Keep calm and cross the street. Despre trafic

Îmi aduc aminte cum eram în primele zile după sosirea în Anglia, un şofer speriat că totul e pe dos faţă de ceea ce învăţase de la 18 ani, de când avea carnetul de şofer. Mai greu decât schimbatul vitezelor cu stânga, mai greu chiar şi decât condusul pe „contrasens” e abilitatea de a te integra în traficul britanic.

În trafic, englezii sunt nişte autentici gentlemeni; uneori, sunt nevoiţi să fie asa. Politeţea exagerată vine dintr-un instinct de conservare, amestecat cu un calcul de profitabilitate. Să mă explic... 80% dintre street-urile, road-urile, avenue-ele sau crescent-urile acestui oraş, în care conduc 12 ore pe zi / 7 zile pe săptămână, sunt late cât să încapă simultan o maşină şi o bicicletă. De cele mai multe ori, de-o parte şi de alta sunt parcate maşini (acesta a fost răspunsul primăriei la problema locurilor de parcare din oraş). Eeeee... şi ce faci dacă vine o maşină din faţă şi de-o parte şi de alta ai alte maşini parcate? Păi... n-ai decât să te tragi într-un loc liber şi să aştepti cuminte ca cel de pe sensul invers să treacă pe lângă tine. Îţi va mulţumi cu un zâmbet şi cu o mână ridicată (sau cu flash-uri noaptea).

Deja cred că v-aţi prins că aici e fix pe dos faţă de traficul bucureştean: nu forţezi coloana ca să ieşi de pe o străduţă - alţii te lasă să intri, nu dai flash-uri ca să înjuri, ci ca să mulţumeşti, nu claxonezi decât scurt, când vrei să atragi atenţia vreunui cunoscut de pe trotuar (eu am claxonat de 2 ori în 7 luni - o dată fără motiv, ca să văd ce sunet are claxonul!), dacă îţi moare motorul / nu ştii pe unde să mergi / eşti începător, toţi vor urma dictonul interbelic: keep calm and carry on. Nimeni nu se enervează, nimeni nu urlă la ceilalţi şoferi, nimeni nu se crede mai deştept. În 99% dintre cazuri, cel care „încurcă traficul” are un motiv foarte bun pentru asta.

În Anglia, e practic interzis să depăşeşti fără motiv o altă maşină în mişcare. Un coleg taximetrist (român, deh) a făcut imprudenţa şi a depăşit-o pe o cucoană (evident, se grăbea undeva). Cucoana l-a reclamat la firma pentru care lucrăm şi şeful l-a suspendat două zile. Asta ca să vă daţi seama cât de neobişnuită e depăşirea pe străzile lor.

Apropo de străzi, infrastructura (în oraşe şi între ele) e spectaculoasă: asfaltul e din pietriş (toceşte repede cauciucurile, dar maşina are o aderenţă excelentă pe cea mai torenţială ploaie pe care v-o puteţi imagina), semnalizările stradale sunt omniprezente (şi pe stâlpi, şi pe jos), orice lucrare e mega-semnalizată. Evident, nu există gropi. Nu, deloc!

Bicicliştii sunt, bineînţeles, discriminaţi pozitiv. Un fel de domnu' Goe. În codul rutier scrie negru pe alb: orice bicicletă va fi tratată ca şi un autoturism (a se citi, depăşeşti bicicleta laaaaarg, pe banda cealaltă, dacă ai posibilitatea). Piste de biciclete sunt cu miile de mile, dar nu pe trotuar ca la alţii (!!), ci la marginea şoselei, cum cred că e şi normal. Bicicliştii poartă cască, vestă reflectorizantă, lumini intermitente. În rest, cei mai mulţi se comportă ca toţi cei care se bucură de discriminarea de care vorbeam: trec pe roşu la semafor, merg pe contrasens (legal), uită să semnalizeze cu mâna şi, ca peste tot, trebuie să le păzeşti şaua mai ceva ca vopseaua altor maşini.

Pietonii sunt foarte educaţi în ceea ce priveşte traficul rutier. Maşina are prioritate cam peste tot (a se citi, pietonul poate trece doar pe „zebră”). Ca şofer, nu ai voie să faci semne pietonilor - se consideră că îi încurajezi să facă o prostie: să treacă strada prin locuri nepermise. La ordinea zilei e trecutul pe roşu la semafor. Asta se întâmplă şi pentru că, tot în codul lor rutier, scrie că dacă un pieton a început să traverseze (chiar şi printr-un loc nepermis), şoferul are obligaţia să-l lase să-şi continue traversarea. Normal, nimeni nu o să claxoneze un pieton, chiar dacă trece pe roşu...

Intenţionat am lăsat la sfârşit poliţia. Dacă mă întrebaţi pe mine, cel mai mare respect îl am pentru poliţiştii de aici. Dintr-un motiv pe cât de banal, pe atât de greu de găsit în România: îşi fac treaba impecabil. Dacă are girofarul şi sirena în funcţiune, maşina poliţiei o să şuiere de nici n-o să apuci să-i vezi culoarea, indiferent dacă e rush hour sau nu. Poliţiştii sunt, în primul rând, amabili, apoi incoruptibili (dacă te-a oprit poliţia, ai greşit cu ceva dacă ai greşit ar fi bine să nu te „zbaţi”, dacă te pune necuratu' să-i oferi mită sau laşi de înţeles asta, ajungi direct în arest). Poliţiştii au aici statut de agent constatator.

Adică, dacă el zice că ai făcut ceva, nu mai are nevoie de dovezi sau martori pentru a te lua la rost. Nimeni nu o să facă controale la întâmplare să vadă dacă ai buletinul la tine, nimeni nu o să abuzeze de sirenă ca să ajungă să-şi bea ceaiul, nimeni nu o să iasă pe stradă altfel decât cu uniforma impecabilă. E suficient să spui cuiva că suni la poliţie şi deja simţi cum îi tremură vocea. Poliţiştii de aici nu sunt temuţi, ci respectaţi. Pentru că ei sunt primii care se respectă.