Greşeli de evitat atunci când îţi decorezi casa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Canapea

Ai salvat sute de poze de pe Pinterest, ai pierdut ore în şir pe site-uri de home&deco, şi tot nu îţi place cum ţi-ai reamenajat locuinţa?

Nu te preocupa, este destul de uşor să faci greşeli, mai ales atunci când îţi lipseşte experienţa în design interior. Unele pot fi reparate fără prea mari bătăi de cap, în timp ce altele duc la cheltuieli majore.

Imaginea unei case e într-o permanentă dinamică. Exact ca la un om: zi de zi lucrurile se pot schimba în bine sau în rău! Ca să eviţi cât mai multe din capcanele amenajării şi să elimini din nemulţumiri, am discutat cu mai mulţi arhitecţi. Sfaturile lor te vor ajuta să îţi transformi locuinţa într-un loc confortabil şi plăcut.

Nu supraaglomera cu prea multe obiecte

„Din dorinţa de a avea cât mai multe piese de mobilier în care să poată depozita toate obiectele şi îmbrăcămintea, românii creează un spaţiu haotic”, spune arhitecta Irina Radu de la iDecorate.

De cele mai multe ori, la bază acestei greşeli stă calcularea greşită a spaţiului şi a gabaritelor pentru mobilier.

„În plus, mulţi oameni vor să aibă mobilier în tendinţe, aşa că tot adaugă piese pe lângă cele deja existente. Iar efectul este acela de a crea un loc sufocat, fără spaţii pentru depozitare inteligente şi fără un stil care să îi reprezinte’’, mai povesteşte Irina Radu.

Chiar dacă stilul minimalist nu e tocmai pe gustul tău, încearcă, totuşi, să păstrezi încăperile aerisite şi să reduci numărul obiectelor.

Depăşeşte etapa „bej”

Prea mult bej şi culori din paleta lui pământie au marcat amenajările şi magazinele de specialitate ale anilor ’90 şi încă se mai resimt în mentalitatea celor de astăzi. O spune arhitecta Sorana Leru, de la Miso Arhitects.

„Există viată şi după bej. Putem realiza o atmosferă caldă şi primitoare în culori mai vesele şi moderne. O greşeală frecventă este alăturarea unor culori şi nuanţe similare, dar nu prea, cum ar fi diferite nuanţe de albastru aproape la fel. Acestea denotă o încercare nereuşită de asortare”, spune Sorana.

Alăturarea mai multor culori de lemn diferite va încărca atmosfera, iar imaginea finală nu va avea coerenţă.

Fă diferenţa între casa ta şi un showroom

Anca Ionescu de la studioul de design interior Kulcuş spune că oamenii au tendinţa a cumpăra obiecte care arată frumos în showroom-uri, dar care acasă se asociază inestetic cu celelalte piese de mobilier. Ei se lasă cuceriţi de finisaje şi culori, dar nu se vizualizează cum se combină obiectele noi cu cele vechi.

„Înainte să mergi în showroom, fă o poză camerei pe care vrei să o amenajezi şi obiectelor care şi-au găsit deja locul acolo. Dacă poţi lua o mostră de culoare sau material, îţi va fi mai uşor să testezi combinaţia’’, este sfatul Ancăi.

Planifică iluminarea în funcţie de fiecare cameră

Lumina este un element cheie într-o amenajare. Iluminatul trebuie gândit în funcţie de cameră, astfel încât să pună în valoarea un obiect sau să susţină o activitate. De exemplu, în dormitor este recomandată o lumină caldă, poziţionată în funcţie de zonele create: iluminat general, iluminat pentru citit, iluminat de accent.

Continuarea articolui, aici

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite