Ieri fumător, mâine alergător

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
blog

În noi, sunt vremuri şi vremuri. În noi uneori locuiesc şi oameni vechi, şi oamenii noi pe care îi vom fi. Uneori, e lung drumul de la trecutul care se întinde ca o peltea elastică imposibil de (între)rupt, până la viitorul mai bun care de azi poate oricând deveni prezent.

Sunt zile grele, zile extrem de grele şi zile bune. Sunt zile în care ne exersăm viciile asumate cu graţie, nepăsători, impasibili faţă de potenţialele riscuri sigure, nemişcaţi de propriile drame. În care ne place să le răspundem în faţă oamenilor dragi care trag de noi să ne ”îndreptăm” şi să ne lăsăm de fumat, că au trecut deja prea mulţi ani de adolescenţă şi tinereţe dedicaţi ţigărilor - un dârz şi haiducesc ”Nu vreau eu încă.” De fapt, îţi e frică, de fapt, poate nu poţi, de fapt, poate de aceea ”nu vrei”. Pentru că e greu, al naibii de greu, şi ştim asta. Dar nu e imposibil.

Şi vin zile în care le dai tot celor dragi emoţii şi şocuri imense când vii în casă cu două pachete de Marlboro roşu şi îi anunţi, după multe asemenea discuţii ca cele creionate mai sus, care făceau dintr-o posibilă schimbare a ta o misiune imposibilă - că după ce le termini, te laşi definitiv. Cine, tu? Acum, aşa, pac-pac? Ha, ha şi iar ha. Dar cine râde la urmă, ştiţi voi, râde mult mai bine.

Povestea lui Bogdan a fost fix aşa. Familie, nevastă, cumnată, soră şi mamă au tot tras de el cu învăţămintele vieţii şi pilde care mai de care mai grăitoare, doar-doar s-o lăsa omul de viciul scosului de fum pe sub nas. Nimic. Timp de 15 ani, nimic. Şi brusc, într-o zi de el aleasă, pe 1 ianuarie 2010, a anunţat decizia şi s-a ţinut de ea. Până azi. Şi de mâine încolo. Poate că un rol l-a avut şi faptul că aveam deja primul nostru copil, pe Radu, care creştea şi care îl vedea mereu fumând, izolat pe balcon sau prin bucătărie, apoi pe holul blocului şi apoi direct afară. Iar asta se pare că l-a deranjat pe Bogdan mai mult decât prelegerile tuturor familioanelor la un loc, reunite în concert susţinut, pe voci, a capella. Dar a fost când a vrut el, pentru că a vrut el.

Toţi ştiu că nu e bine, că nu e ok, că nu e tocmai sănătos, că e o păcăleală, o pseudo-stare de bine, indusă, fabricată, care nu e de fapt a noastră, ci a unor producători bucuroşi la fiecare fum al nostru de dragon. Însă e o dependenţă creată, cumva devenită azi mai puţin gravă în lumina noilor probleme ale societăţii cu drogurile şi nu numai, şi toată lumea ştie că nu e uşor să scapi de dependenţe. Cine nu înţelege asta şi acuză nepăsător fumătorii, face o mare greşeală. Ai putea fi tu în locul lor, dacă nu ai şi fost şi transformarea te-a făcut să uiţi cu totul (nu e frumos!) ce ai fost şi de unde ai plecat.

Pe lângă cărţile scrise pe această temă, grupurile de suport, soluţii adjuvante, device-uri care ne păcălesc că nu mai fumăm de fapt, dar noi tot o facem - mai există o cale. A ta, singur, tu cu pastilele tale pe bază de extract de voinţă proprie şi, poate, şi cu un mic colac de salvare. În care însă mulţi îşi pot găsi sprijinul acela care chiar contează şi care te ţine drept, pe poziţia ta. Sportul.

Dacă ai avut norocul să faci ceva sport de mic, regulat, cu drag, eşti deja salvat, dar nu ştii încă. Întoarce-te la rutina din copilărie, fă sportul acela în fiecare zi sau cât mai des şi vei vedea cum vei începe să te simţi bine fără fumat, ba chiar mai bine, mai puternic, pentru că nu mai depinzi de un mini-băţ stupid fumegând, ci îţi creezi singur momentele tale pure de fericire, nemijlocite, muncite şi meritate. Ale tale, 100%. Cine sau ce poate bate acest sentiment?

Iar dacă nu ai avut norocul ca sportul să facă parte din viaţa ta de mic, să te poţi reîntoarce la el, aruncă-te într-un grup în care te simţi bine, care face un sport potrivit ţie, ţine-te de ritual şi lasă-l să te schimbe de la ieri fumător la mâine alergător, de exemplu. DE CE NU?

Ştii cât e de uşor, din punct de vedere natural, să alergi? Există o carte celebră, ”Born to run” a lui Christopher McDougall, sunt studii care arată beneficiile acestei simple dar şi complexe activităţi - deşi nu ai nevoie de ele, ai nevoie de tine şi experienţa ta trăită ca să ştii, să îţi dai seama tu, pe bune, de toate beneficiile practicării acestui sport. Şi în plus, te-ai gândit vreodată că… de fapt poţi fugi de fumat până când nu te va mai prinde?

Bogdan şi-a anunţat decizia de renunţare la fumat pe 1 ianuarie 2010 şi a implementat-o pe 4 ianuarie 2010. Am sărbătorit de curând 7 ani de nefumător şi de medalii sportive. După alergări uşoare în jurul blocului şi prin parcuri, în 2013 a început să participe la competiţii de profil iar în prezent este maratonist şi triatlonist. Aici şi-a găsit el acel ”better self” şi aşa a putut el să renască.

Că este triatlon sau maraton, sport sau altceva, nici nu contează aşa de mult, poate nu vă trebuie nimic, în afară de propria voinţă, ceea ce contează este să ştiţi în orice moment că da, e greu, da, au trecut şi trec şi alţii prin asta şi da, există şi poveşti de acest gen, cu transformări grele şi frumoase de la o neputinţă la o nouă credinţă.

Aici găsiţi povestea noastră reală, care îşi propune doar să ajute cu un brânci psihologic la acea decizie grea din momentul T0 din viaţa fiecăruia, după care totul devine din vis, o realitate: cum am devenit un alter ego - . https://www.facebook.com/ierifumatormainealergator2016/.

Şi tu poţi. Oricine poate. Întrebarea e: VREI?

blog

Monica-Elena Cotei

www.monicaelenacotei.wordpress.com

https://www.linkedin.com/in/monica-elena-cotei-380312a2/

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite