi multe alte produse care să ne îmbâcsească părul. Apoi trebuie să spălăm aceste produse, cât de repede putem, cu aceiaşi detergenţi care ne fac să îi folosim din nou. Suntem prinşi într-un cerc vicios absurd şi costisitor“, atrage atenţia Susan pe blogul ei. 

Este greu să obţii un punct de vedere pe acest subiect din partea unor persoane avizate, pentru că medicii refuză să comenteze pe marginea acestui subiect. 

Aproape un sfert dintre femeile care apar în reclamele la şampoane, au peruci, a descoperit un sondaj realizat de publicaţia „The Sun“ în 2010. „Asta, din punctul meu de vedere, se cheamă minciună pe faţă“, spune Susan.

Ea nu este singura care a decis să apeleze la alte metode decât cele deja convenţionale. La o simplă căutare pe Google veţi descoperi o mulţime de femei care au declarat război şamponului. 

Fara sampon de trei ani Babs

„Babs“ are părul decolorat şi apoi vopsit. Poza o arată la trei ani de zile după ce nu a mai folosit şampon

Cum să-ţi speli părul fără şampon

Pe SimpleMom.com există câteva sfaturi despre cum să renunţi la şampon, inclusiv reţete pentru a-ţi păstra părul curat şi frumos mirositor.

Bicarbonatul de sodiu este cel mai bun ingredient pentru părul tău. Ca multe alte produse naturale de curăţat, reţeta cu bicarbonat de sodiu poate fi adaptată nevoilor fiecăruia. Pentru îngrijirea şi curăţarea părului este nevoie de o lingură de bicarbonat de sodiu la o cană de apă. Cei cu părul ondulat sau cu firul de păr mai gros pot să adauge puţin mai mult bicarbonat, iar cei cu firul de păr mai subţire pot pune mai puţin de o lingură.

fara sampon

La duş, se umezeşte părul şi pe urmă se toarnă din acest amestec (pe care chiar puteţi să-l faceţi într-o sticlă veche de şampon) insistând mai mult asupra scalpului. Se include şi părul, bineînţeles, dar el se va curăţa oricum singur, odată ce scalpul este curat. Se lasă câteva minute, după care se clăteşte.

Un alt produs bun pentru spălatul părului este oţetul de mere. Acesta este puţin acid şi contracarează foarte bine alcalinitatea bicarbonatului de sodiu, aşa că funcţionează la fel ca un balsam. Descurcă părul, sigilează cuticulele şi echilibrează pH-ul părului.

Reţeta poate fi adaptată după bunul plac, dar standardul este o lingură de oţet la o cană de apă, exact ca la bicarbonat. Pentru asta se poate folosi o fostă sticluţă de balsam. Pentru părul un pic mai gras nu trebuie folosit foarte mult din acest amestec, doar puţin la vârfuri, lăsat câteva secunde şi apoi clătit.

Alte mici sfaturi pentru un păr mai sănătos

- Este posibil să existe o perioadă de tranziţie când treceţi de la produsele chimice la cele naturale. Este un fel de perioadă de sevraj în care părul îşi revine după excesul de şampon. Este perfect normal.

- Dacă părul este încă foarte gras, chiar şi după perioada de tranziţie, încercaţi să folosiţi mai puţin oţet, sau să nu mai folosiţi deloc. Unii folosesc suc de lămâie în loc de oţet.

- Dacă părul este prea uscat, folosiţi mai puţin bicarbonat, sau începeţi să folosiţi puţină miere în loc de oţet.

- Pentru ca părul să miroasă frumos puteţi adăuga în amestecul cu oţet de mere un baton de scorţişoară, vanilie, cuişoare şi nucşoară.

- Aceste amestecuri făcute în casă pentru a curăţa părul sunt indicate şi pentru copii, mai ales că scalpul lor produce mult mai puţine uleiuri şi spălarea nu trebuie să aibă loc atât de des.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite