Povestea impresionantă a femeii care pilotează cu picioarele FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie fără mâini, din Arizona, a învăţat să piloteze folosindu-şi picioarele. Acum, femeia reprezintă o sursă de inspiraţie în aviaţie pentru femeile din întreaga lume.

Pentru Jessica Cox, o femeie originară din Arizona, este ceva obişnuit să îşi folosească picioarele pentru a pilota, scrie CNN.

„Fac cu picioarele ce alţi piloţi pot să facă cu mâinile“, spune Cox. 

Jessica Cox a fost născută fără braţe. Chiar şi după trei decenii, a rămas un mister de ce braţele ei nu s-au dezvoltat în uterul mamei. 

„Mama mea a avut o sarcină normală. Apoi, în ziua în care m-am născut a fost un şoc pentru părinţii mei, în special pentru mama, care a fost devastată când doctorul i-a spus: «Bebeluşul tău nu are niciun braţ“, a povestit femeia. 

Cox a mai spus că niciodată nu s-a simţit limitată în a progresa. Ea pune pe seama familiei curajul şi puterea care o caracterizează: „Ei (părinţii – n.r.) m-au ajutat şi m-au încurajat să merg şi să încerc să fac asta, pentru a îmi depăşi condiţia şi pentru că vreau să fiu independentă“.

În primă fază, zborul a speriat-o pe Cox: „Pilotul m-a adus în faţa avionului. Şi-a luat mâinile de pe manetă şi m-a lăsat pe mine să efectuez zborul. Chiar dacă ceva ne sperie, este important să facem faţă şi să trecem peste“. 

image

FOTO CNN

După ce a absolvit Universitatea din Arizona în 2005, Cox a început cursuri pentru a deveni pilot, însă nu a fost ceva uşor. Ea avea nevoie să găsească un instructor de zbor pasionat: „Am avut mai mulţi instructori de zbor şi asistanţi de-a lungul cursurilor mele, deci au fost trei ani de proces pentru a reuşi să depăşeşc greşelile pe care le făceam“. 

În plus, şi mai important a fost că a  fost necesar să găsească avionul potrivit, unul care să fie compatibil cu abilităţile ei: „Am pus această fotografie cu avionul pe ecranul computerului meu şi tot ce făceam era să mă uit la ea. Acesta era avionul pentru care eu aş fi putut obţine certificare. Scoţând în faţă imaginea cu avionul şi privind spre şansa de a putea fi eu pilotul acestuia, chiar dacă nu era ceva real pe moment, a făcut să se întâmple cu adevărat“. 

În 2008, Cox a fost certificată de Administraţia Aviaţiei Federale pentru a putea pilota un Ercoupe, un avion sport de mici dimensiuni. „Există o mulţime de întrebări, multe păreri şi o mulţime de controverse despre cum a fost posibil acest lucru“, spune Cox.

image

FOTO CNN

Cox a avut o copilărie normală. A mers la o şcoală de stat şi a fost foarte implicată în activităţi extracuriculare: „De la lecţii de dans, la taekwondo, până la lecţii de înot şi de modeling, în fiecare zi după şcoală aveam câte o activitate de făcut“. Dar din cauza deficienţelor ei, ea a avut parte şi de comentarii nedorite uneori: „Am vrut foarte mult să fiu normală şi mi-am spus foarte des că nu pot să fac ceva sau că sunt handicapată“. 

Imagine indisponibilă

Jessica Cox, în copilărie FOTO CNN

Ulterior, Cox şi-a schimbat percepţia: „Niciodată nu am făcut conexiunea asta înainte. Acum, pur şi simplu mă gândesc că picioarele mele sunt mai bune“.

Femeia nu este doar pilot, dar este şi deţinătoarea a trei centuri negre în taekwondo şi, de asemenea, a călătorit în mai mult de 20 de ţări ca speaker motivaţional: „Mă gândesc foarte des dacă aş putea să dau timpul înapoi şi să îmi schimb viaţa, ca şi când aş fi avut mâini. În primul rând, viaţa mea ar fi putut fi total diferită, iar unul dintre lucrurile pe care le-am observat că este atât de puternică pentru că îmi trăiesc viaţa în modul în care o fac. Iar asta are un impact motivant pentru alţi oameni. Eu am rolul de model şi lider şi responsabilitatea mea este să fiu un exemplu şi pentru viitoarea generaţie“. 

Imagine indisponibilă

FOTO CNN

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite