Pastila de weekend: Horoscopul poporului român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BERBEC Întreaga familie te susţine sufleteşte după ce, din trenul pe care l-ai oprit pentru o tranzacţie de rutină, au dispărut nişte focoase. În mod bizar, toţi ceilalţi, inclusiv procurorii, nutresc sentimente profund diferite faţă de tine în aceste clipe de cumpănă pentru acţiunile de sustragere a motorinei, dar şi pentru comerţul cu fier vechi.

TAUR Găseşti total nepotrivit atât protestul Asociaţiei pentru Protecţia Desenelor Animate, cât şi relatările tendenţioase ale agenţiilor internaţionale de presă. Doar fiindcă, deghizat în Mickey Mouse, alungi turiştii din Berlin cerşindu-le câte doi euro nu arată câtuşi de puţin că distrugi reputaţia personajelor lui Disney, iar imaginea României în lume e cu totul altă poveste.

GEMENI Apariţia unui Chinatown în Afumaţi te ajută să îţi faci, din prima, o mulţime de prieteni noi. După câteva zile, se va vădi că sofisticata formulă de salut în chineză pe care te-ai străduit să o înveţi era, de fapt, o rugăminte să chemi un taxi în direcţia Colentina.

RAC Devii extrem de interesat de numerologie, „karma" şi „chakra" la publicarea rezultatelor de la examenul de titularizare, unde ai luat exact aceeaşi notă cu care nepoţica din Bârlad a picat Bac-ul.

LEU Scuza că ai aşteptat foarte mult ultimul autobuz nu mai e acceptată de partenera ta de viaţă din momentul introducerii curselor de noapte în Bucureşti. Şi nici argumentul că şeful tău are două zile de naştere, sărbătorite cu fast în aceeaşi săptămână.

FECIOARĂ Reuşitele din plan profesional sunt umbrite în acest sfârşit de săptămână de bănuiala că nu toate ardelencele de la cumperi brânză de Sibiu sunt din oraşul în care se află Podul Minciunilor. Începi să îl suspectezi şi pe micul producător care îţi vinde cartofi de Covasna că n-ar fi chiar secui.

BALANŢĂ Epuizarea locurilor VIP pentru meciul de fotbal România-Argentina nu trebuie să te descurajeze. Pentru colocatari, ai ajuns „Very Important Person" din ziua în care meşterii chemaţi să îţi schimbe gresia au început treaba înainte să apuce „Busu" să anunţe prima prognoză a vremii la ştirile matinale.

SCORPION
După ce ai vrut să reformezi poporul şi să reorganizezi administrativ statul, te gândeşti să muţi cursul Dunării în Apuseni. Surprinzător, consilierii tăi nu sunt entuziasmaţi de reforma geografică. Ce naiba, doar eşti preşedintele ţării!

SĂGETĂTOR  Doar pentru că ţi-a scăzut încă o dată salariul, te-ai uita prea mult la Antena 3, iar pepenele de nouă kilograme cărat pe caniculă se va dovedi răscopt, nu te îndreptăţeşte să-ţi verşi nervii pe câinii comunitari. Şi ce dacă au ocupat aleea din faţa blocului tău?!

CAPRICORN Îţi începi ziua cu o şedinţă furtunoasă, dar, în jurul prânzului, şeful tău direct va sfârşi prin a admite că nu se poate stabili o relaţie direct între depăşirea frecventă a termenelor-limită, timpul petrecut la fumat şi detaliul că ai fost surprins scriind "chiloţei Udrea" într-o fereastră de căutare de pe Google.

VĂRSĂTOR Agentul motorizat sosit de urgenţă în ambuteiajul provocat de tine va fi refractar la toate argumentele de bun-simţ, mai ales la necesitatea „reprizei pugilistice Lucian Bute", survenite când şoferul care ţi-a tăiat calea a pretins că e nevinovat.

PEŞTI Vei avea parte de un picnic reuşit, cel puţin până când se va declanşa vijelia. Ud leoarcă, vei medita amar pe seama necivilizaţiei celor care au venit la pădure cu o droaie de zgâmboi gălăgioşi şi cu trei portbagaje de mititei.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite