„Miss pole dance România“, primul concurs naţional de dans la bară sportiv se organizează la Bucureşti: câţi concurenţi s-au înscris la categoria junior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evoluţie din cadrul ediţiei din anul trecut a FOTO huffingtonpost.com
Evoluţie din cadrul ediţiei din anul trecut a FOTO huffingtonpost.com

România va deveni a 27-a ţară la nivel global care organizează un concurs naţional de dans la bară sportiv. Evenimentul “Miss pole dance România” va avea loc sâmbătă, 10 septembrie, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, şi include trei categorii de vârstă: juniori, adolescenţi şi adulţi.

Pole sport şi fitness sau dansul la bară sportiv a început să fie promovat şi acceptat în tot mai multe colţuri ale lumii ca un sport complex şi ca o formă de artă perfomativă, acrobatică. 

Competiţii la nivel naţional se organizează deja în 26 de ţări, România urmând să se alăture acestor eforturi prin care se doreşte includerea dansului la bară sportiv în rândul sporturilor olimpice. La noi în ţară, sportul la bară a fost promovat mai ales în cadrul unor emisiuni-concurs extrem de populare (un exemplu fiind talent-show-ul „Românii au talent”, difuzat de PRO Tv, sau ”Next Star”, de la Antena 1), iar în prezent există mai multe şcoli de pole dance şi pole fitness deschise în România. 

Persoanele care practică această formă de activitate fizică speră ca în timp să fie eliminate stereotipurilor faţă de dansul la bară, asociat în mod obişnuit cu evoluţiile erotice ale dansatoarelor din cluburile de noapte sau din spectacolele de cabaret.

Prima competiţie de acest gen din ţara noastră, “Miss pole dance România”, se va desfăşura sâmbătă, 10 septembrie, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, începând cu ora 15.30.

Cei mai mulţi concurenţi, la categoria 6-12 ani 

Concursul include 3 categorii de vârstă: junior 6-12 ani, adolescenţi 13-17 ani şi adulţi (peste 18 ani). Categoria adulţi include trei subcategorii, bază, avansaţi şi profesionişti. La prima competiţie de acest tip din România s-au înscris 22 de concurenţi, iar înscrierile pentru competiţie s-au încheiat în data de 1 septembrie, cei mai mulţi înscrişi fiind la categoria junior 6-12 ani, opt concurenţi.

Juriul este format din fondatoarea companiei Pole Passion, Kate Penny, organizatoarea Campionatului Naţional Miss Pole Dance Marea Britanie şi a Mondial World Pole Dance Championship, alături de Elena Shishkova, considerată fondatoarea pole dance în Rusia, aceasta fiind şi instructoare acreditată de pole fitness cu titluri şi medalii obţinute în diverse competiţii internaţionale. Pentru că dansul la bară sportiv este practicat atât de femei cât şi de bărbaţi, în juriu va fi prezent şi Dawid Skowronek, câştigător al competiţiei Mr. Pole Fitness din Marea Britanie.

Campionatul mondial se organizează tot la Bucureşti

În urma rezultatelor concursului de sâmbătă, câştigătoarea la categoria profesionişti a “Miss pole dance România” va participa la campionatul mondial “World pole dance Championship”, care va avea loc anul acesta în România, pe 16 septembrie, tot la Palatul Naţional al Copiilor. În cadrul competiţiei internaţionale “World pole dance Championship” vor participa peste 50 de concurenţi  recunoscuţi la nivel internaţional, din 16 ţări şi trei continente.

“Prin organizarea acestor competiţii în România, ne propunem să contribuim la promovarea pole fitnessului la nivel naţional, promovarea sportului şi a unui stil de viaţă sănătos în societate atât pentru adulţi cât şi pentru copii, eliminarea stereotipurilor faţă de acest sport şi crearea unei culturi a toleraţei şi diversităţii”, a declarat Nadia Buduruşi, coordonatoare “Miss Pole Dance România”, concursul fiind organizat de Nadia Buduruşi Sport Academy, Asociaţia Şcoala de circ Buduruşi şi Pole Passion din Marea Britanie. 

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite