FOTO Peste două milioane de euro s-ar făcut scrum în incendiul care a distrus fosta vilă a lui Irinel Columbeanu. Cum arăta interiorul casei înainte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

2.000.000 de euro s-au făcut scrum în incendiul care a izbucnit, weekendul trecut, în fosta locuinţă a lui Irinel Columbeanu de la Izvorani, este de părere omul de afaceri Eduard Uzunov, specialist în domeniile pieţei imobiliare de lux şi artei.

Potrivit acestuia, singura operă de artă care a scăpat din incendiu, pentru că s-a prăbuşit în piscină, a fost statuia, semnată Sabin Bălaşa, amplasată în mijlocul livingului casei. Vila şi obiectele de artă nu erau asigurate.

„Casa de la Snagov este foarte specială prin faptul că are o istorie deosebită. A fost construită de Ion Columbeanu, cu ajutorul unui arhitect american adus special în România pentru acest proiect. Imobilul a fost conceput pentru a găzdui 15 familii – aşa se explică cele 15 camere, fiecare cu baia şi cu dresingul ei - şi dispunea de zonă de relaxare, zonă de recepţie, bucătărie profesională, care putea asigura tot ceea ce este necesar pentru prepararea micului dejun, prânzului şi cinei, zone de terase, zone de petrecere, de divertisment, cu sistem de sonorizare în curte, piscină interioară cu ieşire exterioară, teren de tenis sau ponton pentru 10 ambarcaţiuni.

Ca să înţelegeţi cât de bine a fost gândită, vă spun şi că vila avea gheţărie proprie, subterană, unde se păstrau calupurile de gheaţă, ca să reziste cât mai mult timp.

Totul era perfect făcut de către acest arhitect american, pentru a fi exploatat. Din ce ştiu, domnul Columbeanu, când a luat reprezentanţa Alcatel voia să îi şi găzduiască la Snagov, pe cei care veneau în România, în interes de afaceri”, a povestit reprezentantul companiei Regatta, specializată în domeniul imobiliar.

Vila Columbeanu
Vila Columbeanu

Eduard Uzunov susţine că s-au schimbat multe însă, din momentul construirii vilei şi până în prezent, atât în privinţa destinaţiei construcţiei, cât şi apartenenţei acesteia.

„Una din cele mai mediatizate ştiri ale începuturilor a fost aceea că artistul Sabin Bălaşa ar fi primit 1.000.000 de dolari, pentru a face o pictură murală în vila Columbeanu. Dacă este doar o legendă creată în scop de marketing, nu se ştie. Adevărul este însă, că această pictură murală din vilă nu era singura, iar lucrările nu fuseseră făcute doar de Sabin Bălaşa. O altă pictură murală era semnată de fiul lui Sabin, Tudor Bălaşa, iar o a treia, de Anna Lesko. Mai erau în living o lucrare sau două semnate, de asemenea, de Tudor Bălaşa, iar într-o cameră am mai găsit câteva lucrări ale lui Sabin Bălaşa, reprezentând portretele lui Ion şi Irinel Columbeanu, din anii 1999-2000.

În acest moment, întreaga pictură murală este scrum. A fost afectată integral! Practic nu mai există! Era o pictură specială prin dimensiuni şi prin faptul că acea lucrare a fost făcută într-o locuinţă. Picturi murale am mai întâlnit una, într-o casă a unui doctor faimos, semnată Marcel Chirnoagă, dar în rest nu prea am mai întâlnit, cel puţin în casele contemporane. Desigur, în palate, astfel de lucrări sunt frecvente şi putem găsi multe cazuri în care pictori precum Mirea, Luchian sau Verona şi-au pus amprenta şi picturile pe multe tavane sau pereţi ai unor palate deosebite şi case speciale”, a declarat Eduard Uzunov.

Vila Columbeanu

Printre numeroasele obiecte afectate de incendiu se numără şi o statuie a lui Sabin Bălaşa, despre care toată lumea credea că este din marmură, dar era, de fapt, din plastic turnat. Aceasta a scăpat după ce planşeul pe care se afla s-a prăbuşit practic în piscina goală de sub living, unul din puţinele locuri din casă care nu au fost afectate de incendiu.

„Această sculptură este singura care mai există din toate operele de artă din casă şi chiar dacă nu a fost afectată de flăcări, a fost afumată foarte puternic. Dacă ne îndreptăm atenţia şi către mobilier pot spune că toate piesele contemporane erau excepţionale, de la canapelele şi fotoliile şi până la mesele şi scaunele Poltrona Frau, care sunt de foarte, foarte bună calitate şi extrem de scumpe. Mobilierul vechi Art Nouveau şi oglinda spectaculoasă din casă fuseseră cumpărate de către familia Columbeanu de la un negustor de artă care mi-a povestit că piesele aparţinuseră Elenei Lupescu”, povesteşte reprezentantul galeriei de artă Rotenberg-Uzunov.

Vila Columbeanu
Vila Columbeanu

Specialistul spune că o estimare foarte exactă este greu de făcut, ţinând cont de valoarea operelor de artă, mobilierului sau obiectelor de lux care mai erau în casă, unele semnate Andy Warhol, altele Versace sau Nemţoi.

Vila Columbeanu

Se poate face însă „o evaluare ochiometrică”, după cum spune Eduard Uzunov, având în vedere că proprietatea era evaluată între 4,5 şi 5 milioane de euro şi fusese scoasă la vânzare pentru 3,9 milioane de euro.

„Acum, au rămas cei 10.000 de metri pătraţi de teren, gardul spectaculos, care este, de asemenea foarte important, terenul de tenis şi construcţiile anexe, care nu au fost afectate. Nu se poate spune acelaşi lucru şi despre casă, în schimb! Dacă ar fi să forţez o evaluare, cu ochii minţii, aş putea spune că distrugerile sunt de peste 2.000.000 de euro”, a conchis specialistul în artă şi imobiliare de lux.

Citeşte şi:

FOTO Cum arăta vila de la Izvorani pe vremea când Irinel Columbeanu şi Monica Gabor locuiau acolo

Fosta vilă a lui Irinel Columbeanu s-a făcut scrum. Ce a cauzat incendiul

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite