Prietenii din gaşca mea

Apartenenţa la grup este una dintre nevoile de bază ale fiinţei umane, spun psihologii. Prietenii sunt cei cărora le spui ce simţi, iar gaşca, cea căreia îi spui ce-ai vrea să faci. În teorie, pentru că în practică s-a dovedit că graniţele deseori dispar.

Aceasta este concluzia la care a ajuns Magda Lăzărică, o profesoară de muzică de 29 de ani care merge în „ture" pe munte, aproape în fiecare weekend, cu gaşca de excursionişti din care face parte de aproximativ patru ani. A venit în grupul montan „Ursul Trubadur" adusă de prietenul ei, Andrei. I-a luat aproximativ un an să intre în ritm, pentru că nu era obişnuită cu traseele lungi şi dificile.

Acum e nelipsită de la întâlnirile la bere, în fiecare joi seară, şi încearcă să participe la cât mai multe dintre excursiile montane, puse la punct printr-un schimb de e-mailuri pe grupul lor de discuţii de pe Yahoo!. „Iniţial, mergeam la munte cu «naşul», sau, mă rog, mai restrictiv financiar", povesteşte Magda. Acum merg cu maşinile până unde se termină şoselele, vara dorm în cort pe munte, iar iarna, la cabană, câte 15 în cameră, „ca-n tabere".

Gaşca are aproape 10 ani. Au organizat-o Vladimir Popescu (29 de ani) şi Vlad Pârvulescu (28 de ani), pe vremea când erau colegi la Academia de Ştiinţe Economice (ASE). Ambii fuseseră cercetaşi în liceu şi simţeau lipsa unei organizaţii pentru iubitorii de munte din ASE. Aşa că au început, împreună cu alţi patru prieteni, să organizeze excursii lipind afişe prin facultate. Şi-au botezat grupul montan după „cel mai reprezentativ animal pentru munte", ursul, şi activitatea preferată la foc de tabără, cântările la chitară, ca pe vremea trubadurilor, explică Vladimir.

În timp, grupul a ajuns la 150 de oameni înscrişi pe listele de discuţii, dar dintre fondatori au rămas doar ei doi. „S-au schimbat multe lucruri, pentru mulţi au apărut alte priorităţi, emigrări, căsătorii, copii. Însă cu toţii am rămas buni prieteni", adaugă Vladimir. Au rămas şi drumeţiile de weekend, la care se adună, în medie, 20 de oameni care împart costurile de transport şi cazare, îşi iau bocancii, rucsacul şi sacul de dormit şi pleacă pe munte.

Test de anduranţă

„Fiecare tură poate fi considerată un test al prieteniei", spune Vladimir. Pentru Magda Lăzărică, testul suprem s-a întâmplat anul trecut, în decembrie. Se adunaseră 16 oameni care voiau să-şi petreacă weekendul de Moş Nicolae la cabana Prejba, din Munţii Lotrului. După ce au lăsat maşinile într-un sat din apropiere, grupul s-a împărţit în două - cei mai experimentaţi au luat-o pe traseul mai scurt, dar mai dificil, iar ceilalţi, printre care şi Magda şi prietenul ei, au ales traseul pe drum forestier.

Au plecat în jur de ora 13.00 şi şi-au socotit că nu le va lua mai mult de cinci ore să ajungă la cabana din vârf, povesteşte Magda. După aproximativ trei ore de mers însă, pentru că drumul nu corespundea cu harta, unii au decis să se întoarcă. Magda şi alţi opt oameni au mers mai departe. Au ajuns pe creasta muntelui în jur de ora 19.00.

„Era frig de înţepeneai, viscolea şi nu se vedea nimic în jur. Cerul era alb şi frontala (lampa de drumeţie, n.r.) nu bătea decât până la pantof. Ca să ne auzim, trebuia să stăm în cerc ca oile şi să vorbim", îşi aminteşte ea. Nu mai aveau mult până la cabană, dar nu-şi puteau da seama unde sunt, deşi aveau hartă şi busolă. După o discuţie telefonică cu Salvamontul, au decis să se întoarcă. Între timp însă, vântul le ştersese urmele pe zăpadă şi n-au putut coborî pe drumul pe care urcaseră.

Au mers pe valea unui râu până la 2.00 noaptea, când şi-au dat seama că trebuie să se oprească şi să doarmă acolo, în pădure. Au netezit zăpada, şi-au făcut pat din crengi de brad, au pus izoprenele şi sacii de dormit deasupra şi rucsacurile de jur împrejur. „Mi-era frică să nu mor îngheţată", îşi aminteşte Magda. „Noaptea a fost cumplit. Noi, fetele, ne-am mai trezit, am mai vorbit. Una spunea că aude copii, mie mi se părea că aud colinde".

Uniţi la greu

A doua zi, la 9.00, au pornit din nou la drum. Erau obosiţi, nemâncaţi şi îngheţaţi. Unele zone din pădure erau pline de frunze umede şi cădeau „ca popicele". Pentru Magda, cea mai rea căzătură a fost pe o pantă abruptă ca un tobogan. „Am căzut pe fund şi pe spate şi luam viteză. Aveam şi un băţ în mână, l-am înfipt, dar nu m-am oprit. M-am rostogolit în toate poziţiile ca să mă pot opri", povesteşte ea.

A reuşit să se oprească numai după ce s-a izbit de un copac, de care a rămas agăţată cu piciorul, „într-o poziţie de cancan". Acum se amuză de păţanie, dar atunci şi-a dat seama că, dacă nu s-ar fi oprit în acel copac, ar fi căzut de pe stâncă direct în râu.

Îşi aminteşte însă cu plăcere de excursia încheiată în acea seară, la ora 20.00, când au ajuns înapoi la maşini. I s-a părut că grupul a fost mai unit ca niciodată. N-a luat-o nimeni înainte pe munte, s-au aşteptat unii pe alţii, s-au ajutat. „A fost un fel de certificare a faptului că, dacă vreodată avem nevoie unii de alţii, ne suntem alături."

Deşi crede că „prietenii sunt cei cărora le spui cum te simţi, gaşca, cea căreia îi spui ce-ai vrea să faci", Magda a fost plăcut surprinsă să găsească în gaşcă prietene adevărate, cărora le poate face confidenţe şi despre relaţia ei, şi despre ziua mizerabilă pe care a avut-o la serviciu.

"A fost un fel de certificare a faptului că, dacă vreodată avem nevoie unii  de alţii, ne suntem alături. "
Magda Lăzărică
profesoară de muzică

Grupul rezistă cât timp membrii au un punct comun

Gaşca lui Alin Pandaru, la schi, în staţiunea Straja  Foto:  Arhiva personală

Alin Pandaru, un blogger de 22 de ani, i-a făcut găştii lui de prieteni o pagină de internet. După o plecare „spontană" la mare, în mai 2009. În Bucureşti era „Noaptea Muzeelor", eveniment în care muzeele rămân deschise până târziu şi intrarea este gratuită. Au vrut să meargă, dar i-au descurajat cozile de la intrare.

După două încercări, dintre care una singură reuşită, gaşca s-a dus într-un club, să bea şi să danseze. Melodia „Vine vara", a formaţiei Parlament, le-a dat însă idei. „Am stat puţin, am gândit problema şi am plecat la mare", povesteşte Alin pe blog. „Ne-am strâns două maşini, am fost să ne luăm slip, şlapi şi prosoape şi pe la 4.00 am plecat din Bucureşti. Pe la 7.00 eram deja pe plajă, iar la 8 şi ceva făceam prima baie în mare pe anul ăla."

Nopţi pierdute

Grupul s-a format în 2007-2008, când Alin şi prietenii lui au început facultatea. Era un nucleu de cinci-şase oameni care a crescut în timp. „Fiecare a venit ba cu o prietenă, ba cu încă patru, eu, cu frate-miu, alţii cu alţi prieteni", explică Alin. S-au adunat vreo 15-20 de oameni şi ieşeau aproape în fiecare seară.

Luni mergeau la film, miercuri era seară de karaoke, joi mergeau la concert, vineri ieşeau în club, iar în week­end era relaxare, se mai întâlneau „pe la unul, pe la altul", mergeau în parc, la volei, cu rolele sau au bicicletele. Deviza lor era „o noapte nepierdută e o noapte pierdută". Au fost împreună şi la schi, în staţiunea lor preferată, Straja, la Vama Veche sau la Costineşti.

Cu timpul însă, activităţile s-au rărit, mai ales după ce Alin şi colegii lui au terminat facultatea, anul trecut. „Unii au mai plecat, din Bucureşti sau din ţară, alţii au master, joburi. Înainte aveam un punct comun, facultatea. După ce s-a terminat, fiecare şi-a văzut de drum", explică Alin. „Dacă înainte ne vedeam de patru ori pe săptămână, acum ne vedem, în formule mai mari, de două-trei ori pe lună."

A doua familie

Fiecare dintre noi simte, sau ar trebui să simtă, nevoia de a face parte dintr-un grup. „Avem nevoie, pe lângă grupul de bază, familia, şi de grupul de prieteni. În grupul de prieteni găsim ceea ce nu putem găsi în familie", explică psihologul Elisabeta Ilie. Aşa că, atunci când „cordonul ombilical al familiei" se taie, apare gaşca de prieteni şi colegi, spune şi psihologul Jeni Chiriac, „primul refugiu sau prima ascunzătoare de părinţi".

„În gaşcă, adolescentul îşi găseşte locul în societate, capătă sentimentul de apartenenţă la grup. Grupul devine microsocietatea în care el există în afara părinţilor, fraţilor sau surorilor", adaugă Chiriac. Şi, ca orice grup, şi gaşca are un sistem de reguli, subgrupuri şi lideri. „Se întrebuinţează un anumit limbaj, toţi se îmbracă într-un anumit fel, ascultă aceeaşi muzică sau frecventează aceleaşi locuri", mai spune Jeni Chiriac.

Tentaţiile adolescenţei

Adolescenţa este perioada în care grupul de prieteni are cea mai mare influenţă asupra noastră, spune şi Elisabeta Ilie. Pozitivă sau negativă, dacă „valorile" găştii sunt îndoielnice, de la alcoo­lism, la consum de droguri sau violenţă.

„În această perioadă, fiecare dintre noi are tendinţa de a aluneca. Ceea ce ne pune sau nu în pericol este structura noastră de bază: personalitatea, încrederea în sine, relaţia cu părinţii, valorile", explică Ilie.

Gaşca îi permite adolescentului să se uite în „oglindă", să găsească oameni care trec prin aceleaşi greutăţi, au aceleaşi temeri şi-şi pun aceleaşi întrebări. La fel funcţionează şi relaţia cu cel mai bun prieten, căruia i se destăinuie ore în şir la telefon despre „totul şi nimic".

„Reversul medaliei este că, pentru a fi ca ceilalţi, adolescentul poate deveni prea exigent cu sine (primeşte provocări, intră în competiţie cu ceilalţi) sau se simte frustrat faţă de ceilalţi din grup", adaugă Chiriac.

Amicii ne prelungesc viaţa

Cercetătorii americani au descoperit că suntem programaţi genetic să ne împrietenim. Un studiu realizat de doi profesori de la Universitatea din California, SUA, arată că zicala „cine se aseamănă se adună" este valabilă nu numai la nivel de preocupări şi preferinţe, ci şi genetic, potrivit Live­Science. James Fowler şi Nicholas Christakis au analizat datele din două studii naţionale, iar primele rezultate au arătat că există, într-adevăr, asemănări la nivel genetic între prieteni.

Dar cercetătorii nu au reuşit încă să afle dacă genetica influenţează prieteniile pentru că-i împinge pe oameni să frecventeze medii unde au şanse să întâlnească alţii cu preocupări similare sau dacă îi face să-şi aleagă prietenii în funcţie de trăsăturile de personalitate, şi ele influenţate de genetică.

Dar, indiferent dacă este sau nu programată genetic, prietenia pare să ne prelungească viaţa. Un alt studiu realizat în SUA, la Universitatea Brigham Young şi Universitatea din Carolina de Nord, arată că persoanele care au un grup mare de prieteni trăiesc, în medie, cu 3,7 ani mai mult decât cele care duc o viaţă solitară. Cercetătorii au descoperit astfel că o reţea socială solidă echivalează cu renunţarea la fumat, în termeni de longevitate, dar şi că lipsa unui grup de suport creşte riscul mortalităţii şi-l face echivalent cu cel al alcoolicilor.

„Noi, oamenii, avem mai multe sisteme de reglaj - tensiunea arterială, metabolismul, hormonii de stres. Există date care sugerează că toate aceste sisteme sunt afectate de relaţiile sociale", a explicat şi Teresa Ellen Seeman, profesoară de medicină la Universitatea din California.

„Oamenii care spun că au relaţii sociale pozitive au tensiunea mai mică, colesterolul la fel, un metabolism mai eficient şi un nivel mai scăzut al hormonilor de stres", a adăugat aceasta. Cercetătorii nu ştiu încă să explice de ce se creează această legătură între prietenie şi starea de sănătate.