FOTO Paradisul criminalilor: cea mai relaxată închisoare din lume pare o staţiune turistică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Norvegia este cunoscută pentru sistemul de detenţie mai „blând“ decât în alte ţări, dar închisoarea de pe Insula Bastoy este ca o staţiune de vacanţă pentru deţinuţi. Niciun deţinut nu şi-ar putea dori să evadeze din închisoarea cu plaje, terenuri de tenis, locuri de pescuit şi chiar saune.

Localizată la mai puţin de 2 kilometri de coasta norvegiană şi la 74 de kilometri de capitala Oslo, închisoarea Bastoy este una dintre cele mai paşnice din lume. Ea „găzduieşte“ 115 infractori, printre care se află şi criminali, violatori sau traficanţi de droguri, dar nu are nimic de-a face cu un regim de detenţie obişnuit: nu are gratii şi nici garduri electrificate, cu sârmă ghimpată, iar gardienii nu umblă cu armele la vedere, scrie publicaţia americană „Business Insider“. Pe insulă se poate ajunge doar cu ambarcaţiunile.

Deţinuţii şi locuitorii insulei trăiesc în armonie, muncesc împreună şi împart toate resursele pe care le au. În închisoarea Bastoy, una dintre cele mai relaxate din lume, gardienii lucrează cot la cot cu infractorii.

Când nu îngrijesc animale şi taie lemne din pădure pentru lungile luni de iarnă, bărbaţii gătesc, joacă tenis sau cărţi, schiază împreună şi merg la diferite cursuri. Ei se pot plimba nestingheriţi pe insulă şi pot face tot ce doresc, atâta vreme cât nu încearcă să plece. La ora 15.00, majoritatea angajaţilor închisorii pleacă acasă şi doar cinci gardieni rămân să păzească deţinuţii peste noapte.

Cei 115 deţinuţi locuiesc în case comune, cu bucătărie, sufragerie şi băi în fiecare dormitor. Respectul şi încrederea sunt regulile cele mai importante de convieţuire. Infractorii au propria plajă, iar pe insulă există şi o plajă publică, pentru locuitorii acesteia, la care deţinuţii nu au acces. Nu există garduri care să o delimiteze, ci doar semne de avertisment. Cele câteva maşini care există pe insulă folosesc combustibili bio, iar transportul şi muncile se bazează în mare parte pe cei şase cai de pe insulă.

inchisoare de lux norvegia

FOTO: Businessinsider.com

Totul a început cu un experiment demarat în urmă cu 32 de ani cu scopul de a reabilita deţinuţii insuflându-le sentimentul responsabilităţii şi încredere. Proiectul pare a fi un succes, dacă ţinem cont că riscul de recidivă al infractorilor este de numai 16%, în condiţiile în care media europeană este de 70%.

În cei 32 de ani de existenţă, a existat o singură tentativă de evadare. Doi deţinuţi au încercat să fugă cu o barcă, dar aceasta s-a răsturnat şi au fost prinşi. Deţinuţii au un motiv foarte puternic să nu încerce o evadare: dacă sunt prinşi, ajung într-o închisoare obişnuită, cu un regim de detenţie mult mai dur.

inchisoare de lux norvegia

FOTO: Businessinsider.com

Insula este atât de liniştită, încât regizorul Michael Moore a filmat aici un documentar, „Sicko“, dar nu a mai folosit imaginile de teamă că oamenii nu vor crede că există un asemenea loc.

inchisoare de lux norvegia

FOTO: Businessinsider.com

Fotograful Espen Eichhöfer a vizitat insula iarna trecută pentru un reportaj publicat în „Zeit Magazine“. El a povestit pentru „Business Insider“ că insula este idilică şi liniştită, iar deţinuţii „sunt încântaţi să muncească şi să trăiască împreună într-o comunitate. Pare prea frumos ca să fie adevărat“.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite