Obiceiuri zilnice care duc la deteriorarea dinţilor: de ce nu e recomandată clătirea abundentă după periajul dentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Deşi suntem învăţaţi că este important să clătim bine cavitatea bucală după periere, există voci care susţin că în acest mod sunt îndepărtate fluide ce ar trebui lăsate să protejeze smalţul dinţilor. Specialiştii vorbesc despre cele mai comune obiceiuri ce duc la deteriorarea dinţilor.

Pentru a avea un zâmbet perlat şi dinţi sănătoşi nu trebuie să cheltuiţi sume exorbitante la cele mai scumpe cabinete de profil. Stomatologii spun că deteriorarea dinţilor poate fi prevenită, oferind câteva soluţii simple pentru evitarea deteriorării dinţilor:

Evitaţi scrâşnitul dinţilor pe timpul nopţii

Dacă v-aţi trezit cu dureri maxilare, şansele să scrâşniţi dinţii în timp ce dormiţi sunt destul de mari. Cunoscut sub numele de bruxism, acest simptom deteriorează smalţul dinţilor şi, în timp, poate schimba forma maxilarului, scrie dailymail.co.uk.

Nu clătiţi dinţii după periere

Deşi suntem învăţaţi că este important să clătim bine cavitatea bucală după periere, există voci care susţin că în acest mod sunt îndepărtate fluide importante ce ar trebui lăsate să protejeze smalţul dinţilor. Odată ce aţi terminat de periat, sfatul specialiştilor este să eliminaţi pasta de dinţi din cavitatea bucală şi să nu beţi nimic timp de cel puţin 30 de minute.

Nu uitaţi că zahărul atacă dinţii

Ne sunt recomandate pentru vitamine şi nutrienţi, însă fructele pot afecta dinţii prin aciditatea lor. Grijă mare ar trebui să avem şi la consumul de fructe uscate care conţin o cantitate însemnată de zahăr. După ce consumaţi dulciuri nu uitaţi să beţi puţină apă sau să vă spălaţi dinţii. Acest lucru vă va ajuta să diluaţi zahărul lipit pe suprafaţa acestora.

Rosul unghiilor

Rosul unghiilor poate părea un obicei copilăresc, dar poate duce la dăunarea smalţului şi a muşchilor maxilarului. O modalitate de a scăpa de acest obicei este guma de mestecat, însă asiguraţi-vă că aceasta nu conţine zahăr.

Vă folosiţi dinţii pe post de deschizător de sticle

Dacă obişnuiţi să rupeţi cu dinţii etichetele hainelor sau să deschideţi sticle, aşteptaţi-vă să vă pierdeţi dantura mai repede decât dacă alegeţi să folosiţi ustensile speciale pentru astfel de lucruri. Nu veţi face decât să produceţi o uzură sporită care poate duce la fisuri ale smalţului sau chiar crăparea dinţilor.

Nu vă spălaţi corect dinţii

Potrivit Australian Dental Association, dinţii trebuie să fie periaţi cel puţin două minute, în fiecare dimineaţă şi seară. Specialiştii recomandă utilizarea unei periuţe moi, cu gât flexibil, astfel încât să curăţaţi şi zonele greu accesibile. Nu uitaţi nici de folosirea aţei dentare.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite