Ori la bal, ori la spital

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„ Am chemat o ambulaţă privată, iar ăia m-au băgat, cu sirene, pe uşa 
pentru descarceraţi” FOTO Adevarul
„ Am chemat o ambulaţă privată, iar ăia m-au băgat, cu sirene, pe uşa pentru descarceraţi” FOTO Adevarul

Pentru că tot ne aflăm în plin scandal cu spitalele (probabil că Biancăi Drăguşanu nu i-a mai ţiuit nicio ureche, prin urmare televiziunile au rămas fără ştiri), vă spun şi eu o poveste.

Am ajuns la spital acum câteva săptămâni, cu o criză oribilă de ulcer. Nu mă întrebaţi care spital, e unul mare din Bucureşti, dar nu-l numesc dintr-un motiv logic, simplu şi etic: toate sunt la fel şi ar fi nedrept să latru numai la unul.

Ştiam că, dacă vii cu taxiul, te tratează ca pe unul care vrea să-şi panseze un furuncul şi aştepţi două zile în triajul UPU. Aşa că am trecut la planul B, am chemat o ambulaţă privată, iar ăia m-au băgat, cu sirene, pe uşa pentru descarceraţi. Mă ţineam cu mâinile de o zonă abdominală vagă, unde putea fi şi inima, nu doar stomacul. Aveam eu grijă să creez ambiguităţi, altfel nu mă observau. M-au pus pe o masă din aia cu rotiţe şi au început să mă plimbe, probabil să-mi facă turul spitalului, ca şi cum eram turist japonez, nu o tanti cu dureri atroce de stomac.

La un moment dat, le-am mulţumit frumos pentru că mi-au arătat toate minunatele obiective turistice ale clinicii. Dar le-am spus, cu toată căldura din glas şi arsura din piept, că dacă nu mă bagă odată la o perfuzie, ceva, eu înghit cianură - ca să scape şi ei de mine, şi eu de ei, mi se părea corect. Cred că m-au luat în serios, deoarece au reorganizat saloanele, spontan. Faptul că aveam destui bani gheaţă la mine cât să le fac cinste tuturor n-a avut nicio legătură cu demersul, cred.

În salonul meu, au mutat-o pe o mamaie în patul de la geam, care era mai prost. Mie mi-au dat un pat bun, după ce au mutat pacienta din patul prost într-un pat semi-prost, iar pe doamna din patul semi-prost au externat-o subit, i-au spus că poate să horcăie şi la dumneaei acasă, întrucât ei nu mai aveau ce să-i facă. Mă simţeam vinovată, am început să împroşc scuze în toate părţile. La rândul lor, ei se scuzau la mine, eram cu toţii ca la Alcoolicii Anonimi.     

Doctorii s-au purtat frumos, cu excepţia faptului că mi-au spus că era să crăp cu zile, dar mă rog. După ei, au intrat asistentele, care mi-au adus lista de cumpărături urgente, preferabil de la farmacia spitalului, evident. Am plătit fiecare bucată de faşă, fiecare perfuzor, fiecare medicament, iar pentru singurele două servicii pentru care n-am plătit – endoscopia şi ecografia – aş fi dat orice să plătesc, doar ca să nu fiu nevoită să aştept şase ore la uşă, pe un scaun jerpelit, în condiţiile în care eu abia stăteam trântită-n în pat.

M-au externat a doua zi, cu sincere urări de sănătate şi cu asigurarea că puteam să mă fac covrig de durere şi la domiciliul meu, nu doar pe nervii lor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite