Orice nouă iubire te costă doi prieteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiecare dintre noi a fost dezamăgit, cel puţin o dată, de un prieten sau o prietenă care s-a îndrăgostit şi, ca urmare, a dat uitării relaţia de amiciţie. Acum, cercetătorii de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, au aflat câţi prieteni ne costă, în medie, orice nouă idilă şi de ce renunţăm la ei, notează cotidianul „The Daily Mail“.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, de fiecare dată când începem o nouă relaţie renunţăm la doi amici. Asta pentru că, în general, pur şi simplu nu avem suficient timp pentru relaţii apropiate cu mai mult de patru sau cinci persoane. Iar fiecare nouă poveste de amor presupune o implicare emoţională mai puternică decât una de prietenie.

Potrivit profesorului Robin Dunbar, unul dintre cei mai renumiţi specialişti britanici în evoluţionism, bărbaţii au, în general, patru sau cinci prieteni apropiaţi, iar femeile, cinci sau şase.

Totuşi, nu există nicio diferenţă între sexe în materie de renunţare la prieteni odată cu începerea unei noi poveşti de dragoste. „Atenţia ta se concentrează pe partener, aşa că nu le mai acorzi la fel de mult timp ca înainte prietenilor", explică Robin Dunbar. „Este primul pas spre deteriorarea relaţiilor de amiciţie", adaugă el. Dar nu numai iubirea ne face să renunţăm la prietenii fără de care, în urmă cu ceva vreme, nu ne puteam concepe viaţa. Potrivit lui Dunbar, acelaşi efect îl are şi apariţia unui copil în cuplu sau achiziţionarea unui animal de companie.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite