Fericiţi până la adânci bătrâneţi: povestea unei bătrâne devotate soţului ei invalid

Tricia preferă să îl aibă alături pe Charlie, în casa în care şi-au crescut copiii FOTO Shutterstock

Povestea a doi britanici căsătoriţi de 50 de ani este un exemplu de dăruire şi de sacrificiu şi ne învaţă cum nu ar trebui să permitem problemelor provocate de vârstă să ne îndepărteze de persoana iubită.

La cei 71 de ani ai săi, Tricia crede că nimic nu este o povară, atâta vreme cât îţi poţi face partenerul fericit. Pentru ea, fericirea partenerului înseamnă să-i rămână alături. Soţul ei Charlie are 80 de ani şi este invalid, iar Tricia ştie că viaţa într-un azil l-ar distruge, de aceea îl vrea alături, în casa în care şi-au crescut copiii.

În urmă cu un an, Charlie a trecut prin momente grele, după ce inima şi ficatul i-au cedat, iar doctorii o pregăteau pe Tricia pentru ce era mai rău. Nu mai mânca şi era într-o stare semi-conştientă. Dar s-a întâmplat ceva, „poate de vină a fost încăpăţânarea lui“, spune Tricia, care l-a pus cât de cât pe picioare. 

Nu s-a vindecat, a rămas un om dependent de persoanele din jur, cu probleme la inimă. Pentru că nu se poate deplasa, soţia sa şi-a dat seama că nu l-ar putea trimite să trăiască într-un azil, chiar dacă acolo poate ar fi mai bine îngrijit. „Ştiam că îl vreau alături, în casa noastră în care ne-am crescut familia. Ştiam că vreau eu să am grijă de el, voiam să-mi ţin promisiunea de la nuntă, să-l iubesc la bucurie, dar şi la tristeţe şi boală“, spune Tricia Gannaway, pentru publicaţia britanică „Daily Mail“. 

Nimeni nu se naşte pregătit pentru viaţă

Tricia nu era pregătită să aibă grijă de el. A fost secretară până când a ieşit la pensie şi nu avea pregătire de asistentă medicală. Multe nevoi ale soţului necesitau răbdare infinită sau aptitudini pe care nu credea că le are. „Dar, exact aşa cum o mămică nouă învaţă intuitiv despre nevoile bebeluşului ei, tot aşa mi-am descoperit şi eu capacitatea de a îngriji pe cineva, mi-am descoperit talente pe care nu ştiam că le am“, spune Tricia.

Şi aşa şi-a dat seama că sarcinile necesare îngrijirii unui om invalid erau înălţătoare şi nu ştirbeau demnitatea niciunuia dintre ei. „Din contră, este o plăcere să am grijă de cel iubit într-un fel atât de intim şi, din momentul în care am realizat că nimic nu mă deranjează, totul a devenit mult mai uşor.

Nu mi-a displăcut nici măcar o secundă faptul că mi-am pierdut libertatea şi nici n-am fost iritată de dependenţa lui Charlie. Îi ofer totul, deoarece prefer să-i fiu însoţitoare permanentă şi îngrijitoare, decât să nu-l am deloc în viaţa mea“, spune Tricia.

Când înveţi să te bucuri pentru adevăratele bucurii ale vieţii

Charlie nu s-a schimbat deloc. Mintea lui funcţionează perfect şi se bucură de orice fel de conversaţie. Râde foarte mult şi discuţiile zilnice cu soţia sa îl ţin în formă.

„Deseori îmi privesc trecutul, dar nu cu regret sau cu supărare. Mă gândesc la vremurile bune pe care le-am petrecut împreună, la cum ne-am cunoscut şi la nunta noastră neconvenţională. Am cheltuit foarte puţin bani şi aşa am reuşit să ne cumpărăm casa în care locuim şi acum“, spune Tricia.

Acum bucuriile lor sunt mai mici, dar, într-un fel, intensificate. „Valorificăm lucrurile mărunte şi fiecare zi este un dar pe care îl apreciem. Sunt recunoscătoare pentru vigoarea şi pentru sănătatea mea, şi pentru faptul că sunt cu aproape zece ani mai tânără ca Charlie. Sunt mulţumită că ne descurcăm de minune“, mărturiseşte Tricia.

În fiecare zi, Tricia se machiază pentru soţul ei, şi el nu uită niciodată să o complimenteze. „Arăţi minunat azi“, îi spune el cu o strălucire tinerească în priviri. „Este unul dintre momentele de care mă bucur. Îmi creşte inima“, încheie Tricia pentru „Daily Mail“.