Supradoza
0
Atunci când doza depăşeşte gradul de toleranţă al organismului devine letală. Trecând de spaţiul cartografiat al tradiţiilor româneşti, există o temă care treptat provoacă societatea la dezbatere: Viciul.
Apărut în baza constatării unor comportamente deviante şi privit ca un stigmat, viciul este descris ca un amalgam al respingerii, curiozităţii şi fricii tratat de societate mai mult cu biciul prohibiţiei, decât cu antibioticul educaţiei.
Unii cercetători, mai liberali în moravuri, consideră că prin depăşirea acestei tabuizări, cauzată de reflexele de apărare ale unui fals conformism, societatea progresează, dependenţa dovedind doar lipsa de educaţie şi nimic altceva.
Despre alcool şi narcotice s-a discutat deja cu dinţii ascuţiţi, fiind două vicii asupra cărora erudiţii în domeniu au răspicat firul în patru, au oferit soluţii, alternative şi mai ales, extrem de important, au explicat fenomenul.
Bun... dacă despre alcool, tutun şi narcotice ştim că individual, în doze constante, sporesc cifra de afaceri a pompelor funebre, în România pungilor de sărăcie, la nivel colectiv, au apărut trei noi vicii de masă. Şi aici nu vorbesc de forţarea limitei, sau de revolta intelectuală care îi îndreaptă către visul indus de viciu, spre un orizont al „mântuirii”, ci de halucinogene sociale.
Vorba lui Rogozanu „stadionul de cartier este înlocuit de casa de pariuri de cartier”
Un bătrân din urbea lui De Quincey, suporter al echipei Manchester City spunea că pentru a atinge un echilibru emoţional în arta pariurilor, trebuie să-ţi testezi limitele suportabilităţii pierdere/câştig.
Am pariat, am pierdut mai puţin decât am câştigat, nu am atins echilibrul, deci am renunţat.
Se spune că în economia judeţului Bistriţa-Năsăud, al doilea mare angajator este o casă de pariuri, după producătorul german de cabluri Leoni... Şi ce este mai trist, majoritatea pariorilor sunt tineri, apţi de muncă, însă se complac cu halucinogenul ciupelii de câştig, cu bilete de 2 sau 5 lei cu 12 variante. Curiozitatea creează plăcere, dependenţa doar supradoza disperării de a mai băga un bilet „să-mi scot banii”...
Creioanele mari oferă idei măreţe #Leo Burnett
Creioanele agenţiilor Ogilvy & Mather, Bernbach sau Leo Burnett au aruncat în aer comunicarea şi publicitatea nu doar în Chicago, ci în întreaga Americă, pe bani. Însă like-urile lui Mark Zuckerberg au fost mai revoluţionare: au inventat reţeaua socială gratuită.
Însă comunicarea virtuală, prin intermediul reţelelor sociale gen Facebook, a schimbat viaţa tinerilor, într-o viaţă ireală. Este adevărat, scopul este diferit în funcţie de personalitatea fiecăruia.
După Hoffman, Facebookul este „un capital social condus de nevoile umane“, însă una peste alta şi acesta se poate trata ca orice dependenţă, însă mai dificil deoarece sevrajul este mai greu de suportat.
Şi dacă vreţi să vorbim despre o „dependenţă” căcăcioasă, în 2013, doar 10 milioane de români aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în timp ce aproximativ 6 milioane de români folosesc zilnic internetul, conform BRAT.
Lăsaţi-ne să vă cheltuim banii!
Shoppingul este astăzi deschis oricui, nemaifiind specific femeilor. Asaltaţi de publicitate, hipermarket-uri şi mall-uri, cumpărăturile au devenit o realitatea cotidiană, chiar dacă, paradoxal uneori nu avem nevoie de nimic. Ne amintim când vedem lucrurile în raft şi pur si simplu... cumpărăm.
Odată instalat, viciul cumpărăturilor nu are tratament, este ca sfârşitul lui Eminescu, din sanatoriul doctorului Şuţu, singura scăpare fiind, evident, criza. Dacă n-ai bani, nu faci schopping şi stai acasă. Faci doar foame!
Aşadar, prieteni, eu vă las cu fascinaţia spaţiului gratuit şi mă pun să cobor un vis, ,despre miracolele mizerabile ale domnului Michaux.
PS Nu uitaţi doza de share!
Se încarcă comentariile...
