INTERVIU Ce presupune „înnoirea minţii“, metoda inventată de un psiholog român prin care elimini convingerile care te împiedică să ai succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu peste 25 de ani de experienţă, psihologul Daniel Fusărea a pus la punct o metodă standardizată de „Înnoire a minţii“. Procesul urmăreşte demontarea convingerilor limitative care nu permit dezvoltarea oamenilor la adevăratul potenţial.

Trăim într-o epocă în care dezvoltarea personală a devenit o obsesie a omului contemporan. Căutăm metode de a ne fi mai bine, mai frumos, mai prosper. Şi în România există o şcoală a dezvoltării personale, iar Daniel Fusărea, cu o experienţă de peste 25 de ani în coaching şi acompaniere, este chiar unul din pionierii acestui domeniu în ţara noastră. Mai mult decât atât, psihologul a pus la punct o metodă originală, standardizată, accesibilă, intitulată PIM – Procesul Înnoirii Minţii. L-am provocat la un dialog despre schimbare, înnoire, evoluţie şi ce poate face PIM în acest context.   

„Adevărul“: În ce măsură schimbarea este o necesitate a omului modern?

Daniel Fusărea: Este o necesitate în măsura în care experienţa mea lăuntrică este una conflictuală şi, în sensul acesta, schimbarea este o necesitate perenă. Ea nu mai ţine de o anumită epocă sau de o anumită cultură. Tocmai de aceea fiecare civilizaţie a încercat să creeze modalităţi – religioase sau nu – prin intermediul cărora omul să poată să se dezvolte, să evolueze şi să iasă din registrul disfuncţional al conflictelor interioare.

Vorbim, în esenţă, de nevoia omului de a avea o stare de bine. Iar această stare de bine este legată de o anumită calitate a trăirii, în corelaţie cu modul în care alegem să ne satisfacem nevoile. Însă există o legătură între convingerile pe care le avem, convingerile noastre fundamentale, şi felul în care înţelegem să ne satisfacem aceste nevoi. Iar convingerile pot fi congruente cu nevoile noastre sau pot fi în conflict. În măsura în care avem o stare de conflict cu noi şi cu lumea, sigur că se pune problema necesităţii unei schimbări.

Aţi elaborat şi standardizat o metodă concretă de schimbare – Procesul Înnoirii Minţii. Ce ne puteţi spune despre aceasta?

Trăim într-o epocă în care ofertele legate de dezvoltarea personală (self-help, comunicare motivaţională, terapie, coaching) sunt, practic, enorme şi trăim într-un spaţiu care ne propune permanent schimbarea. Unele creează doar un anumit nivel energetic şi o motivare de moment care, practic, se sting până a doua zi. Altele propun o lucrare consecventă cu propria minte, deoarece mintea are o anumită inerţie şi schimbarea necesită o lucrare sistematică asupra convingerilor.

Iar Procesul Înnoirii Minţii (PIM) este un instrument care tocmai asta propune: o lucrare sistematică cu propria minte pentru schimbarea convingerilor limitative. Ceea ce propune PIM este să identificăm vechile convingeri limitative (iraţionale) şi să le supunem unui proces de invalidare, urmând a fi înlocuite cu altele noi, funcţionale. Altfel, raţionamentele eronate din mintea noastră tind să rămână acolo ca un program şi să ne autosaboteze viaţa.

A lucra cu PIM înseamnă implicit să recunosc că am greşit

Ce sunt convingerile limitative? Cum le identificăm?

Sunt convingeri iraţionale care, practic, nu ne dau voie să răspundem de o manieră adecvată nevoilor şi dorinţelor noastre. Iar ceea ce permite procedeul PIM este o demontare a acestor vechi convingeri, cu argumente. În contextul ăsta, eu propun un postulat (o convenţie cu valoare de adevăr) în baza căruia să putem stabili dacă o convingere este raţională, funcţională sau dimpotrivă. Adică pe ce bază ştiu eu că această convingere este bună sau nu. Şi plec de la un postulat, în raport cu care punem în discuţie convingerile respective.

După ce demonstrăm caracterul iraţional şi lipsa de validitate ale vechii convingeri putem adopta una nouă pe care o supunem aceluiaşi procedeu. În acelaşi timp, persoana parcurge o anumită experienţă emoţională. Ea trece, de cele mai multe ori, de la stări negative (mânie, frică, tristeţe) la stări de bucurie, de optimism, când ajunge la noua atitudine.

Cum se formează convingerile limitative? De unde vin ele?

Multe provin din copilărie. În acea perioadă eram încredinţaţi că părinţii noştri aveau răspuns pentru orice. Mediul familial are funcţia de a oferi cadrul şi condiţiile atât pentru dezvoltarea fizică, dar şi pentru cea psihologică, condiţii care să ofere siguranţă, ataşament sănătos şi iubire necondiţionată. Câteodată, însă, copilul se poate confrunta cu situaţii mai mult sau mai puţin disfuncţionale: agresiuni fizice şi verbale, boli, rigiditate morală şi religioasă, lipsuri materiale, interdicţii severe, prejudecăţi, lipsa disponibilităţii afective etc.

Astfel, pentru a supravieţui, acesta se vede constrâns să adopte anumite atitudini faţă de viaţă, care ulterior îi vor afecta întreaga existenţă, întreţinând sentimente de vinovăţie, evitarea unor angajamente şi diverse scenarii de eşec. Practic, persoana devine prizoniera convingerilor pe care le-a adoptat.

...Ne daţi câteva exemple?

image

Iată unele cuvinte pe care adulţii le rostesc şi care pot fi preluate de copil ca adevărate sentinţe: „băieţii nu plâng“, „fetiţele nu se înfurie“, „nu eşti suficient de bun“, „nu poţi avea succes“, „eşti netalentat“ etc.

Astfel, apare o parazitare a gândurilor care va afecta acţiunile viitorului adult. Dar până la urmă, noi nu suntem trecutul nostru. Trecutul este ceea ce am trăit până acum. Ceea ce contează este să facem pace cu aceste experienţe ale trecutului şi să ne concentrăm pe o lucrare în prezent care ne va influenţa viirorul.

De aceea, a lucra pe atitudini sănătoase devine o necesitate pentru o viaţă bună, împlinită: „sunt ok“, „sunt suficient de bun“, „am dreptul să reuşesc“, „pot fi eu însumi“, „am dreptul să îmi exprim sentimenele“, „pot avea încredere“, „satisfacerea nevoilor mele reprezintă un drept fundamental“ etc.

Nu în ultimul rând, este important să conştientizăm şi să acceptăm că părinţii au acţionat de cele mai multe ori cu bună intenţie, în limitele cunoştinţelor şi competenţelor lor.

Este PIM o procedură accesibilă, pe care o putem exersa acasă?

Procedeul este structurat, poate să fie însuşit ca modalitate de lucru de către persoana în cauză şi, după un exerciţiu suficient de îndelungat, aceasta poate să şi-l autoaplice. Într-o primă etapă, PIM se parcurge cu acompanianiere, de un număr suficient de mare de ori şi, ulterior, după ce a fost învăţat, poate să fie aplicat ca un instrument în viaţa cotidiană.

Cum aţi ajuns să structuraţi acest procedeu, care a fost propria experienţă în elaborarea lui?

În peste 25 de ani de experienţă în domeniul acompanierii, coaching, terapie, consiliere, dezvoltare personală, formări am putut să experimentez o paletă largă de instrumente de la cele corporale până la cele emoţionale, cognitive şi comportamentale. Mi-am dat seama că, indiferent de abordare, în orice proces terapeutic, în orice proces de schimbare,esenţialul este legat de calitatea şi specificul gândurilor noastre. Şi atunci m-am gândit cum să creez un procedeu care să pună în formă şi să esenţializeze această realitate.

...Este un procedeu pe care l-am construit în timp, într-o perioada de câţiva ani de zile, a fost aplicat de foarte multe ori şi validat de experienţele de schimbare ale celor care l-au utilizat.

Au fost tatonări în legătură cu mai multe variante de aplicare, dar scopul meu a fost acela de a găsi varianta cea mai simplă şi cea mai uşor de aplicat, astfel încât persoana în cauză să poată ajunge să şi-l însuşească şi să şi-l autoaplice.

Ce ne trebuie pentru a folosi această metodă?

În primul rând este nevoie de un „eu disponibil” sau, altfel spus, de disponibilitatea persoanei de a se angaja în proces. Nu încetez să spun că în măsura în care îi respectăm condiţiile, PIM funcţionează întotdeauna. Dacă ne dedicăm procesului, dacă ne implicăm în parcurgerea fiecărei etape în mod autentic, procedeul dă întotdeauna rezultate.

PIM este un program de disciplinare a gândirii, care ne ajută să dobândim stăpânire şi să aducem în viaţă noastră mai multă raţionalitate. Ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine şi să facem o schimbare de direcţie acolo unde este cazul, să ne eliberăm de blocaje şi să mişcăm lucrurile în viaţa noastră în sensul satisfacerii adecvate a nevoilor.A lucra cu PIM înseamnă implicit să recunosc că am greşit. Scopul lui este să convertească ceea ce este negativ şi disfuncţional în ceea ce promovează funcţionalitatea şi starea de bine.

Fiecare este responsabil pentru procesul în care s-a angajat. Prin urmare, rezultatul va depinde în mare măsură de disponibilitatea, sinceritatea şi efortul pe care îl vom depune. Numesc aceste condiţii „Eu disponibil”.

În cât timp apar rezultatele? Cât durează până se produce schimbarea?

În sfera în care acţionează noua convingere, apar schimbări, practic, imediat. Aspectele care sunt puse în discuţie în convingerea respectivă se schimbă. Avem o schimbare a calităţii trăirii, apropo de starea de bine, în interiorul secvenţei de PIM, adică în timp ce persoana parcurge procedeul, respectiv într-un interval de 20 de minute sau jumătate de oră, maximum. Însă eu recomand ca persoana să-şi asume o etapă de implementare a noii atitudini, pentru o perioadă de 30-60 de zile, adică să facă în mod conştient lucruri care să fie congruente cu noua atitudine, până când aceasta ajunge să fie pe deplin integrată în eul persoanei.

Ce am observat este că, de cele mai multe ori, apar schimbări spontane în conduita persoanei şi ea însăşi relatează că dispoziţia vizavi de problema respectivă s-a modificat. Şi aici pot să dau un exemplu: o persoană care dormea de 40 de ani cu lumina aprinsă considerând că în întuneric este un pericol de moarte, după ce a lucrat procedeul, a doua zi a relatat că pentru prima dată după 40 de ani a putut să doarmă cu lumina stinsă.

Această frică de întuneric, această fobie, avea în spate o convingere – că în întuneric se ascunde un pericol de moarte. Asta era covingerea şi asta am lucrat cu PIM, schimbând-o cu o nouă convingere, o nouă atitudine: întunericul nu e un pericol de moarte. Practic, jumatate din globul pământesc este permanent în întuneric.

“Cum ne sunt gândurile, aşa ne este şi viaţa”

Cum se lucrează, concret,acest Proces al Înnoiri Minţii?

Persoanei care vrea să lucreze PIM îi aduci la cunoştinţă procedeul, etapele prin care urmează să treacă. Este foarte important să fie de acord cu postulatul conform căruiao convingere raţională adaptativă funcţională este acea convingere care este congruentă cu nevoile ontologic îndreptăţite ale persoanei şi susţine binele, viaţa şi dezvoltarea personală, iar pentru o persoană spirituală, care are - să zicem aşa - motivaţii de ordin spiritual, este în acord cu cuvântul lui Dumnezeu. Şi dacă ea este de acord cu acest postulat, atunci putem să punem în discuţie vechea convingere. Deasemenea, luăm în considerare implicaţiile pe care acea convingere le-a avut în viaţa ei, persoana conştientizează mai profund faptul că acea convingere nu i-a adus nimic bun.

Pe lângă disponibilitate şi implicare, este nevoie, bineînţeles, şi de un cadru de acompanire care presupune existenţa unui flipchart pe care persoana îşi scrie convingerile şi implicaţiile pe care aceste convingeri le-au avut în viaţa ei. Este o abordare didactică într-un anumit fel, circumscrisă unui cadru de coaching şi dezvoltare personală.

Lucrul cu PIM se face în raport cu existenţa unor probleme concrete de viaţă, care, în general, au în spate atitudini ce le întreţinşi este esenţial ca persoana să vină cu o convingere identificată.

Cum putem identifica o convingere greşită?

Sigur că aceste convingeri le putem identifica şi în discursul cotidian, atitudini ale persoanei faţă de sine, faţă de semeni, faţă de lume, faţă de reuşită, faţă de relaţii... Omul acela are o opinie faţă de un aspect al vieţii, indiferent care este el, iar acea opinie îi va infuenţa comportamentul şi va fi fie congruentă, fie incongruentă cu nevoile sale fundamentale. Poate să vină în întâmpinarea unor nevoi sau dimpotrivă.

Procesul înnoirii minţii propune un model simplu de înţelegere a umanului privind problemele care apar în viaţa noastră datorită convingerilor iraţionale pe care ni le-am format.Calitatea vieţii se reflectă în mod fundamental în calitatea trăirii care implică relaţiile dintre convingeri, nevoi şi comportamente şi felul în care sunt acestea reflectate la nivel emoţional.

Vestea bună e că putem exercita un control ridicat asupra gândurilor şi sistemului nostru de convingeri şi, prin urmare, şi asupra celorlalte condiţii semnificative: nevoi, comportamente, emoţii.Tot acest sistem de relaţii îl putem reprezenta cu ajutorul unei diagrame, diagrama CNCE.

Putem vorbi de acţiuni adaptative în măsura în care între gândire, convingeri, nevoi şi emoţii există congruenţă prin raportarea la exigenţele mediului şi la specificul situaţiilor în care ne aflăm. Miza cea mai importantă a acestei gestiuni este legată de satisfacerea trebuinţelor noastre, de împlinirea aspiraţiilor şi potenţialului pe care îl avem.

În esenţă, cum ne sunt gândurile, aşa ne este şi viaţa. Şi puteţi considera această diagramă o hartă necesară navigării cu succes în propria viaţă. 

Ce ne puteţi spune de experienţa dvs. directă cu PIM? Dacă aţi fost creatorul aţi fost şi pilotul...

Oh, da, asta este un paradox: nu este uşor să lucrezi cu propriul tău procedeu.În cazul de faţă, bineînţeles, este vorba de o autoaplicare a instrumentului, autoaplicare care, în ultimă instanţă, este miza pe care o avem lucrând cu orice persoană. Deci în momentul în care persoana trece de n ori prin procedeu, cu acompanianiere, ajunge în final să-şi autoaplice instrumentul. Despre acelaşi lucru este vorba şi în cazul autorului modelului.

Au fost tatonări, au fost etape, au fost încercări, au fost variante, au fost eşecuri... Am lucrat pe secvenţe pentru că nu am fost în situaţia de a-mi aplica procedeul finalizat.

Când anume v-aţi dat seama că, gata, procedeul e structurat, finalizat?

În momentul în care am avut toate secvenţele logice ale procedeului: identificarea vechii convingeri, punerea în discuţie a vechii convingeri cu ajutorul postulatului, conştientizarea implicaţiilor convingerii în viaţa persoanei, concluzia persoanei cu ajutorul postulatului că avem o convingere iraţională şi decizia persoanei de a renunţa la ea; pentru că dacă nu avem decizie de schimbare, schimbarea nu se va produce, chiar dacă conştientizăm într-o anumită măsură că nu gândim raţional. Apoi, partea a doua: alegerea unei noi atitudini, argumente şi implicaţii, validare cu ajutorul aceluiaşi potulat si decizia de a o adopta în viaţa personală.

Un procedeu de vindecare, dar şi de devoltare personală, cu aplicabilitate pe termen mai lung

Putem vorbi despre un specific al PIM faţă de alte abordări?

Sigur, putem vorbi despre un gen proxim, dar şi de o diferenţă specifică. PIM oferă un model simplu şi operaţional de restructurare cognitivă şi dezvoltare personală; este în mod evident un instrument de orientare cognitivă. Însă spre deosebire de abordările cognitive clasice – care au creat o adevărată revoluţie în psihoterapie în anii ‘60 – care se aplică preponderent în domeniul clinic şi care necesită formări complexe şi relativ îndelungate, PIM este un instrument „la putător”, care poate fi însuşit într-un timp relativ scurt şi apoi poate fi aplicat la nivelul problemelor din viaţa cotidiană.

Cu ajutorul lui putem schimba toate acele convingeri care ne împiedică să ne satisfacem nevoile îndreptăţite, dar şi să ne punem în valoare resursele profunde şi să ne dezvoltăm. PIM este un instrument „compact” care oferă un cadru de lucru riguros şi comprehensibil. Ştii întotdeauna de ce lucrezi, când începi, unde te afli, ce urmează şi când ai terminat. Aceasta rigoare pe care ne-o oferă instrumentul ne dă încredere şi ne permite un parcurs în cunoştinţă de cauză.

PIM oferă o calitate remarcabilă: funcţionează aici şi acum

Concret, care sunt beneficiile PIM?

Ce propun eu în legătură cu PIM este ca el să fie înţeles şi ca un procedeu de vindecare, dar şi ca un procedeu de devoltare personală, cu aplicabilitate pe termen mai lung. Adică în măsura în care persoana începe să utilizeze procedeul îşi dă seama că mai are şi alte şi alte convingeri şi poate să lucreze n convingeri, zeci de convingeri, 101..

Şi atunci, sigur, că într-adevăr putem vorbi despre posibilitatea unei schimbări profunde a minţii, despre o adevărată înnoirii a minţii aşa după cum se şi numeşte procedeul.

În măsura în care persoana asimilează profund instrumentul el poate să fie utilizat instantaneu, aici şi acum, în problemele vieţii cotidiene. În prelucrarea gândurilor care apar pe parcursul zilei, astfel încât să preîntâmpine construcţii cognitive negative şi să aplice practic, la nivelul unei gândiri spontane, cotidiene, principiile PIM. Este acest gând în favoarea mea? Este el congruent cu nevoile mele? În pofida faptului că sunt tentat să investesc un gând, eu pot şi să-l dezinvestesc cu ajutorul procedeului. Să îl dezinvestesc, să îl schimb cu un altul pe care să îl validez cu argumente. Asta pot să fac la nivelul vieţii cotidiene în mod spontan, după ce, desigur, am parcurs etapa de însuşire a PIM cu acompaniere.

Când gândurile încep să devină congruente cu aşteptările şi cu nevoile persoanei, practic putem vorbi de o înnoire a vieţii în sensul în care persoana începe să-şi depăşească blocajele, în sensul în care poate să răspundă de-o manieră adecvată aspiraţiilor sale şi se crează, astfel, o aptitudine lăuntrică pentru a veni în întâmpinarea aşteptărilor îndreptăţite. Practic înnoirea vieţii se poate produce pe orice plan pe care persoana îl are în vedere.

Deci, pe de o parte, PIM permite dezvoltarea personală, reînnoirea vieţii într-un mod explicit şi structurat, pe de altă parte este şi o unealtă a vieţii cotidiene cu ajutorul căreia îţi întreţii o anumită calitate a gândirii. ...Îţi dă sentimentul acela că îţi poţi stăpâni mintea şi îţi poţi stăpâni viaţa în măsura în care, evident, lucrul ăsta este posibil. Adică mă ajută să fac ceea ce depinde de mine să fac.

Ne puteţi da câteva exemple de probleme rezolvate cu ajutorul acestui procedeu?

Problemele pe care le abordăm cu ajutorul PIM sunt corelate cu o convingere limitativă sau chiar cu o reţea de convingeri. Acestea sunt de o diversitate uimitoare şi pot fi circumscrise tematic. Convingerile pot fi despre valoare personală, despre muncă, bărbaţi, femei, succes, bani, sexualitate, familie, afectivitate, greşeala, eşec, relaţii… şi lista poate continua.

Iată şi câteva exemple de convingeri limitative: “ceilalţi mă vor părăsi dacă nu le fac pe plac”, “în întuneric este un pericol de moarte”, “nu este ok să simţi plăcere la atingerea unui bărbat”, “nu am dreptul să am o familie”, “viaţa unei femei este terminată la 40 ani”, “relaţiile sunt ceva chinuitor”, “sunt apreciată doar dacă muncesc”.

Deţin o listă foarte mare cu astfel de convingeri pe care persoanele în cauză le-au conştientizat şi au ales să le schimbe, schimbându-şi, astfel, viaţa. 

PIM permite abordarea unei mari diversităţi de probleme legate de stimă de sine, scenarii de eşec, probleme relaţionale, încredere în sine, fobii, tranziţii de viaţă, actualizarea resurselor etc.

Ce sunt, de fapt, convingerile?

Convingerile sunt o forţă care ne influenţeză gândirea, trăirile şi acţiunile în fiecare moment al vieţii. Practic, acestea ne influenţează percepţiile, selectând ceea ce devine relevant în câmpul conştiinţei noastre. Astfel, ceea ce credem ajunge să fie un lucru esenţial pentru viaţa noastră.

O convingere este un gând (suită de gânduri) sau afirmaţie investită cu valoare de adevar şi este trăită ca sentiment de certitudine în legătură cu lucrul pe care îl are în vedere. În ce priveşte acţiunile noastre, acestea sunt întotdeauna congruente cu aceste gânduri şi cu aceste trăiri.

Astfel, o convingere raţională, pozitivă ne pune în relaţie cu resursele de care avem nevoie pentru a ne atinge obiectivele şi pentru a ne împlini aspiraţiile noastre îndreptăţite.

Abesenţa unor convingeri congruente cu nevoile noastre ne împiedică într-o măsură mai mică sau mai mare să le oferim acestora un răspuns satisfăcător.

Este important să precizăm că nu orice suită de gânduri/idei reprezintă o convingere. Practic, noi putem face orice afirmaţie fără să o investim, însă, cu valoare de adevăr. Spre exemplu, putem spune: “Afara plouă.” - în condiţiile în care cerul este senin, iar soarele străluceşte. Evident, într-un asemenea  context nu putem vorbi despre convingeri. Simpla afirmaţie nu este însoţită automat de certitudinea că “afară plouă”. Afirm, dar nu am nici cel mai mic sentiment de certitudine. Pentru ca o suită de gânduri, idei sau afirmaţii să devină convingere/certitudine, este esenţial să avem o serie de elemente care să susţină ideile sau afirmaţia şi astfel aceasta să poată  fi însoţită de un sentiment de certitudine.

Ce argumente pot aduce în favoarea afirmatiilor? Ce experienţe, date şi fapte pot invoca? Toate aceste date şi argumente capătă valoare atunci când sunt aduse în sprijinul afirmaţiei. În felul acesta, afirmaţia poate să fie validată şi astfel poate căpăta consistenţa unei convingeri. Cu cât exersezi acest proces de argumentare, cu atât afirmaţia va avea mai multă consistenţă şi va deveni o convingere. Exemplu: “Pot fi o persoană de succes.” Care ar fi experienţele pe care le poţi invoca în favoarea acestei afirmaţii? La ce date şi situaţii concrete poţi face trimtere astfel încât să investeşti afirmaţia cu valoare de adevăr şi ea să devină o convingere? Pe măsură ce înţelegem acest proces, devenim conştienţi de mecanismul prin care putem să ne construim convingeri adaptative. Pe de altă parte, ne putem construi şi convingeri limitative, invocând inevitabile experienţe negative de care am avut parte în timpul vieţii. Însă cu o serie deîntrebări corespunzătoare, putem conştientiza implicaţiile negative pe care aceste convingeri le-au avut în viaţa noastră. Ce utilitate ar avea să le păstrăm? De ce am continua să ne lăsăm ghidaţi de ele? Putem lua decizia să retragem investiţia pe care am făcut-o în ele şi să începem un proces de deconstrucţie, astfel încât să le demonstrăm caracterul fals, limitativ, iraţional.

Procesul continuă cu alegerea unor atitudini noi, adaptative, funcţionale, raţionale. Cu siguranţă, am avut şi multe experienţe pozitive care pot fi o bază pentru a ne construi noile convingeri. Sigur, contextele în care operăm nu sunt acelea ale unui adevăr absolut. Viaţa este cu bune şi cu rele, cu suişuri şi coborâşuri, cu experienţe pozitive şi experienţe negative. Totuşi, va fi esenţial pentru parcursul vieţii şi calitatea trăirilor noastre ce gânduri, idei şi percepţii alegem să investim. Aici putem face o alegere întemeiată pe următorul postulat: o convingere adaptativă, funcţională, este acea convingere congruetă cu nevoile mele îndreptăţite şi care susţine binele, viaţa şi dezvoltarea. Permite această convingere construcţia, înmulţirea binelui? Este această construcţie utilă pentru viaţa noastră? Convingerile întemeiate pe acest postulat ne oferă putere, energie şi un sentiment de împlinire prin multiplele lor implicaţii pozitive. Aceste convingeri raţionale vor determina acţiuni constructive, congruente cu nevoile noastre ontologic îndreptatite. Vor fi un suport puternic pentru a ne pune în valoare resursele şi pentru a ne împlini aspiraţiile.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite