Par eu chiar atât de prost?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întotdeauna le recomand clienţilor să nu se ia după experienţa când angajează pe cineva, ci să se uite la educaţia, la caracterul şi la personalitatea omului, înainte de orice altceva. Aşa am făcut şi eu întotdeauna când am angajat pentru mine, chiar şi IT-işti.

Dar nu ştiu de ce mi-o fi venit să fac altfel acum câteva zile, când am angajat pe cineva care trebuia să se ocupe de unul dintre proiectele mele culturale. Om la casa lui, pe la cincizeci, cu două facultăţi la stat şi cu experienţă lungă, lungă, exact în domeniul în care eram şi noi. Nu ne-am tocmit la bani, i-am dat cât a cerut, fără niciun alt comentariu. Mi-a explicat că mult mai bine pentru toată lumea ar fi să lucreze de acasă, pentru că are acolo bibliotecă, că mai bine ar sta să scrie în timpul acesta, decât să du-te-vino până la birou şi înapoi, că sunt nişte duhuri bune în zonă care contribuie la inspiraţie, şi alte asemenea. Sigur, aveau logică toate.

I-am dat să scrie despre nişte oameni, instituţii, evenimente, adică lucruri pe care le făcuse dintotdeauna, mai ales că a trăit şi a muncit toată viaţă chiar în mijlocul lor. A rămas că ne vedem peste o săptămâna să-mi arate ce a scris. Aaa, şi încă ceva: i-am atras atenţia să nu copieze textele de pe alte site-uri, deşi mă simţeam stingherit să îi spun aşa ceva tocmai lui, om pe la cincizeci şi cu două facultăţi la stat, dintre care una la Teologie.

Peste o săptămâna vine cu un stick de memorie cu zece fişiere pe el, fiecare cam între un sfert şi o jumătate de pagină, despre zece oameni, foarte cunoscuţi toţi, într-adevăr. Era acolo, pe fiecare pagină, textul de pe Wikipedia cu linkuri cu tot, cu referinţe, inclusiv cu bullet-urile şi cu capetele lor de tabel. Deschid fiecare fi sier, la fel, identic... Ba nu, mint! La unul dintre ei era un paragraf de pe alt site, şi acela cu tot cu linkuri şi cu referinţe.

M-am uitat la el, m-am uitat la fişiere, le-am deschis din nou, m-am uitat până jos, să văd dacă nu cumva erau nişte pagini ascunse. Dar nu, nu erau! Le-am numărat din nou, tot zece mi-au ieşit la socoteală. Deci, asta ai lucrat o săptămână? Da!, zice el zâmbitor şi cu un aer foarte mulţumit.
 
Ca să nu o mai lungesc, i-am spus că nu îl mai ţin, i-am dat banii pe o săptămână şi l-am trimis acasă. A fost şocat, uluit, nu-i venea să creadă. Mi-a explicat că nu am înţeles eu bine, că în fişierele acelea nu e chiar ceea ce părea a fi. Apoi, văzând că scepticismul nu mi se ştergea de pe faţă, a încercat altceva. Că abia acum a înţeles el de ce aveam eu nevoie, şi că, evident, îşi ia angajamentul să aşa şi pe dincolo.
 
A plecat până la urmă. De tot. Dar tare îngrijorat m-a lăsat... Deci omul acela, cei cincizeci de ani şi cele două facultăţi ale lui s-au uitat la mine, m-au măsurat, m-au evaluat, şi apoi au ajuns la concluzia că ei lucrează o jumătate de ceas într-o săptămâna (sau, hai să las de la mine, să zicem că un ceas, dacă are o conexiune mai lentă), mai fac şi ceva ilegal pe deasupra, iar eu voi continua să-i plătesc salariul. Oare par tuturor chiar atât de prost sau doar lui?

Unul dintre fişierele trimise de domnul de cincizeci de ani, cu multă experienţă profesională:

Mircea Flonta

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite