Manifesto

Am scris în palme adevăruri. Zeci. Sute. Ca să nu le uit, ca să le am aproape. Apoi am descoperit iubirea şi am vrut să le împart, să înşir pe masă tot ce am. Adevărurile din palme le-am imprimat pe feţe în mângâieri, pe umeri în momente de frustrare şi pe obraji când ştergeam lacrimi.

Am încercat să le aştern pe ochi celor dragi, dar mi-au zis că îi orbesc, când eu doar vroiam să le aduc lumină. Nu înţelegeau că eu îi văd în întunericul minţii lor, unde ei alegeau în mod deliberat să nu facă lumină.

Când am văzut că aşa nu merge, mi-am muşcat adevărul de buze. Am făcut răni, a curs sânge, dar credeam că e un efort care merită. Pentru că urma să le ofer doar celor cu adevărat importanţi. Şi adevărurile, dar şi buzele. Din nou pe obraji, din nou pe umeri. Aşa am înţeles că în bezna nopţii şi a minţii, fiecare duce cu sine o colecţie largă de adevăruri mincinoase, dar care i-au fost plapumă şi pernă. Şi aşa cum şi-a aşternut, aşa a dormit. Aşa a adormit mintea. Pe vecie.

Apoi am crescut şi am înţeles că adevărul e relativ şi se naşte în interior. E sădit deja în noi dar îl udă numai timpul şi îl cultivă experienţa. Şi nimeni nu s-a născut cititor de gânduri ca să poată înţelege. Pentru că nimeni nu ne-a scris alfabetul gândurilor. Avem destule femei care încă îl mai aşteaptă, pe patul morţii, pe cel care susţine că poate citi gândurile, ca să se spovedească.

De când experienţa adevărului şoptit în palme sau muşcat de buze s-a dovedit un eşec, am înţeles că de fapt am câştigat în faţa tuturor. Aşa a reieşit din conversaţia adevărurilor noastre, purtată în mod individual, citind pe buze.

Atunci am înţeles adevărul şi l-am văzut în minciuni fine precum iniţiale scrijelite pe copaci, certificate de căsătorie şi melodii comerciale. Nu degeaba alăturarea "muzică comercială" e o cacofonie, exprimă ceea ce e. Dar am fost elegantă şi am evitat-o.

Aşa că iertaţi-mi, voi toţi, gestul imprudent de a crede că veţi vrea adevărurile mele. Cu atât mai puţin gândurile şi emoţiile mele. Nu mai vorbim de muzica mea.

Rămâneţi voi în căldura plăpumii şi în bezna minţii. Eu aleg să vă privesc din vârful câmpului, secat de războaie, cu buze zdrelite şi palme mâzgălite. Acum citiţi-mi gestul degetului mijlociu ridicat în aer, în semn de pace. Pentru că pacea e indiferenţă.