Lăsaţi-mă să fiu posac!

Eu vreau să fiu posac. Dar nu mă lasă activiştii care propovăduiesc starea de bine, gândirea pozitivă, zâmbetul în orice situaţii, care luptă împotriva gândurilor negre, să facem bine, să ne fie bine!

O grămadă de profesionişti ai Binelui au apărut în România. Ţin teorii şi dau lecţii, pe unde apucă, cum să trăieşti bine, cum să mănânci bine, cum să dormi bine, cum să faci sex bine, cum să te eliberezi de toxine, de energiile negative, de tristeţe şi depresie. Când îi auzi cum predică te simţi vinovat pentru că ai ajuns atât de rău, nu eşti ca ei, pozitiv, senin, zâmbăreţ. Radicalismul şi autoritatea lor te blochează. Îţi vine să te sinucizi, pentru că ştii că niciodată nu vei ajunge pozitiv, senin... Dar nu te sinucizi, trăieşti aşa, cum poţi. Dacă se vorbeşte atât de mult despre Bine, atunci, te întrebi cum, dracu', se face că majoritatea românilor nu sunt Bine, luând zilnic cu asalt farmaciile ca să înghită pastile (ca să se facă bine), şi nici România nu este Bine.

Cred că aceşti activişti ai Binelui, oameni tineri de altfel, ar fi fost nişte buni propagandişti PCR şi UTC, pe vremea lui Ceauşescu, care ar fi promovat cu fervoarea specifică „societatea socialistă multilateral dezvoltată şi înaintea României spre comunism“. Pentru că şi socialismul promitea Binele. (Un bine de rahat.) Dar uite că indivizii au ratat cauza socialismului şi s-au băgat în slujba Binelui pe care-l rumegă în libertate. Am observat că vorbesc numai în şabloane, că au explicaţii pentru orice lucru, că sunt vorbăreţi şi te corectează prompt dacă nu eşti pe linia lor... de Bine. 

Ei nu muncesc pentru a face bine, dar ştiu totul, pentru că sunt pozitivi, tu nu ştii nimic, vai de capul tău, posacule!

De fapt, nu dă bine în lumea de azi să fii posac. Ţi se va spune că pesimismul, negativismul şi criticismul te vor duce la depresie, diabet, cancer, demenţă, Doamne fereşte! Mai bine să te înconjori şi să îmbrăţişezi (ca neghiobul) gândurile pozitive, servite de-a gata, chiar dacă sunt stupide. Dacă nu eşti pozitiv, rişti să fii condus afară cu un zâmbet. Eşti exclus din echipă, pentru că nu faci „chimie“ cu ceilalţi colegi care gândesc pozitiv spre binele organizaţiei. Un om mofluz nu este eficient, nu-i aşa? Rişti să fii etichetat drept un perimat, expirat, boşorog şi chiar comunist. (Cei care pun aceste etichete habar n-au ce-i aia comunist.) Hărnicia cu care este promovat Binele pe la noi mă face suspicios atât faţă de capacităţile profesionale ale activiştilor (sunt nişte mediocrităţi frustrate) cât şi psihice (sunt cam duşi cu capul).

Sunt destule lichele şi imbecili care vorbesc despre energii pozitive, care zic că fac bine oamenilor, dar în realitatea de zi cu zi sunt nişte mizerii de caractere (dichisite şi frumos împachetate). Sub umbrela Binelui s-au propăşit multe jigodii. Ipocrizia şi individualismul feroce sunt la putere în lumea noastră, fiind  însoţite de zâmbete forţate şi schimonosite.

Lăsaţi-mă să fiu posac! Un posac pozitiv.