Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

Măsuri drastice într-un orăşel din Regatul Unit: toalete publice antisex

3
18 Aug 2019 02:02:49
Autor: Cristina Ene
FOTO barry-today.co.uk
FOTO barry-today.co.uk

Primăria unui orăşel din Ţara Galiilor plănuieşte să demoleze toaletele publice pentru a le înlocui cu unele care să detecteze activităţi sexuale înăuntrul lor şi să declanşeze o serie de măsuri pentru împiedicarea acestora, relatează CNN.

Porthcawl, un orăşel sudic de coastă din Ţara Galiilor, Regatul Unit, plănuieşte să investească 200.000 de euro în toalete publice care să împiedice „activităţile sexuale inadecvate şi vandalismul”. Pentru a le folosi utilizatorii vor plăti o taxă.
 
Senzorii de mişcare ai noilor modele vor fi acţionaţi de activităţi „violente”, în timp ce senzorii de greutate vor detecta intrarea a mai mult de o persoană declanşând o alarmă ţipătoare, deschiderea uşilor şi stropirea cu apă rece.
 
De asemenea, dacă cineva rămâne înăuntru prea mult timp se va porni un mesaj de avertizare, iar încălzirea şi luminile vor fi oprite. Aceste măsuri urmăresc să împiedice ca cineva să doarmă înăuntru.
 
O „curăţare profundă” automată va fi activată la fiecare 10 minute.
 
„Reconstruirea toaletelor publice este o componentă importantă a ambiţiei consiliului local al Porthcawl de a se asigura că oraşul rămâne un loc grozav pentru vizitatorii, rezidenţii săi, ca şi pentru cei care muncesc aici”, a spus un membru al consiliului local.
 
Planurile primăriei au primit multe reacţii negative pe reţelele sociale, unii numind măsurile crude şi chiar „umilitoare”.
 
„Senzori de greutate care să detecteze o doua persoană în interior? De la ce greutate pornesc? Eu cântăresc cât doi adolescenţi! Şi cum rămâne cu cei care au nevoie de ajutor? Pentru că eu trebuie să intru cu copiii mei”, a scris un utilizator pe Twitter.
 
„Este absolut înfricoşător. Sunt o persoană cu dizabilităţi şi mi se mai întâmplă să cad, iar atunci cineva trebuie să mă ajute. Iar acum trebuie să mă asigur că voi putea folosi facilităţile publice fără a avea parte de consecinţe umilitoare şi violente? Şi asta pe motiv de panică morală?” a scris un altul.
 
Toaletele vor fi demolate în octombrie.
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Adrian Foangǎ
18.08.2019, 09:21:14

Poate intra unul care sta mai mult cand se caca....dupa ce trece perioada setata de astia, il da toaleta publica afara pe om fara sa fi terminat. Idei cretze...

0 (0 voturi)
Sorin Barbu
19.08.2019, 01:33:46

idei cretine si scelerate made in uk.

Galeriu Crestinu
18.08.2019, 16:37:02

Cel mai potrivit ar fi sa le faca cu pereti din sticla.....

+1 (1 vot)