FOTO VIDEO Jurnalişti BBC, pe tanc în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofiţerii Filimon, Stanciu, Oancea  şi Muşat i-au antrenat pe  Kirsten O’Brien şi Will Mellor
Ofiţerii Filimon, Stanciu, Oancea şi Muşat i-au antrenat pe Kirsten O’Brien şi Will Mellor

Will Mellor şi Kirsten O’Brien s-au jucat „de-a soldaţii“ timp de o săptămână pe tancurile Unităţii „Mihai Viteazul“ din Piteşti.Cei doi englezi au avut parte de aventuri: au trăit exact ca militarii români, au învăţat să conducă tancul în patru zile, au dormit în cort la -20 de grade şi au văzut cum se taie porcul de Crăciun.

Tancul, model TR 85 M1, de la Şcoala de Aplicaţii pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul" din Piteşti este pionul principal al unui episod din producţia BBC care se numeşte „The World's Thoughest Driving Test" („Cel mai greu de condus utilaj din lume").

Ideea emisiunii era ca englezii să călătorească în şase mari ţări şi să conducă tot felul de utilaje, maşinării şi tancuri. România a fost cea de-a patra destinaţie. La plecare, Will Mellor şi Kirsten O'Brien au spus că aici s-au simţit cel mai bine.

Urmăreşte aici video-ul realizat de jurnaliştii de la BBC.

Episodul a fost filmat în luna decembrie a anului trecut. Protagoniştii sunt actorul de comedie Will Mellor şi prezentatoarea Kirsten O'Brien. „Adevărul" vă prezintă în exclusivitate ce au făcut cei doi englezi în cele şase zile petrecute la unitatea din Piteşti.

Soldaţi cu normă întreagă

Primul lucru pe care-l spun ofiţerii unităţii e că Will Mellor şi Kirsten O'Brien s-au descurcat de minune, atât de bine încât în a patra zi reuşiseră să pornească tancul, ceea ce un elev al unităţii o face după trei luni de instruire.

Filmul, care deja a fost difuzat la BBC la 24 februarie, este o reuşită totală, subliniază militarii. Pentru asta, însă, cei doi englezi au muncit cot la cot cu militarii profesionişti de la Şcoala de Aplicaţii pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul" din Piteşti.

S-au trezit la crăpatul zorilor, au mâncat doar la cantina unităţii şi au purtat haina militară românească. Practic, au avut parte de acelaşi regim ca orice alt militar, fără favoruri sau menajamente.

În prima zi, la 13 decembrie, echipa de la BBC a aterizat la Bucureşti şi au fost conduşi către Piteşti. Locaţia a fost aleasă de Ministerul Apărării datorită distanţei mici dintre aeroport şi unitate, dar şi datorită rezultatelor excelente obţinute de şcoala argeşeană. Cu toţii au fost cazaţi în căminul unităţii.

Trei zile de studiu intens

A doua zi a fost totodată prima de instructaj. Căpitanul Lucian Oancea, de la Unitatea din Piteşti, a fost „mentorul englezilor". Pentru că scenariul era făcut astfel încât ca unul dintre cei doi jurnalişti britanici să câştige la final, dând o probă pe tanc de genul „cine conduce mai bine", s-au format două echipe. Actorul Will Mellor a făcut parte din echipa condusă de căpitanul Radu Muşat, iar prezentatoarea Kirsten O'Brien, din echipa condusă de locotenentul Adrian Stanciu, iar Lucian Oancea era arbitrul.

Kirsten O’Brien şi Will Mellor (foto 1)

Kirsten O’Brien şi Will Mellor (foto 1)

Programul a fost dur: dimineaţa la 6.00 aveau trezirea, la 7.00 mergeau la sala de mese, iar o oră mai târziu începeau instructajul despre cum să conducă un tanc. La ora 12.00 luau masa de prânz, iar o oră mai târziu intrau din nou la lecţii, până la ora 16.00. La ora 20.00 serveau cina, după care puneau la bătaie planul pentru ziua următoare. În aceste zile n-au avut un minut de zăbavă.

„Profesorul" Oancea a comunicat foarte bine cu ei în limba engleză. De mare ajutor a fost şi maiorul Remus Filimon, ofiţerul de relaţii cu presa care s-a implicat astfel încât regimul de cazarmă să nu „pice ca o piatră de moară" pe umerii oaspeţilor străini.

Trataţi cu şorici şi ţuică

După trei zile de studiu continuu, joi, la 17 decembrie, echipa BBC a părăsit unitatea militară pentru a vizita câteva obiective turistice din judeţ.

„Am mers cu ei la mânăstirea Curtea de Argeş, după care am vrut să urcăm la Cetatea Poienari însă, din cauza zăpezii, am abandonat. I-am dus în schimb la o gospodărie din comuna Arefu, unde au asistat în premieră la tăierea porcului. Iniţial, au strâmbat din nas când au văzut atâta sânge. Apoi, au intrat în atmosferă, au mâncat carne preparată la tuci, şorici, şi au băut ţuică fiartă. Au petrecut la fel cum o face tot românul de sărbători", povesteşte maiorul Remus Filimon.

Vineri, cei doi protagonişti ai filmului au condus pentru prima dată tancul românesc, model TR 85 M, ce cântâreşte 52 de tone şi are rezervorul de motorină de o tonă. Englezii s-au descurcat exact ca nişte militari, nicidecum ca nişte civili.

„Au fost receptivi. Nu le-am repetat niciodată ce au de făcut. Sunt adevăraţi profesionişti. Recunosc, la început am avut reţineri că vor reuşi să conducă un tanc. Dar, dacă era de faţă un specialist din afară ar fi putut spune, fără doar şi poate, că cei doi sunt mecanici conductori de profesie", a povestit căpitanul Oancea.

În cort, la - 20 de grade Celsius

Ultima noapte petrecută la Piteşti a fost, pentru englezii de la BBC, una de pomină. Producătorul emisiunii, Cy Chawich, nu le spunea decât dimineaţa ce îi aşteaptă în ziua respectivă, fiind luaţi astfel prin surpindere. Vineri spre sâmbătă, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, Will Mellor şi Kirsten O'Brien au dormit în corturi, pe câmp, în Poligonul de la Bascov, la temperaturi de - 20 de grade Celsius.

„Corturile au fost înclăzite cu o sobă pe lemne, însă, confortul termic a fost destul de scăzut. Au bombănit, dar în cele din urmă s-au supus regimului de cazarmă", spune, zâmbind, maiorul Radu Filimon.  Sâmbătă, 19 decembrie, a fost ziua decisivă.

Cursă cu tancuri

Tancul TR 85 M1,  piesa principală a episodului din  „The World’s Thoughest Driving Test“ („Cel mai greu de condus utilaj din lume“)



Will Mellor şi Kirsten O'Brien s-au întrecut pe „câmpul de luptă" de la Bascov. S-au urcat în cabina tancului, au rulat cu o viteză de 60 de kilometri la oră şi au trebuit să depăşească o serie de obstacole pe traseu.

Militarii au făcut între ei pariuri. Evident, majoritatea a mers pe mâna lui Will Mellor, însă onorurile cuvenite învingătorului le-a primit Kirsten O' Brien, despre care ofiţerii spun că ar fi un bun soldat. La plecare, Will Mellor şi Kirsten O'Brien au spus că aici s-au simţit cel mai bine.

De la Piteşti, cei doi protagonişti au plecat la cu scor la egalitate, 2 la 2, după ce Kirsten l-a învins pe tânărul actor. Înainte de a sosi în România, la cele trei filmări avute anterior în alte ţări, avantajul era de partea actorului.

"Am avut reţineri că vor reuşi să conducă un tanc. Dar, dacă era de faţă un specialist, ar fi putut spune că cei doi sunt tanchişti de profesie."
Lucian Oancea
căpitan

Au plătit consumul

Toate cheltuielile de cazare şi inclusiv combustibilul consumat au fost suportate de BBC. „Un tanc poate consuma între 500 şi 900 de litri de motorina la suta de kilometri parcurşi, în funcţie de cât de dificil este terenul", a precizat maiorul Remus Filimon.

Lucian Oancea, mentorul englezilor

Tancul TR 85 M1,  piesa principală a episodului din  „The World’s Thoughest Driving Test“ („Cel mai greu de condus utilaj din lume“)



Cât timp au stat la Piteşti, Will Mellor şi Kirsten O'Brien, cei doi protagonişti ai emisiunii BBC, au fost sub comanda directă a căpitanului Lucian Oancea (foto), care este un bun cunoscător al limbii engleze. În exprimarea termenilor tehnici l-au ajutat foarte mult experienţele trăite în Bosnia şi Afganistan, mărturiseşte ofiţerul.

„La început amândoi erau oarecum reţinuţi. Nu păreau deschişi către comunicare. Dar asta s-a întâmplat până s-au acomodat.  După aceea am lucrat foarte bine cu ei. Nu a fost nevoie să le explic de două ori. Băgau la cap din prima", povesteşte, râzând, mentorul. Spre surpriza tuturor, mai receptivă şi mult mai îndemânatică s-a dovedit a fi frumoasa prezentatoare Kirsten O'Brien. Fără a fi misogini, militarii mărturisesc că deznodământul a fost unul surprinzător, ţinând cont de faptul că o femeie a învins un bărbat la „condusul" tancului românesc.

„Viaţa de tanchist e grea, dar fata a demonstrat că se pricepe mult mai bine decât băiatul. Chiar şi când au avut de trecut cu tancul printr-un şanţ, băiatul s-a împotmolit, ca să spun aşa, pe când ea, nu. Au fost buni amândoi. Dacă era un specialist din afară în momentul în care a avut loc concursul între ei, spunea clar că sunt mecanici", a completat căpitanul Lucian Oancea.

Lucian Oancea
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite