Schimb de daruri la nivel înalt: un buton roşu, o apărătoare pentru penis şi o lăcustă uriaşă, printre cele mai ciudate şi neinspirate cadouri făcute între ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un cadou care a ridicat multe semne de întrebare în 1972 este decantorul pentru vin, sub forma unei lăcuste uriaşe, oferit Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii de fostul preşedinte francez Georges Pompidou. FOTO Telegraph.co.uk
Un cadou care a ridicat multe semne de întrebare în 1972 este decantorul pentru vin, sub forma unei lăcuste uriaşe, oferit Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii de fostul preşedinte francez Georges Pompidou. FOTO Telegraph.co.uk

Schimbul de daruri la nivel înalt, în cadru oficial, a rezervat uneori surprize sau momente amuzante, dacă nu chiar tensionate.

Publicaţia Daily Mail a adus aminte de câteva astfel de împrejuări, care au adus zâmbetul pe buzele oficialilor, sau din contră.

Memorabil a rămas cadoul pe care Statele Unite l-a oferit Rusiei în 2009, ca simbol al dorinţei de a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două ţări. A fost vorba despre o cutie cu un buton roşu, inscripţionată cu mesajul „Reset” (reseta, relua – n.r.), însă traducerea în limba rusă trecută pe cutie a fost neinspirată, în condiţiile în care cuvântul însemna, de fapt, „supraîncărca”.

cadou

FOTO whattheysayaboutusa.com

Urmare a vizitei întreprinse de preşedintele american Richard Nixon în China, în anul 1972, oficialităţile chineze au trimis un dar surprinzător, dar o simbolistică puternică, de prietenie şi pace: o pereche de urşi panda uriaşi, pe nume Ling-Ling şi Hsing-Hsing. Obiceiul chinezilor de a oferi urşi panda ca daruri diplomatice a dus şi la împământenirea termenului „Diplomaţia Panda”.

cadou

FOTO e-torch.org

În 2010, căpetenia unui trib care locuieşte pe o insula Tanna din sudul Pacificului, în Vanuatu, i-a oferit în dar Prinţului Filip, Duce de Edinbugh, soţul reginei Elisabeta a II-a Marii Britanii, propria apărătoare (teacă) pentru penis.

cadou

FOTO princephilipmovement.weebly.com

Un cadou oferit în 2013 preşedintelui Franţei de la acel moment, Francois Hollande, de băştinaşii din Tombouctou, în Mali, în semn de mulţumire pentru că Franţa intervenise militar ca să ajute trupele locale să lupte împotriva grupărilor islamiste afiliate reţelei teroriste Al-Qaida, a avut parte de un sfârşit tragic. Este vorba despre o cămilă, pe care delegaţia franceză a lăsat-o în grija unei familii din Mali pentru că trebuia vaccinată şi avea nevoie de aprobări pentru a fi transportată la o grădină zoologică din Paris, dar care a fost sacrificată şi mâncată de îngrijitori.

cadou

FOTO The Guardian

Un cadou care a ridicat multe semne de întrebare în 1972 este decantorul pentru vin, sub forma unei lăcuste uriaşe, oferit Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii de fostul preşedinte francez Georges Pompidou.

cadou

FOTO vnexpress.net

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite