Articol publicitar

Purificarea aerului - Cât este de important să ai un purificator de aer?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
sss

Aerul, apă şi solul sunt trei elemente extrem de importante pe care omul are obligaţia să le conserve. Există prevederi legale în acest sens, dar în acelaşi timp ar trebui să fie şi o deviza morală pentru cetăţeni. Calitatea acestor elemente este direct conectată la traiul de viaţă al populaţiei. Cu cât mediul este mai sănătos, cu atât stilul de viaţă, durata şi calitatea lucrurilor care ne înconjoară este mai bună.

Într-un mediu poluat excesiv această calitate scade semnificativ, toţi acei poluanţi din mediu ajungând în casele noastre şi în organism. De câte ori ni s-a părut aerul mult prea greu şi dificil de respirat? În funcţie de zona de destinaţie, unele zone sunt mai poluate că altele. De regulă oraşele şi metropolele sunt cele mai des vizate, deoarece în astfel de medii există o antropizare extrem de ridicată, adică intervine omul care prin diferite acţiuni schimbă echilibrul natural. 

De aceea, folosirea unui purificator aer devine din ce în ce mai necesară.

·         Purificator de aer Clean Air Optimă CA506, 48 W (Gri),  clean air optimă = 879 lei

·         Purificator de aer Sharp KC-G60EU-W, Display Digital, 50mp (Alb) = 3699 lei

Poluarea aerului este primul semn al unei poluări excesive. Apă prezenţa în sol, în mari şi oceane, sub acţiunea razelor solare se evaporă. Odată cu acest lucru, o parte din poluanţii ce nu pot fi neutralizaţi prin acţiunea razelor solare sau a altor compuşi ajung în mod evident în aer, urmând că aceştia să ajungă din nou în sol sau în ape. Acesta întâlnesc de-a lungul circuitului închis o altă serie de poluanţi, astfel încât ponderea şi concentraţiile de poluanţi cresc, ceea ce înseamnă în mod evident un mediu mai poluat, un aer mai poluat, ceea ce duce la dispariţia unor ecosisteme naturale. 

Poluarea ridicată provoacă un semn de alarmă, motiv pentru care sunt prevăzute acele limite maime prin intermediul cărora se doreşte menţinerea calităţii mediului înconjurător la o stare optimă, fapt la care trebuie să contribuim cu toţii. 

În cadrul industriilor, companiile sunt obligate să apeleze la sisteme de filtrare care deseori sunt de formă unor echipamente mari, destul de scumpe. Restul populaţiei poate de asemenea să ia măsuri adecvate pentru a contribui la îmbunătăţirea acestui aspect, în urmă cărora se pot vedea numeroase beneficii ce ne vizează pe fiecare dintre noi.

Care sunt principalele „simptome” ale poluării aerului:

- un aer greu de respirat;

- încălzirea globală;

- schimburile climatice bruşte (topirea gheţarilor, creşterea nivelului marilor şi oceanelor);

- industrializarea conform sistemelor vechi;

- creşterea numărului de automobile bazate pe combustibili tradiţionali;

- numărul ridicat de deşeuri depozitate necorespunzător;

- lipsa unor sisteme de valorificare şi eliminare a deşeurilor

- lipsa unei educaţii cu privire la calitatea mediului şi la nevoia conservării acestuia etc.

·         Dezumidificator Trotec TTK54E, 16 l/zi, Debit 195 mc/h, Pentru spaţii de până la 31 mp, Higrostat, Funcţie ionizare şi uscare rufe = 749 lei

·         Purificator de aer Clean Air Optimă CA267, Ionizare, Filtru electrostatic, Plasmă Consum 2.5 W/h, Pentru 15 mp, Lampa de veghe = 159 lei

Şi, după cum menţionăm şi anterior, poluarea aerului din zilele noastre poate fi resimţită cu uşurinţă, chiar şi în casele noastre. De aceea este important nu doar să ne stabilim nişte principii vizavi de grijă faţă de mediul exterior, ci şi faţă de spaţiile de locuit. 

Spre exemplu, dintre indicatorii aerului poluat din locuinţe se numără respiraţia greoaie care denotă lipsa prezenţei oxigenului şi acumulările de dioxid de carbon, unul dintre poluanţii cei mai prezenţi. În acelaşi timp, un alt factor este umiditatea. În cazul unor case ce nu sunt amenajate corespunzător există riscul formării de mucegai. Şi aceste două aspecte duc la formarea unor afecţiuni la nivelul tractului respirator, la scăderea imunităţii şi la instalarea unor boli grave, până la scăderea gradului de confort şi a duratei de viaţă. În consecinţă, cu toţii ar trebui să luăm măsuri pentru a avea parte de o poluare a aerului şi a mediului mult mai redusă, cât şi de un nivel de trăi cât mai ridicat.

·         Purificator de aer Beurer LW220, Acoperire până la 40 mp, Filtru HEPA (Negru) = 999 lei

Cum poţi reduce poluarea mediului şi a aerului

purificator de aer
purificator de aer

Un prim pas necesar este conştientizarea şi adoptarea unei vieţi ecologice. În ceea ce priveşte mediul ambiant, direct conectat cu locuinţele noastre, putem înlocui mijloacele de transport tradiţionale cu cele ecologice. Totodată puteţi înlocui maşinile cu transportul în comun, reducând nu doar poluarea mediului, ci şi costurile sau timpul pierdut în trafic, la cozi interminabile. 

În acelaşi timp, reducerea defrişărilor şi a tăierii copacilor tineri este un element extrem de important, datorită cantităţilor mari de oxigen pe care aceştia le produc. Un copac ajunge la maturitate în termen de câţiva ani, până la câţiva zeci de ani, iar defrişarea reprezintă o problema extrem de mare şi în România. 

Totodată, utilizarea alternativelor şi a materialelor ecologice pot face de asemenea diferenţa. Puteţi apela la pungi şi cutii reciclabile, la articole de îmbrăcăminte realizate din materiale biodegradabile, reducând astfel plasticul şi poluanţii cei mai des întâlniţi. De asemenea, aruncarea deşeurilor în spaţii amenajate este iarăşi o măsură importantă. Nu doar că evităm poluarea mediului datorată scurgerilor de substanţe, cât şi poluarea vizuală. 

·         Purificator de aer Xiaomi Mi 2H, filtru true hepa, Acoperire până la 31 mp, Filtru HEPA, Nivel zgomot 65dB (Alb) = 529 lei

·         Purificator de aer Rowenta Intense PU3030F0, Acoperire până la 140 mp, Filtru Carbon, Filtru Allergy, Nivel zgomot 50dB (Alb) = 649 lei

La nivelul locuinţelor noastre putem înlocui casă tradiţională cu cea ecologică. Totodată utilizarea aparatelor cu un consum redus de energie va face diferenţa.

Pentru a evita acumularea de gaze toxice şi a aerului greu de respirat, cât şi pentru prevenirea formării mucegaiului este recomandat să aerisiţi încăperea de minim 2-3 ori pe zi, indiferent de seon, cu precădere în sezonul rece când aerul este mai bogat în oxigen. 

În acelaşi timp se prevede şi necesitatea realizării unei termografii atunci când va achiziţionaţi o locuinţa. Prin intermediul acestei tehnici puteţi descoperi care sunt punctele slabe ale locuinţei şi puteţi fi îndrumaţi către metode de îmbunătăţire care se vor reflectă atât asupra bugetului, cât şi asupra stilului de viaţă.

În acelaşi timp puteţi şi să achiziţionaţi un purificator aer care va va ajută să menţineţi calitatea aerului din mediul ambiant în condiţii optime.

Ce este un purificator de aer şi cum funcţionează?

www

Purificatoarele de aer sunt dispozitive care au capacitatea de a filtra aerul dintr-o încăpere având un pricipiu similar cu filtrele utilizate în industrie. Însă, aceste dispozitive sunt de mici dimensiu, astfel încât ele pot fi amplasate în orice încăpere,, chiar şi în cele mai reduse. Un purificator de aer poate fi amplasat atât în zonele cu aer uscat, acolo unde de regulă se formează cantităţi mari de praf iar aerul este uscat, ducând la iritarea sistemului respirator sau chiar şi a ochilor, fie în zonele cu umiditate ridicată, precum baia sau încăperile neizolate corespunzător, expuse la schimburi drastice de temperatura cald-rece şi viceversa, care duc la formarea unei umiditati excesive şi respectiv, la apariţia mucegaiului.

Principiul de funcţionare este unul extrem de simplu. În cadrul fiecărui purificator există o serie de filtre de mici dimensiuni ce aspiră în mod relativ silenţios aerul din încăpere, care este transmis la filtrele în consecinţă. Acestea prelucrează într-un mod ecologic aerul poluat, reţînând particulele de praf şi pe cele ale altor poluanţi obişnuiţi, eliminând în mediul înconjurător un aer proaspăt. 

Totodată există şi astfel de purificatoare 2 în 1 care au capacitatea de a reduce în acelaşi timp atât poluarea aerului, cât şi umiditatea în exces. Purificatoarele au în general un consum redus şi realizează un zgomot de până la 2-3 ori mai mic decât limitele egale impuse, astfel încât el nu este deloc deranjant pentru utilizator.

Încă de la prima utilizare a unui astfel de puificator vei putea observă numeroase beneficii printre care:

- un aer mai curat şi o umiditate constanţa, benefice organismului, ceea ce îmbunătăţeşte calitatea aerului respirabil;

- lipsa poluanţilor ce irită sistemul respirator, eliminând efectele negative pe care poluarea aerului şi umiditatea în exces o pot avea asupra organismului şi a locuinţei;

- reducerea sau eliminarea completă a alergiilor sau a bolilor respiratorii;

- creşterea gradului de satisfacţie şi de relaxare în propria locuinţa;

- un somn mai liniştit şi mai odihnitor;

- creşterea nivelului de energie;

- reducerea oboselii şi a durerilor de cap, ce sunt o parte din efectele negative cel mai frecvent resmtite de către utilizatori în cazul unui aer poluat şi a unei umiditati ridicate;

- creşterea productivităţii zilnice;

- creşterea duratei de viaţă atât a utilizatorilor, cât şi a locuinţei. 

Că prin urmare, un purificator de aer se dovedeşte a fi un element indispensabil în zilele noastre având în vedere creşterea tot mai accentuată a poluării aerului. Iată aşadar şi câteva sugestii de purificatoare clasice, cât şi 2 în 1, ideale pentru orice locuinţa.

www

3 sugestii de aparate de climatizare purificatoare pentru orice locuinţă

1. Purificator aer Duux DUAP02, Difuzor aromă, Ionizare, Debit aer 68 mc/ora viteză hepa, Consum 5 W/h, Veioză, Filtrare cu hepa şi cărbune

Purificatorul de aer Duux DUAP02 este un dispozitiv modern de mici dimensiuni, care are o formă sferică prietenoasă pentru orice încăpere. Datorită dimensiunilor ultra reduse acest purificator poate fi introdus în orice amplasament fără a ocupă prea mult spaţiu şi fără a reduce aspectul vizual.

Acesta are un consum de energie foarte redus, ceea ce înseamnă că prin utilizarea acestuia nu veţi resimţi o creştere semnificativă la facturi. Acesta poate fi concomitent cu esenţe pentru difuzor, având dublă capacitate de a filtra aerul, cât şi de a răspândi un parfum proaspăt şi plăcut, în acelaşi timp. Este un purificator silenţios care va îmbunătăţi semnificativ confortul locuinţei voastre. Este disponibil în două culori, respectiv alb şi negru, în funcţie de preferinţele fiecăruia.

Acest purificator de aer este adecvat spaţiilor de dimensiuni reduse.

2. Purificator şi umidificator de aer Panasonic F-VXR35G-A, Acoperire până la 26 mp, Filtru HEPA, Nivel zgomot 49dB

Pentru încăperi mai mari, săli, living-uri sau locaţie de birouri, recomandăm un purificator 2 în 1 care are o rază de acoperire mult mai ridicată. 

Purificatorul de la Panasonic F-VXR35G-A este una dintre cele mai recente apariţii de pe piaţă şi poate purifică întreg aerul ce circulă într-o suprafaţă chiar şi de 26 m².

Acest dispozitiv vine în acelaşi timp cu funcţia de dezumidificare, ceea ce permite totodată reducerea umidităţii ambientale în sezonurile umede, cât şi echilibrarea acesteia în sezonul uscat sau asociat cu schimburi ridicate de temperatura.

Deşi dimensiunile acestui purificator sunt în mod evident substanţial ridicate faţă de cel prezentat anterior, el poate fi cu uşurinţă integrat în spaţiile mai mari.

Totodată, vei regăşi în componentă acestui aparat o serie de trei senzori speciali care ajută la stabilirea modului de funcţionare în funcţie de activitatea produsă în încăpere, detectand astfel şi prezenţa mirosurilor neplăcute asupra cărora se încearcă neutralizarea, cât şi sezori inteligenţi care detectează şi ajustează nivelul umidităţii.

Astfel, acest purificator doi în unul are grijă de sănătatea încăperilor şi a utilizatorilor, reducând incidenţa viruşilor, a alergenilor, oferind un aer curat şi mereu proaspăt. 

3. Purificator de aer Tefal PU6025O1 Intense Pure Air XL, Acoperire până la 80 mp, Filtru Allergy+, Nivel zgomot 52dB

Pe lângă fel şi fel de accesorii casnice şi electrocasnice care au adus brand-ul Tefal în topul preferinţelor noastre, aceştia au lansat şi un purificator eficient, cu numeroase beneficii.

În prezent acesta beneficiază de o reducere de 25% şi deţine o serie de caracteristici de top pentru scopul propus.

Dacă până acum cel mai puternic purificator avea o arie de acoperire de până la 26 mp, purificator oferit de Tefal poate purifică aerul din încăperi chiar şi de 3,5 ori mai mari. Acest lucru îl face şi mai potrivit pentru încăperi de dimensiuni mari, cât şi pentru spaţii de locuit sau de lucru în care există un număr ridicat de utilizatori. Putem deduce astfel că purificatorul Tefal PU6025O1 este un purificator premium ce ajută la filtrarea impurităţilor din aerul respirat ce ne înconjoară pretutindeni. 

La fel că şi versiunea purificatorului prezentat anterior, şi acest purificator are I mod suplimentar acea funcţie ce permite echilibrarea umidităţii din mediu, transformând aerul respirat într-o resursă primară mai sigură şi mai sănătoasă pentru orice organism.

·         Purificator de aer Sharp FU-Y30EU-W, Panou Comandă Mecanic, 21mp (Alb),  trepte de viteză = 869 lei

Purificatorul vine însoţit de un panou electronic cu ajutorul căruia putem ajusta caracteristicile acestuia. În acelaşi timp, acesta nu deţine un filtru obişnuit, ci unul special, cu destinaţie pentru cei care suferă de numeroase alergii şi afecţiuni ale sistemului respirator.

În concluzie, un purificator de aer este soluţia cea mai accesibilă şi cea mai optimă pentru a reduce poluarea aerului din locuinţele individuale, indiferent de încăpere. De asemenea, aceste purificatoare de mici sau mari dimensiuni pot fi utilizate inclusiv în clădirile de birouri, pentru a spori calitatea vieţii angajaţilor şi productivitatea acestora.

Costurile asociate cu achiziţia unui purificator clasic, cât şi cu cea a unui purificator doi în 1 sunt accesibile pentru orice utilizator, această fiind una dintre soluţiile cheie în vederea reducerii poluării şi a creşterii nivelului de trăi. 

Pentru oferte  umidificator şi purificator,  purificator aer rowenta,  ionizare filtru electrostatic,  lămpi uv, purificator  aer clean air optimă etc, vizitaţi evoMAG. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite