Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

Riflaje şi joc de umbre într-un apartament din Oradea, amenajat cu 25.000 euro

4
22 Jan 2021 17:20:01
Autor: Lovedeco.ro

Unicul oraş românesc inclus în reţeaua europeană Art Nouveau, Oradea a devenit o atracţie turistică tot mai populară, datorită reabilitărilor clădirilor de patrimoniu efectuate în ultimii zece ani. Aşa că şi spaţiile de cazare din oraş trebuie să fie pe măsură şi să ofere nu doar confort, ci şi o atmosferă uşor artistică.

Acest apartament cu două camere se află la ultimul nivel al unui imobil nou din centrul istoric şi are o vedere panoramică asupra oraşului vechi. Investitorul, Flaviu Pop, CEO al EAS|Residence, l-a amenajat pentru a-l oferi spre închiriere în regim hotelier şi pe termen lung. A dorit un design contemporan, urban, uşor nonconformist, cu finisaje şi materiale de calitate.
 
A colaborat cu arhitectul Dorin I. Lungu de la AIDO Studio Design, care a început proiectul în momentul în care structura imobilului nu era încă ridicată. Acest fapt i-a permis să planifice de la început toate detaliile, inclusiv poziţiile instalaţiilor electrice şi sanitare.
 
  Riflajul şi comoda din camera de zi sunt realizate de Massmobel.
Amenajarea a durat şase luni şi a costat 25.000 euro, din care partea de instalaţii sanitare şi electrice a reprezentat aproape 20% din buget, finisajele plus manopera în jur de 40%, iar mobilierul 30%. Locuinţa are o suprafaţă de 61 metri pătraţi plus o logie de patru metri pătraţi.
 
Zona de zi este un open space, iar accesul se face direct în zona de dining, care a trebuit - din acest motiv - să aibă un caracter puternic, punctează arhitectul. În imediata apropiere a zonei de acces se află dormitorul şi baia.
 
  Placarea unuia dintre pereţi cu MDF alb lucios, iluminat cu bandă LED, oferă senzaţia unui spaţiu mai amplu.
 
Deşi bucătăria este amenajată într-un spaţiu relativ îngust, mobilarea pe trei laturi îl optimizează la maxim. Mobilierul pe comandă e realizat cu Spazio Ideea, iar faianţa stil patchwork dintre corpuri e modelul Marazzi Decoro Memory, de la acelaşi furnizor.
 
 
Elementele naturale ca riflajul de lemn şi plantele aduc confort zonei de zi.
 
În living, ies în evidenţă câteva piese cu impact vizual puternic: lampadarele, canapeaua Galla Chester de la Mobila Dalin, măsuţele de cafea de pe Acaju.ro, covorul de pe Vivre.ro şi fotoliul de pe Somproduct.ro, armonizate de riflajul de pe fundal.
 
  Masa de dining şi scaunele sunt de la IKEA, covorul e de la The Home, iar corpurile de iluminat de pe Vivre.ro.
 
Din punct de vedere cromatic, suportul de nuanţă închisă (vopseaua antracit de la Benjamin Moore) a devenit fundal pentru întreaga amenajare. El pune în valoare piesele colorate de design care dau viaţă spaţiului.
 
Continuarea articolului, aici
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Tudor Miclovan
22.01.2021, 17:38:24

E confuz, tiganesc si impersonal. Trebuie sa te chinui, ca sa iti placa, vorba lui Banciu. Nu poti trai in asa ceva ca intr-o vitrina, iar tu parca ai fi figurant in propria viata. Pare practic, dar e doar demonstrativ, ca si cum ar trebui sa primesti mereu oaspeti, ca sa ai pe cine sa epatezi, ca in rest e de incuiat cu cheia si de mers sa stai la hotel. Am vazut multe mai calde decat aiureala asta rece, arctic de rece.

-4 (8 voturi)
Adrian Foangǎ
22.01.2021, 19:27:32

Terminati cu minciunile ca Oradea e oras turistic. Ce sa vada turistii, sutele de strazi neasfaltate? https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ulitele-oradiei-exemplu-de-bune-practici-pentru-alte-orase-oradea-are-de-fapt-tot-a-treia-strada-neasfaltata-154475.html

-8 (10 voturi)
MV R.
22.01.2021, 20:34:36

Foangă,în mod cert(1000%) Oradea este oraș turistic,în special comparativ cu un Vaslui,Buzău,Alexandrie de Teleorman,chiar și Constanță post Mazăre.

+1 (1 vot)
24KARAT
22.01.2021, 22:35:02

Foanga daca ai fi oradean n-ai spune aberatiile astea, pentru ca ai sti ca nu-s adevarate ,dar tu nu esti.Tu esti doar un sudist ofticos care traieste intr-un oras de 2 lei.

-2 (2 voturi)
Modifică Setările