Mărţişorul, între mister şi realitate

În spatele simbolului primăverii, marţisorul, se află o multitudine de legende FOTO David Muntean

1 martie are o semnificaţie aparte. Primăvara ia locul iernii. Doar capricioasele ”Babe”, ele însăşi, izvorâte din legendă, mai amintesc de anotimpul alb. Din negura timpului însă, 1 martie este asociat cu un simbol: mărţişorul, un obiect de podoabă al cărui semn distinctiv îl reprezintă două fire, unul alb şi altul roşu.

Specialiştii în etnografie, folclor, arheologii, istoricii au încercat să stabilească o dată pentru începutul existenţei mărţişorului. Mărţişorul este legat de sfârşitul iernii şi începutul primăverii.

Momentul trecerii de la iarnă la primăvară era unul deosebit, marcând renaşterea naturii, revenirea la viaţă. Iarna este văzută ca un anotimp al încercării, al luptei pentru supravieţuire. La indienii nord-americani, de exemplu, iarna echivalează cu un an de viaţă. Ei obişnuiau să se întrebe ce vârstă au, folosind expresia „câtor ierni ai supravieţuit”?

Cea mai timpurie atestare a mărţişorului în România provine din actualul oraş Drobeta Turnu Severin. Mai exact din cartierul Schela Cladovei, unde, purtătorii culturii cu acelaşi nume (tranziţia la epoca neolitică), cu 8.000 de ani înainte de Hristos, fuseseră înmormântaţi cu un fel de amulete, compuse din pietricele roşii şi albe, purtate, de obicei, la gât.

În lumea romană, anul nou începea la 1 martie. Ulterior au fost adăugate lunile ianuarie şi februarie. Astfel se explică de ce ultimele luni ale calendarului, de la septembrie, la decembrie poartă vechiul nume, reprezentând numărul de ordine: a şaptea, a opta, a noua, a zecea. Luna martie era luna zeului Marte, zeul al naturii şi războiului, iar romanii considerau că albul însemna pacea, iar roşul era simbolul războiului. Astfel, ei obişnuiau să poarte cele două fire, pentru ca anul să fie unul bogat şi paşnic, iar dacă era război, victoria să fie de partea lor .    

În secolul VII p.Chr., în spaţiul bulgar, a existat o întâmplare, plasată în timpul ”primului hanat”. Se spune că fratele şi sora primului han ar fi fost captivi. Hanul a trimis un vultur cu un şnur alb, la picior să le vestească ajutorul pentru a evada. După ce au reuşit să fugă, undeva lângă Dunăre, fratele hanului a fost ucis de urmăritori, iar sora supravieţuitoare ar fi atins firul alb de sângele fratelui ei, trimiţând vulturul pentru ca hanul să afle tragedia morţii fratelui său. Se întâmpla la 1 martie 681, iar hanul, în memoria celui ucis a ordonat ca soldaţii săi să poarte un fir alb şi unul roşu.

O legendă românească vorbeşte de Baba Dochia şi nora sa pe care aceasta o persecuta. La un moment dat, după ce trecuse prin toate probele, nora babei Dochia i-a adus fragi. Baba Dochia, crezând că a venit primăvara, a plecat să caute ea fragii. Avea pe ea 12 cojoace, dându-le jos pe rând, deoarece era cald. Când a ajuns în vârful muntelui însă, Dochia îşi scosese şi ultimul cojoc. Pentru că era duşmănoasă şi rea, Dumnezeu a pedepsit-o, stricând vremea, iar Dochia a murit îngheţată. Astfel, albul e asociat cu iarna, iar roşul cu primăvara.

O altă legendă spune că un zmeu ar fi furat soarele, pe când acesta, vara, ar fi coborât pe pământ preschimbat în om pentru a lua parte la obiceiurile oamenilor. Un tânăr viteaz a pornit pe urmele zmeului, călătorind până iarna, când a ajuns la palatul zmeului, pe care l-a învins, cu preţul vieţii sale. Rănit, tânărul a pierdut tot sângele, scurs pe zăpada albă. Soarele s-a reîntors pe cer, iar oamenii, în cinstea eroului care nu a mai văzut primăvara, au început să poarte un fir alb şi unul roşu.

În epoca modernă, Iordache Golescu, într-una din lucrările sale, pomeneşte mărţişorul. Folcloristul Simion Florea Marian a descoperit că de asemenea, copiii din Moldova şi Bucovina  poartă o monedă, la gât, cu cele două fire, alb şi roşu.

Astfel, putem spune că mărţişorul este un simbol al renaşterii, al vieţii, cu o existenţă multimilenară. Nu pot decât să doresc tuturor ca mărţişorul acestui an să fie unul care să aducă sănătate, belşug  şi pace pentru noi toţi.