Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai penibil din ţară?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există oameni care se deoache singuri, în oglindă. Uneori, chiar şi fără oglindă, ceea ce devine interesant. Unii spun „sunt perfect“, ca şi cum ar spune că ştiu să schimbe un bec.

Pe Corina o porecliserăm „Superba“ pentru că şi-a trântit un status concludent pe Facebook: „Aseară am fost la o nuntă unde am arătat superb“. Ca să vedem şi noi, bocciii, cât de frumoasă era ea, şi-a încărcat nişte poze, normal. Avea o rochie de culoarea sfeclei şi de forma verzei. Coafura ei era o glumă proastă ‒ probabil a unei hair-styliste pe care o înşela bărbatul şi se răzbuna şi ea pe cine putea, biata de ea. Corina noastră avea nişte inele cât smochina, mai multe mărgele decât curcanii şi mai mulţi cercei decât un trib din Noua Guinee. Era un circ ambulant, dar ea se vedea un sex-simbol. E fascinant să te uiţi la oameni care, la rândul lor, se uită la ei înşişi fascinaţi.

Ca la uşa tortului

Izabela ne-a spus, cu amărăciune în glas, povestea ei de viaţă. Divorţase de Gabi fiindcă el umbla în permanenţă gol puşcă prin casă. Iar ea s-a despărţit de el profilactic, îi era teamă că soţul îşi va extinde aria de acţiune şi în afara apartamentului, într-o zi. Odată, era pe punctul să ducă gunoiul la ghenă în fundul gol. Se obişnuise în asemenea fel... mă rog, în asemenea hal cu fizicul lui depănuşat, încât era cât p-aci să iasă pe uşă ca David al lui Michelangelo – cu micuţa precizare că Gabi avea cu 40 de kile mai mult şi cu 40% mai puţin păr în cap, în rest erau leiţi.

Motivul pentru care Găbiţă defila despuiat ţinea strict de faptul că se credea frumos ca un Adonis. Desigur, el trăia cu impresia că Adonis e o specie de floare cu petale mov, protejată de lege, dar nu contează, important e că se considera o capodoperă a naturii, cam ca stalactitele. Şi trăia cu senzaţia că era mai sexy atunci când umbla gol toată ziua ‒ culmea, noaptea îşi lua pijamale pe el, unele impresionante, cu pătrăţele maro şi bej. Izabela i-a spus cu frumosul (vorba vine, deoarece acest spus cu frumosul a răzbătut până la urechiuşa vigilentă a vecinilor) că, atunci când stai toată ziua cu un tort sub nas, te ia cu leşin şi ţi-e poftă de mămăliguţă. Gabi n-a apreciat metafora, i-a spus că e frigidă, că orice femeie în locul ei ar fi fost fericită şi recunoscătoare să aibă asemenea privelişte în casa ei. Ea, însă, a preferat priveliştea unui poster cu urşi Panda, pe care şi-l achiziţionase dintr-un frumos magazin intitulat „Orice produs 3.99 roni“, şi i-a dat papucii ‒ şi la propriu, şi la figurat, adică măcar atât să poarte şi el.

Pe-o nară cuşca tatii face bum

Am avut odată un coleg, într-o redacţie, care spunea de două sute de ori pe zi „sunt cel mai bun şi trebuie să fiu redactor-şef“. Asta în condiţiile în care scria lucruri geniale, de genul „şi-a adus aportul“, „a concluzionat“ (asta era pe vremea când DEX-ul nu accepta acest verb, între timp a lăsat-o mai moale), „repercursiuni“ (şi se certa cu noi, când i-am zis că are un rî în plus), „a coborât mai jos în sondaje“, „creeatoarea crează nişte haine inedite“ (i-am mutat noi e-ul olog) şi alte asemenea minunăţii. Timp de zece ani, omul ăsta n-a încetat să se creadă cel mai valoros dintre noi şi să se revolte că nu e şef de ziar. Mă uitam la el siderată – atunci când aveam chef să mă uit la el, fiindcă de obicei mă cam deranja să-mi aşez ochii pe un tip care arăta ca un haiduc bolnav de tifos şi de lene cronică.

Există mulţi oameni cu self-esteem bombat (românii traduc asta eufemistic, spun „respect de sine“, în realitate înseamnă că te apreciezi pe tine însuţi ca pe o mărgică rară). Avem şi varianta femeii care umbă goală non-stop, şi asta nu din serialul Seinfeld, care a dedicat un episod acestei ciudăţenii, ci din modestul meu anturaj. Marina ne explica mereu ce bine e să trăieşti în casa ta ca la Vama Veche, goală ca visteria statului. Susţinea că hainele dăunează grav sănătăţii şi, în plus, ea arăta atât de bine în general, încât şi o urticarie în particular i-ar fi venit bine. Teoretic, asta suna înţelept, dar cum să vă spun, era o mică problemă: Marina arăta ca un purceluş căruia Ignatul nu făcea decât să-i rănească sentimentele şi, mai ales, alte accesorii. Bărbatul ei era totuşi mulţumit, cu excepţia rarelor ocazii când căţelul lor lătra isteric şi aparent nejustificat, cu ochii cât cepele aţintiţi către burta ei.

„Sunt cel mai frumos din oraşul acesta“, iată un vers celebru de-al lui Radu Stanca, tocit de cei care se uită la ei înşişi ca la o tartă cu zmeură. Bine, ei iau poezia la propriu, fiindcă personalitatea narcisică e destul de rigidă, psihologii vă pot confirma.

Costi voia să fie actor, neapărat, dar neapărat. Avea 43 de ani şi trei copii, era inginer agronom, dar speranţa crapă ultima, ştiţi cum e. Ca să ne convingă, ne-a recitat o poezie, la un chef. Cum să vă explic, am ascultat pisici călcate pe coadă care sunau mai emoţionant decât el. Alesese „Moartea căprioarei“ şi pot să jur că l-am auzit spunând, în loc de „pe-o nară, puşca tatii scoate fum“, „pe-o rară cuşcă, tata bate fum“. Am aplaudat sincer, nu m-am putut abţine.

Zbor deasupra unui cuib de (evident) cuci

Concursurile de genul „Românii au talent“ sunt dovada concretă că unii oameni au al şaselea simţ - în sensul că văd sau aud ceva la care noi, talentaţii de rând, nu avem acces. Sunt şi oameni cu potenţial artistic, fără îndoială, dar sunt şi unii care vin acolo pentru că, probabil, atunci când au fugit din spitalul de boli mintale, n-aveau alt refugiu mai la îndemână. Cert este că ei se cred nişte genii care n-au fost descoperite până acum doar pentru că noi, ceilalţi, suntem afoni sau, oricum, profani care nu pricep arta adevărată. Sunt bosumflaţi atunci când juriul îi aruncă de nu se văd, iar mămucile lor îi pupă pe moţ, ca să nu facă depresie. Asta în timp ce oamenii mai talentaţi decât Lionel Messi nu vin la preselecţii, de frică să nu se facă de râs. Lumea autoevaluării încă stă cu fundul în sus.

Am avut o profesoară de fizică, prin şcoala generală, care, culmea ironiei, stătea destul de rău la nivel fizic. Asta n-o împiedica să vină îmbrăcată un pic mai sclipicios decât Corina Chiriac. Între două fraze despre mecanica fluidelor, ne explica ea cum schimba fluide cu diverşi bărbaţi nerecunoscători din viaţa ei. Eram flataţi de asemenea sinceritate, dar nu ne puteam reprima surpriza că avem o profă care cunoştea îndeaproape toţi bărbaţii din oraş, mă refer la cei cu două mâini, două picioare şi alte mici (de fapt, mari) piese indispensabile. În timp ce trecea prin flacăra spirtierei un gogoloi de fier, ca să ne arate cum se dilată la căldură, ne povestea că pe ea o curtează atâţia bărbaţi, încât ar putea organiza un casting, ca să-şi găsească amanţi.

Vă mai aduceţi aminte de vremurile în care Mirabela Dauer cânta numai din profil? Erau anii mieroşi ’80, când artista, mititică de înălţime şi pufoşică, avea impresia că, dacă e filmată dintr-o parte, e mai sexy. Timp de zece ani, am văzut-o numai din profil, ca la poliţie. Ajunsese proverbială cu asta, semn că noi vedem în oglindă sau în mintea noastră ceea ce vrem să vedem. Când am scris asta odată despre ea, cu ani în urmă, s-a cam supărat, din câte mi-au spus colegii ei de cafeluţe. Dar eu nu voiam s-o critic propriu-zis, ci doar să demonstrez că noi ne aşezăm în oglindă aşa cum ne convine. Asta am făcut şi eu, ani de zile, aşa se explică faptul că, atunci când plecam de acasă, mă consideram drăguţă, iar când mă vedeam în pozele de la eveniment, eram o idee mai nasoală, asta e.  

Gras, tuns, frezat

Personalitatea narcisică nu se limitează la percepţia asupra aspectului cuiva. E o boală (mă scuzaţi) complexă, care include faptul că trăieşti cu impresia aia tâmpită că lumea se învârteşte în jurul tău. Prietenul nostru Geo (îl cheamă Gheorghe, dar bineînţeles că şi-a luat un pseudonim pentru că, deşi suntem cu toţii creştini desăvârşiţi, vrem să avem prenume de căţei de rasă) avea o nevastă meschină, ce surpriză. Ea îi spunea că e gras, nesimţit şi fricos, ceea ce pe el îl deranja un pic, uneori. Dar a trecut peste asta, a fost un boier. Poanta e că ea avea mai multe kilograme decât un petrolier şi, cu toate acestea, i se părea că soţul era cel norocos, era un tip care găsise o femeie hărăzită cu frumuseţe interioară - şi numai interioară, credeţi-mă pe cuvânt. Ea era veşnic frustrată, fiindcă oglinda o arăta cu 20 de kile mai slabă, ceea ce teoretic era un lucru bun pentru ea (şi un lucru prost pentru el).

Cântăreţul Mihai Constantinescu are impresia că-i stă mai bine cu breton, iubita-i are impresia că-i stă mai bine la braţul lui, Fuego are impresia că e o frumuşeţe naţională, soacra ta are impresia că e simpatică, nevasta are impresia că e eroina Crăciunului, fiindcă a făcut o piftie care s-a închegat.  

Cele mai frumoase sărbători de iarnă le-am petrecut atunci când am fost nefericită. Pentru că numai atunci afli cine îţi e prieten sau cine îţi e o simplă cunoştinţă care îţi trimite un sms pe care l-a mai trimis către alte 834 de minunate persoane. Dar, apropo de narcisici, toţi m-au întrebat după aceea „ţi-a plăcut mesajul meu?“, ca şi cum mi-ar fi trimis un smarald prin e-mail. Poate chiar mi-au trimis, dar nu m-am priceput eu să-l downloadez. 
 
 
 
 
      
   
 
 
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite