Frica tatălui

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mi-e frică. A pus stăpânire pe mintea mea şi s-a întins în tot corpul. E ca un şarpe care mă strânge încet, simt că mă sufoc, de aceea îţi mărturisesc frica, pentru că tu ai fost curajos.

Atunci nu dădeam doi bani pe curajul tău. Să urci pe locomotivă şi să conduci garnitura cu atâtea suflete în vagoane. Pe ploaie, pe arşiţă, pe viscol. Să ai grijă de sute de vieţi aşezate în tren. Atunci, ca să-ţi spun drept, deşi ştiai, te uram. Şi ura aceea îmi ştergea orice putere de a-ţi recunoaşte curajul. Nu neapărat că aduceai leafa acasă, leafă de mecanic de locomotivă, ci curajul unei lider. Acolo, pe trenul tău. Nu ţi-a fost niciodată frică să conduci trenurile. De unde ai avut atâta sânge rece? Recunosc, sângele tău rece nu curge acum în venele mele. Dar nu vreau să mă gândesc la curajul tău ca să-ţi ridic o statuie, pentru că statuile sunt ridicole în lumea în care trăiesc. Poate ai să te întrebi cum de mi-a venit să mă gândesc la curajul tău.

Ăsta e rostul scrisului, să-i duci pe cititori într-un loc necunoscut şi să rămână acolo fericiţi.      

Mi-e frică. Pentru prima dată am să citesc din scrisul meu în faţa unor străini. Ca să pricepi, voi pleca în altă ţară, în alt oraş, şi am să citesc într-o sală (frica asta nici nu-mi dă voie să-mi imaginez cum va arăta acea sală) cu străini, care vor asculta traducerea din scrisul meu în limba lor. Va fi pentru prima dată când scrisul meu va fi ascultat de nişte străini. Prima dată, în traducere. Ca să-mi înţelegi frica, n-am de gând să creez acum o metaforă, să fac din lectura scrisului meu în faţa unor străini un fel de tren de-al tău, pe care l-ai condus zeci de ani, cu sânge rece. Scrisul e scris, trenul e altceva! Ce nu înţeleg acum, şi tu nu mă mai poţi lămuri pentru că prea puţin ţi-a păsat de scrisul meu, este de ce mă strânge frica asta ca un şarpe uriaş, parcă ar fi şarpele ăla din Harry Potter, dar tu nu ştii de filmul ăsta. De ce mi-e frică? Pentru că nu sunt sigur de scrisul meu. Pentru că străinii nu vor înţelege nimic din scrisul meu. Pentru că n-aş suporta să mă întorc de acolo minţindu-mă şi minţindu-i pe alţii: a fost un succes! Pentru că ar putea fi un eşec, care să pună capăt scrisului meu, să mă las de scris, înfrânt, umilit, eşuat. Pentru că vreau ca lectura mea să fie ca locomotiva aia a ta, să-i ducă pe ascultători (pasageri) la destinaţia mea, în gara mea! Ăsta e rostul scrisului, să-i conduci pe cititori într-un loc necunoscut şi să rămână acolo fericiţi, în gara ta, măcar pentru câteva emoţii. Ai priceput de ce mi-e frică? Pentru că îmi amintesc cuvintele tale când, cu zeci de ani în urmă, ţi-am spus că m-am apucat de scris: „N-o să faci nimic cu scrisul ăsta. N-o să ieşi la pensie din scris!“. Atunci, te-am urât. Şi nu ţi-am recunoscut curajul.

Mi-e frică. Mă gândesc dacă ţi-a fost vreodată frică atunci când ai condus trenurile tale. (Nu ţin minte să fi povestit nici mamei, nici mie, nici colegilor tăi ceferişti.) Poate ţi-a fost frică. Asta mi-ar da curajul să citesc străinilor din scrisul meu, să ştiu că şi tu ai simţit sufocare fricii. Frica de moarte.

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite