Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

Spune-mi o poveste!

6
1 Jan 2020 17:06:07
Petre Barbu

Ajungi la birou. Punctual. Îţi saluţi colegii. Politicos. Începi cu o constatare: s-a încălzit afară. Ţi se răspunde: este friguţ şi vor veni ninsorile. Notezi cu voce tare: mâine trebuie să mă îmbrac mai gros.

Eşti întrebat ce mai faci. Bine. Povesteşti ce-a făcut ăla micu’ în weekend. A stat cu ochii în smartphone. Nu s-a pregătit pentru meditaţiile de la matematică. Eşti consolat de o colegă: lasă-l în pace, o să-i vină mintea la cap! Povesteşti despre fiică-ta, care a lipsit de-acasă o zi întreagă şi s-a întors seara. Mâine dimineaţă, pleacă la Londra. Trebuie s-o duci cu maşina la aeroport. I-ai făcut cadou o excursie. Ce drăguţ din partea ta! – eşti lăudat de o altă colegă.

Deschizi e-mail-ul. Citeşti mesajele. Întrebi cu voce tare: ce mâncăm azi? Un coleg zice că şi-a adus de-acasă. O colegă zice că are de mâncare, a venit maică-sa de la Târgovişte. Amândoi, îşi prezintă mâncărurile. Tu povesteşti ce-ai mâncat vara asta la all-inclusive, la bulgari, şi ce-a mâncat şi nevastă-ta. Un coleg povesteşte ce-a mâncat la Berlin, în city break. Eşti întrebat unde faci Revelionul. Ţi-ai făcut rezervare la munte, din octombrie. La vară, încerci să prinzi un sejur în Turcia. Cineva zice de Booking. Toţi îşi povestesc impresiile despre Booking. Totuşi, repeţi, întrebarea: ce mâncăm azi? Deschizi site-ul şi parcurgi meniurile. Un coleg ţi se alătură. Povesteşte de ce a venit fără mâncare. Alegi meniul. Anunţi ce ţi-ai ales. Eşti lăudat. Şi colegul şi-a ales. Îl lauzi. Faci comanda. Ţi se confirmă. Anunţi că ţi s-a confirmat: vine în cincizeci de minute. Primeşti comentarii: e prea mult, dincolo se mişcau mai repede. Dar ce mănânc până vine mâncarea? – te întrebi cu voce tare. O colegă se oferă să se ducă la Mega. Ce doreşti de la Mega? Un baton de ciocolată. De care baton? Enumeri brandurile preferate. Îţi alegi unul. Colega pleacă. Se discută despre ciocolată şi cafea. Câte cafele bea fiecare pe zi, cu lapte, fără lapte... Altcineva zice că a văzut un film la HBO GO. Tu zici că ai văzut un serial nou pe Netflix, mişto, ţi-a plăcut. Colegul care aşteaptă prânzul ca şi tine zice că a văzut ultimul film al lui Tarantino, nu l-a înţeles, o porcărie, timp pierdut. Nimeni nu-l contrazice. Colega cu mama venită de la Târgovişte zice că e interesant. Nimeni n-o contrazice. Tot ea zice că s-a uitat şi la „Vocea României“... Îţi aminteşti că la trei trebuie să fii la service, pentru revizia maşinii. Toţi povestesc despre preferinţele în domeniul automobilelor. După service, trebuie să-l duci pe ăla micu’ la meditaţii, nu s-a pregătit deloc. Lasă-l în pace! – ţi se repetă. A venit colega cu batonul de la Mega. E bun! Arunci o privire pe mail-uri şi îţi notezi task-urile, cu voce tare: trebuie să-i cumperi lu’ ăla micu’ un joc video de Crăciun. Costă 100 de lei. Ţi se sugerează că pe alt site este la 80 de lei. De ce întârzie mâncarea? – te enervezi. Cineva povesteşte cum a aşteptat o oră şi jumătate mâncarea, dar a refuzat-o când a venit pentru că era sleită, adică rece.     

Deschizi e-mail-ul. Citeşti mesajele. Întrebi cu voce tare: ce mâncăm azi?

Aştepţi mâncarea. Şi în tot acest timp, îmi permit să te întreb: tu ştii să spui o poveste? O poveste! Sau asta e povestea vieţii tale pe care o spui în fiecare zi? Hai, eşti în stare să spui o altă poveste?

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Dan Plesoianu
2.01.2020, 09:30:40

Asta de mai sus este o povestire (dupa cum ni se spunea la scoala generala). Adica descrie realitatea. O poveste (care descrie ceva imaginar) ar fi despre aceiasi oameni din birou, care in loc sa piarda timpul vorbind, ar lucra, asa cum se presupune ca trebuie sa faca fiecare la birou.

+4 (4 voturi)
Iliana Bruckner
2.01.2020, 11:00:51

Are dreptate domnul Barbu. Suntem eroii banali ai unei povesti banale,si nici nu cred ca este neaparat necesar sa ne nastem cu ciocanul lui Thor la capatai. Din mici intamplari,din cautate bucurii de-o clipa,ne tesem panza cotidiana,si,in final,vorba lui Nichita Stanescu: Suntem ceea ce iubim. Am citit candva o mica pilda. In padurea mare si deasa,izbucneste un foc teribil.Animalele fug infricosate,panica izbucneste,se salveaza cine poate. O pasare mititica ducea in cioc picaturi de apa de la un parau din apropiere si le varsa asupra flacarilor. Un animal mare,falnic si falos,intreaba dispretuitor: -Asa vrei tu sa stingi focul?Cum iti inchipui ca vei reusi? Iar pasarea ii raspunde: -Nu voi reusi singura.Dar imi fac partea mea. Si daca reusim,in familie,in cercul de prieteni,in anturajul colegilor de serviciu,sa aducem o picatura de armonie,daruind iubire,e ca si cum ne-am face partea noastra. Imi cer scuze,poate pare moralizator,iar de traininguri motivationale sunt satula pana peste cap.Ceea ce vreau sa spun ca nu este putin lucru sa ai parte de bucuria clipei,in banalele tale popasuri prin zile si luni de zile si ani de zile.

+4 (4 voturi)
Sârbul Vasile
2.01.2020, 13:35:24

Intr-o lume in care totul se bazeaza pe lupta si concurenta, nu-i loc pentru povesti si dulcegarii.

+2 (2 voturi)
imsi imsi
2.01.2020, 15:11:08

Asta i o istorie inchipuita de dl autor dupa povestile parintilor. Realitatea de azi ii alta: Intri in open space. Treci pe linga ciubicule in care niste indivizi stau cu ochii in ecrane. te asezi in cubiculul tau pornesti calculatorul si semnezi electronic de prezenta dupa care deschizi e-mailul si trimiti comanda de mincare la secretariat care o va trimite mai departe la cateringul firmei. Rezolvi problemele curente raspunzind la mailurile sefului direct si apoi la cele ale colaboratorilor. pe unii ii stii doar dupa nume cu toate ca lucreaza in cubicule alaturate. Auzi Buna Ziua si scapi pix ul din mina de surpriza fiindca ultima data cind in sala cu 100 de cubicule s a zis asa ceva a fost cind s au schimbat femeile de serviciu iar printre ele era o doamna de vreo 50 de ani trimisa de la fortele de munca prin programul integrarii virstnicilor pt care statul suporta taxele de munca timp de un an. te intorci si vezi un domn trecut de 55 de ani cu o trusa de scule la briu care ti sopteste ca are de efectuat o interventie. Dai din cap ca nu stiii cum se mai raspunde la un Buna Ziua si te indrepti spre Cafeteria unde automatul iti serveste expressoul zilnic.

+3 (3 voturi)
Paun Al
2.01.2020, 18:03:25

Oamenii nu pot trai fara povesti . Povestile ii ajuta sa accepte suferinta , necazurile , bolile , probleme de tot felul ,viata de zi cu zi , daca in final exista speranta ca in viata aceasta vor fi si fericiti ( si au trait fericiti pana la adanci batranete ) , sau macar in "viata de apoi " ( in rai ) vor avea fericirea vesnica . Intamplarile , problemele , necazurie de pana la atingerea fericirii ... ocupa practic toata povestea... De aici incolo povestitorii nu mai au cuvinte ,nu mai au descrieri ale acestei vieti fericite ... De unde ipoteza , ca in realitate , sfarsitul fericit al povestilor este in general o iluzie . Si atunci retraim in minte povestile de succes ale Ilenei Consanzene , Fat Frumos , cu fii si fice de imparat , cu Cenusareasa careia astrele ii aranjeaza intalnirea cu printul sau in zilele noastre ale "vedetelor " , a celor ce reusesc din zilele noastre ... Se schimba doar decorul , tehnologia , mijloacele tehnice cu care compunem povestea . Visele , sperantele , iluziile ... raman .

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările