Povestea fetei abandonate de părinţi pentru că era „blestemată“. Acum este fotomodel Vogue

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Xue Li FOTO Instagram
Xue Li FOTO Instagram

„Alba ca Zăpada”, fetiţa orfană născută în China a ajuns la doar 16 ani să fie una dintre cele mai râvnite fotomodele, apărând deja pe prima pagină a celebrei reviste Vogue, scrie BBC, relatând povestea tinerei părăsite de părinţi din cauza unei anomalii genetice, considerată blestem.

Xueli a fost abandonată de părinţi în faţa unui orfelinat din China, ţară unde albinismul este considerat un blestem. Acum are 16 ani şi graţia unui fotomodel care apare pe prima pagină a celebrei reviste Vogue sau în campaniile unor designeri de top din lumea modei, relatează BBC.

Albinismul este o condiţie genetică extrem de rară care afectează pigmentul, astfel încât pielea şi părul sunt albe, iar ochii sunt foarte sensibili la lumină.

Angajaţii orfelinatului au botezat-o Xue Li: Xue înseamnă ”zăpadă”, iar Li ”frumoasă”. Fata povesteşte pentru BBC că a fost adoptată când avea trei ani şi a plecat în Olanda unde locuieşte cu mama şi sora ei. Mama sa a considerat că numele nu putea fi ales mai bine şi l-a păstrat. În plus, a considerat că este bine să păstreze legătura cu ceea ce înseamnă moştenirea ei culturală chineză.

”La vremea la care m-am născut eu, în China, era în vigoare politica guvernului care obliga cuplurile să aibă doar un copil. Erai extrem de ghinionist dacă se întâmpla ca acel copil să sufere şi de albinism. Unii copii, aşa cum a fost cazul meu, au fost abandonaţi, alţii au fost închişi, iar dacă erau trimişi la şcoală, părul lor era vopsit negru. În unele ţări din Africa, sunt vânaţi, li se taie membrele sau sunt ucişi pur şi simplu, vracii folosindu-le oasele pentru tot felul de leacuri despre care oamenii cred că vindecă tot felul de boli. Desigur, asta nu este adevărat, sunt doar mituri. Am fost norocoasă că am fost doar abandonată”, a povestit adolescenta.

Păriniţii săi biologici nu au lăsat niciun fel de informaţii atunci când au abandonat-o, aşa încăt nici măcar nu ştie data exactă a naşterii. În urmă cu un an, şi-a făcut o radiografie la mână pentru a avea a stabili cu mai mare precizie vârsta, iar doctorii au ajuns la concluzia că avea 15 ani.

De modelling s-a apucat din întâmplare la vârsta de 11 ani, pentru că mama sa cunoştea un designer originar din Hong Kong. Apoi a început să meagră la şedinţe foto în Londra pentru Brock Elbank, portretul ei ajungând pe Instagram unde a fost remarcat de o agenţie de modelling care recruta fotomodele pentru campanii destinate persoanelor cu dizabilităţi.

A ajuns apoi în ediţia italiană a revistei Vogue în 2019, număr care o avea pe copertă pe Lana del Rey. În lumea modei, a arăta diferit este un atuu, nu un blestem, chiar dacă meseria prezintă şi mici provocări.

Condiţia ei o face să aibă o vizibilitate de doar 8-10 la sută. În plus, nu poate privi direct spre lumină dacă aceasta este foarte puternică. Adolescenta mai spune că, făcând această muncă, vrea să Ie transmită copiilor care au aceeaşi condiţie genetică sau au dizabilităţi ori sunt pur şi simplu diferiţi că pot face în viaţă orice îşi doresc.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite