Petre Zamfir:„Am scufundat Titanicul Mării Negre“
0În iunie 1941, contraamiralul în retragere Petre Zamfir a participat la scufundarea distrugătorului Moskva, emblema flotei sovietice care ataca Portul Constanţa. El a comandat şi bricul „Mircea“. Contraamiralul de flotilă în retragere Petre Zamfir a trecut prin război, a condus submarine şi nave şi este şi acum, la 87 de ani, un îndrăgostit al Marinei Militare.
VIDEO Peenemunde – Baza secretă de arme a lui Hitler
Petre Zamfir este velist de performanţă, fost comandant al Casei Vapor din Mamaia - bază a sporturilor nautice cu rame şi cu vele, fost comandant al celebrului velier Mircea.
A activat în submarinele româneşti Rechinul şi Delfinul, a fost şeful Catedrei de Marină la Academia Navală şi profesor de Navigaţie cu vele. Acum este veteran de război, membru al Consiliului Director al filialei Constanţa a Ligii Navale Române.
Uniţi pentru totdeauna de tragedia „Mogoşoaia"
„Din toate am învăţat câte ceva. Marea m-a crescut, iar eu, la rândul meu, am predat mai departe ştafeta. La Constanţa m-am îndrăgostit. Din păcate, acum sunt văduv, dar mă alină nepoţii de departe. Am foarte mulţi prieteni şi de fiecare dată când ne întâlnim spunem poveşti despre Constanţa, cea de odinioară", spune Petre Zamfir.
Comandantul părăseşte ultimul nava
Petre Zamfir este renumit la Constanţa pentru că a fost comandantul Bricului „Mircea" în timpul celebrului marş din Golful Biscaya, când l-a scos cu echipajul întreg din furtună. „Se întâmpla în anul 1965, bricul rămăsese fără motoare şi trebuia dus la reparaţii la Hamburg. S-a plecat din ţară la 12 octombrie, cu 119 oameni la bord. Velierul era tras de remorcherele Voinicul şi Viteazul", povesteşte bătrânul. Marşul a decurs bine până la 26 noiembrie, când s-a primit o radiogramă de avertisment de furtună cu vânt de 120 km pe oră.
„Deşi remorcherele au mărit turaţia motoarelor, din cauza vântului puternic şi al valurilor care creşteau, întreg convoiul a fost împins spre geamandura care semnala limita maximă de apropiere la Chausses de Sain. Din cauza furtunii, cele două remorchere au fost luate de vânt şi duse în largul oceanului, iar bricul «Mircea», rămas fără propulsie, era singur în iadul valurilor", rememorează Zamfir.
Nava a rămas înfiptă în stânci şi au urmat trei zile şi trei nopţi de infern: totul se clătina pe navă, oamenii era nemâncaţi, de-abia se puteau ţine pe picioare. S-au astupat câteva găuri făcute de stânci, însă în zadar - valurile de 15 metri înălţime nu iertau.
Contraamiralul de flotilă Petre Zamfir îşi aminteşte perfect bătălia din iunie 1941
„Francezii au trimis nave speciale de salvare şi ne-au cerut să părăsim vasul. Am refuzat să părăsesc velierul, iar în cele din urmă, cu remorcherul francez Rinocerus trimis în ajutor, am reuşit să intrăm în Portul Brest", povesteşte Zamfir. „Românii de pe Mircea, curajoşi sau nebuni", titrau ziarele franceze. „Din nouă ofiţeri care am fost atunci pe bric mai trăim trei", spune contraamiralul de flotilă.
Dar măsura curajului şi-a dat-o în cel de-al Doilea Război Mondial, când a scufundat liderul flotei sovietice, distrugătorul Moskva. Acesta avea o lungime de 127,5 m şi o lăţime de 11,7 m, armament performant şi o capacitate de marş de 344 de marinari. A fost numit de specialişti „Titanicul" Mării Negre datorită caracteristicilor sale: 2.895 de tone, 5 tunuri de 130 de milimetri, 9 tuburi lans-torpile şi o viteză de 35 de noduri.
În iunie 1941, apele teritoriale ale României erau apărate de un baraj de mine, amplasat în locuri ştiute doar de echipajele submarinelor care circulau pe traseul Sulina - Mangalia, dar şi de marinarii de pe distrugătoarele Ferdinand şi Mărăşeşti, care patrulau în zona Baia Midia, precum şi de vasele Regina Maria şi Mărăşti (plasate la Agigea). La 25 iunie 1941,
Comandamentul Flotei Sovietice din Marea Neagră a aprobat planul de acţiune al atacului asupra Constanţei. Ruşii au pornit la atac cu o grupare de cercetare formată din distrugătoarele Moskva şi Harkov, plus o grupare de debarcare.
„Eram instruiţi să n-avem frică"
La acea dată, contraamiralul de flotilă Petre Zamfir era ambarcat pe distrugătorul Regina Maria şi se afla pe puntea de comandă, împreună cu comandantul navei.
„Eram elev sergent în stagiu şi la vârsta de doar de 20 de ani vedeam războiul fără frică, deşi, la vremea respectivă, flota României era mult mai mică decât cea sovietică. Aşa eram instruiţi", îşi aminteşte Petre Zamfir. „Dar, spre exemplu, în război, din cele 47 de submarine sovietice, 17 au fost distruse, iar România a intrat cu trei şi toate au ieşit întregi. În total, 120 de guri de foc - însemnând tunuri de pe distrugătoare, torpile, baterii de pe coastă erau pregătite pentru a lupta împotriva celor 700 de guri de foc, 2.800 de mine şi 500 de torpile sovietice", spune contraamiralul.
Alarmă de luptă
Petre Zamfir este cel care a văzut, la orizont, apariţia flotei de război sovietice. Datorită falezei înalte, navele româneşti nu puteau fi observate, în timp ce siluetele navelor sovietice erau foarte clar vizibile.
„La ora 3.40 eram de cart, pe comandă, alături de căpitan, când, deodată, prin binoclu am zărit la orizont două puncte negre. S-a anunţat urgent comandantul şi s-a dat alarma de luptă", relatează veteranul de război.
Armamentul naval şi aerian român era gata de atac. La ora 3.50, cele două nave sovietice şi-au schimbat poziţia din linie în formaţie de front, ca să poată folosi armament dintr-o poziţie cât mai favorabilă.
O flacără imensă
Între timp, distrugătorul Regina Maria începuse ridicarea celor două ancore pentru a trece la atac. „Am văzut o gură mare de foc care a trecut deasupra catargului distrugătorului nostru. Armata sovietică deschisese atacul. Într-o secundă a urmat un alt proiectil care s-a înfipt în mal, altul a lovit în Gara Palas un vagon încărcat cu muniţie", spune Petre Zamfir.
Se presupune că acest ultim proiectil sovietic ar fi fost dirijat dintr-un avion sovietic pentru a lovi depozitele de pe mal ale românilor, însă este un lucru încă neelucidat în totalitate de istorici. Distrugătorul Regina Maria a deschis imediat focul cu tunurile din prora, urmat la scurt timp de riposta de pe mal a bateriei de luptă Tirpit, amplasată pe malul Mării Negre, la sud de Agigea. La ora 4.26 s-a văzut o flacără imensă în convoiul sovietic.
Distrugătorul Moskva era dotat cu 5 tunuri de 130 mm, 9 tuburi lans-torpile şi avea o viteză de 35 noduri
Moskva fusese lovită. Harkov a fost şi el avariat, dar a reuşit să se retragă în grosul formaţiei. Vedetele torpiloare româneşti „Viscolul", „Viforul" şi „Vijelia" au plecat spre zona care încă fumega, aducând în port numeroşi naufragiaţi: şapte ofiţeri şi 62 de marinari, printre care şi comandantul navei, în stare de inconştienţă.
Istoricul Mihai Retegan spune că distrugătorul a fost destul de rapid doborât datorită minelor marine. „Moskva a lovit o astfel de mină, ce a provocat o spărtură în navă, ambarcaţiunea a pierdut controlul şi a început să se mişte haotic, astfel că a fost mai uşor pentru flota română să îl încadreze şi să tragă. După ce acesta a fost doborât, celelalte două distrugătoare sovietice s-au retras."
Misterul epavei
Rămân, totuşi, câteva enigme în această filă de istorie a marinei militare. Nu se ştie ce anume a determinat scufundarea navei Moskva: lansarea unui proiectil al distrugătorului Regina Maria. O altă variantă lansată ar fi că distrugătorul, în momentul schimbării poziţiei de luptă în larg, ar fi lovit barajul de mine.
Epava Moskvei zace astăzi pe fundul mării, la o adâncime de 40 de metri şi este nevoie de o aparatură perfomantă pentru cercetarea sa. Câteva firme particulare de scufundări au depistat locul în care se află distrugătorul, însă studierea epavei este încă la început.
Se încarcă comentariile...
