„Sindromul inimii frânte“ are aceleaşi consecinţe asupra sănătăţii inimii ca un atac de cord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Sindromul inimii frânte“ afectează pe termen lung sănătatea inimii FOTO Medical News
„Sindromul inimii frânte“ afectează pe termen lung sănătatea inimii FOTO Medical News

Stresul emoţional sever poate provoca o afecţiune cardiacă bruscă care prezintă acelaşi tip de leziuni pe termen lung ca un atac de cord, este rezultatul unor noi cercetări medicale.

Cardiomiopatia Takotsubo sau „sindromul inimii frânte“  afectează cel puţin 3.000 de persoane din Marea Britanie şi este de obicei declanşată de evenimente traumatice de viaţă, cum ar fi decesul, scrie The Independent. 

În timpul unui atac, muşchiul inimii slăbeşte până la punctul în care nu mai poate funcţiona la fel de eficient.

Dacă cercetările anterioare au sugerat că daunele cauzate de sindromul inimii frânte au fost temporare, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Aberdeen au descoperit acum că efectele pot fi permanente, precum cele unui atac de cord.

În cadrul studiului, care a fost finanţat de British Heart Foundation (BHF), echipa de medici a examinat 37 de pacienţi suferinzi pentru o perioadă de doi ani, folosind ultrasunete şi examinări RMN. 

Concluziile noilor cercetări au fost prezentate la „American Heart Association Scientific Sessions“ din Anaheim, California, şi au arătat că participanţii au avut leziuni netratabile ale ţesutului muscular al inimii care a redus elasticitatea şi care a prevenit contracţiile complete cu fiecare bătaie de inimă. 

Potrivit unui alt studiu realizat de Harvard Medical School, mai mult de 90% dintre cazurile raportate de Takostubo (sindromul inimii frânte) sunt femei cu vârste cuprinse între 58 şi 75 de ani.

„Takotsubo este o boală devastatoare care poate să lovească brusc oameni de altfel sănătoşi“, a explicat profesorul Jeremy Pearson, director medical asociat la BHF.

„Am crezut odată că efectele acestei boli care pun în pericol viaţa sunt temporare, dar acum putem vedea că acestea continuă să afecteze oamenii pentru tot restul vietii lor“, a explicat medicul.  

Pearson a adăugat că în prezent nu există un tratament pe termen lung pentru pacienţi, deoarece medicii au crezut anterior că toti cei care suferă de acest sindrom îşi vor reveni complet, de-a lungul timpului: „Aceasta nouă cercetare arată că există efecte pe termen lung asupra sănătăţii inimii şi sugerează că ar trebui ca pacienţii să fie trataţi în mod similar cu cei care suferă de insuficienţă cardiacă“. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite