Articol publicitar

TOP 10 cele mai dorite trotinete pentru adulţi în 2021

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trotineta

Vine primăvara! Aşa că ne apropiem cu paşi mărunţi de sezonul în care natura revine la viaţă odată cu pofta de mişcare.

Mai mult ca niciodată ne dorim să ne bucurăm de natură şi de tot ceea ce ne oferă ea, aşa că e momentul perfect să-ţi achiziţionezi o trotinetă electrică. Prin intermediul unei trotinete te vei putea bucura mai mult de priveliştea din oraşul tău atunci când te deplasezi la lucru sau la cumpărături, în timp ce vei contribui la un stil de viaţă sănătos şi la o detoxifiere în mod natural.

Start Sezonul trotinetelor 2021!

Trotinetele sunt o modalitate cool de transport, dar si un instrument prin intermediul căruia te poţi relaxa şi să-ţi îndeplineşti nevoile în acelaşi timp.

Deşi iniţial trotinetele au fost concepute pentru copii, modelele existente de trotinete electrice sunt adaptate special pasionaţilor de tehnologie, travel sau adulţilor care au nevoie de o metodă sustenabilă şi economică de transport. Astfel, vei regăsi pe piaţă zeci de modele adaptate special pentru persoanele cu vârste cuprinse între 16-50 ani sau chiar peste, cu performanţe care te vor impresiona.

Aşadar, numeroase trotinete electrice aşteaptă să le descoperi, în showroom sau online, la distanţă de un click. Dă şi tu start sezonului cald în acest an aşa cum se cuvine, cu ajutorul unei trotinete electrice!

Beneficiile trotinetelor electrice

Trotinetele electrice îţi pun la dispoziţie o varietate de avantaje, cu sau fără contextul pandemic global. Iată câteva dintre acestea:

  • Sunt o metodă sigură şi individuală de transport;
  • Reduc poluarea locală şi globală prin reducerea emisiilor nocive, contribuind la creşterea calităţii vieţii şi conservarea resurselor naturale;
  • Contribuie la creşterea economiilor în detrimentul risipei acestora prin utilizarea altor mijloace de transport individuale sau a transportului în comun;
  • Ajută la îmbunătăţirea condiţiei fizice, nefiind necesar să depui un efort considerabil pentru utilizare;
  • Te ajută să previi aglomeraţia zi de zi şi să respecţi normele de distanţare pentru sănătatea ta şi a celor dragi;
  • Sunt uşor de utilizat şi fiabile în diferite circumstanţe, inclusiv în ceea ce presupune depozitarea şi alimentarea acestora;
  • Adecvate pe perioade scurte sau lungi de timp, în funcţie de necesităţi şi de bugetul disponibil.

Există norme speciale privind utilizarea trotinetelor electrice?

Da! Viteza trotinetelor este reglementată legislativ de Codul Rutier, ceea ce înseamnă că pentru cele care depăşesc 25 km/oră va fi necesar să deţii un permis de conducere categoria B.

De asemenea, nu se permite prezenţa unui pasager la trotinetele electrice astfel că va trebui să le foloseşti în mod individual, iar utilizarea trotinetelor de către copii cu vârsta sub 14 ani este interzisă. Totuşi, trotinetele electrice pot fi utilizate de către copii cu vârsta cuprinsă între 14-16 ani doar în prezenţa metodelor adecvate de protecţie. Ar mai trebui să ştii că trotinetele pentru adulţi sunt diferit concepute de cele pentru copii, astfel că utilizarea acestora din segmentul lor de vârstă le-ar putea periclita siguranţa.

Totodată, legislaţia prevede şi că aceste trotinete nu trebuie utilizate pe trotuar, ci exclusiv pe şoselele de circulaţie autovehicule cu limita de 50 km/h.

Aşadar, pentru persoanele care-şi doresc o trotinetă performantă, de ultimă generaţie şi cu caracteristici pe măsură, utilizarea unei astfel de trotinete electrice trebuie să fie realizată în anumite condiţii şi doar de către posesorii unui permis de conducere.

TOP 10 cele mai dorite trotinete adulti in 2021

Pentru că nu e deloc uşor să-ţi alegi un model potrivit când ai la dispoziţie zeci de opţiuni menite să te impresioneze la fiecare detaliu în parte, ţi-am pregătit un top 10 a celor mai dorite trotinete pentru adulţi la final de 2020, dar care se păstrează în topul căutărilor chiar şi în 2021. Aşadar, fie că-ţi doreşti o trotinetă ce aparţine unui brand popular şi impunător cu ajutorul căreia să faci senzaţie, fie că eşti orientat către o trotinetă electrică adecvată bugetului tău, dar cu performanţe absolute, alegerea celei mai bune trotinete electrice după lecturarea acestui top va fi floare la ureche.

  • Trotineta electrică Nilox Doc Pro 30NXMOPR00001, Autonomie 20 Km, Viteză 20 Km/h, Motor 300 W (Negru)

O trotinetă compactă şi fiabilă la un preţ inovator poate fi exact soluţia de care ai nevoie pentru a te strecura cu uşurinţă în trafic şi să ajungi la muncă sau la centrele comerciale favorite într-un timp record.

Motorul de 300 W este disponibil de utilizare în termen maxim de 3 ore, iar prin intermediul trotinetei Nilox Doc Pro poţi străbate până la 20 km fără întrerupere. 

Această trotinetă este pliabilă astfel încât o poţi depozita cu uşurinţă în garaj sau chiar şi în locuinţă, fără a-ţi ocupa mult spaţiu. Trebuie să mai ştii că este adecvată atât tinerilor, cât şi adulţilor cu o greutate de până la 100 kg.

  • Trotineta electrică Koowheel L8, Autonomie 15 - 20 Km, Viteză 25 Km/h (Negru)

O altă opţiune care nu-ţi va da bătăi de cap în privinţa circulaţiei fără a avea nevoie de o formă legală este modelul Koowheel L8 cu un motor de 350 W ce asigură o autonomie de până la 20 Km într-un timp de reîncărcare de până la 3 ore.

Acest model este de asemenea o versiune ce poate fi pliată după fiecare utilizate, astfel încât s-o transporţi şi s-o depozitezi cu uşurinţă. Trotineta este prevăzută cu o roată solidă pe faţă şi roată pneumatică pe spate, ce amortizează impactul la şocuri, dar vine echipată şi cu un display LCD care te ajută să-ţi menţii sub control orele de mişcare, autonomia bateriei şi alte detalii relevante.

  • Trotineta electrică E-TWOW Booster Plus S, Viteză 36 Km/h, Autonomie 35 Km (Gri)

În clasa de top a trotinetelor electrice vei regăsi o varietate largă de modele de la brandul E-TWOW, un brand cu tradiţie încă din anul 2000, printre care se regăseşte şi această versiune.

Modelul impresionează printr-un cadru din aluminiu cu design elegant şi unisex, prevăzut cu un motor de 500 W ce poate atinge o autonomie maximă de deplasare de până la 35 km.

Suportă o greutate totală de până la 125 kg iar datorită cauciucurilor brevetate fără aer şi a suspensiilor pe amble roţi, poate fi utilizată inclusiv în pante mici sau pe drumuri dificile.

Farurile sunt alimentate independent şi-ţi oferă opţiunea de a te bucura de avantajele acestei trotinete chiar şi în condiţii de iluminare redusă.

  • Trotineta electrică Wide Wheel Mercane, Autonomie 30 Km, Viteză 35 Km/h, Motor 500W, Roata lata de 8", Suspensie fata/spate, Pilot automat, Greutate 16Kg (Negru)

Ne-a surprins şi modelul coreean Wheel Mercane cu un cadru din aliaj forjat de aluminiu, care va surprinde prin finisajele inegalabile şi aspectul inovator.

Dincolo de partea estetică, Trotineta electrică deţine numeroase performanţe gata să te impresioneze - acumulator LG de 8800 mA ce-i oferă o autonomie de până la 30 km, suspensii faţă-spate, sistem triplu ajustabil de viteză, jante din aluminiu şi magneziu asociate cu cauciucuri pneumatice, sistem LED de iluminat, sistem de blocare cu cheie etc.

Practic, acest model este o opţiune fiabilă indiferent de circumstanţe şi o alegere accesibilă, care oferă un confort vast chiar şi pe cele mai anevoioase drumuri.

  • Trotineta electrică ZERO 10x, Baterie 23Ah/52V, Autonomie 80-110 Km (Baterie LG), Viteză 65 Km/h, Motor 2 x 1000W, Roţi pneumatice 10", Frane Hidraulice (Negru)

Zero este un brand care a revoluţionat piaţa în anii precedenţi, datorită celei mai performante game de trotinete electrice. Sub denumirea sa vei găsi numeroase opţiuni pentru pasionatul din tine.

Să vorbim însă de performanţele acestui model şi de cum va contribui acesta la îndeplinirea tuturor nevoilor tale.

Modelul ZERO 10x este fără îndoială unul dintre cele mai performante, un model prevăzut cu motor dual puternic  de 1000W ce poate atinge până la 3200 W putere de vârf şi adecvat dorinţelor tale de a străbate distanţe îndelungate de până la 110 km.

Pentru un pasionat de travel este de asemenea important să ştii că se va descurca excelent în oraş, dar şi în afara acestuia, datorită anvelopelor de 10” prevăzute cu suspensie hidraulică, frâne mecanice uşor de controlat, sistemului LED integrat, design ergonomic etc.

Trebuie să ştii că şi tu te poţi bucura de acest model chiar şi în lipsa unui permis de conducere, setând Trotineta în normele legale de viteză.

  • Trotineta electrică Dualtron Thunder, Viteză maximă 90 Km/h, Autonomie 120 Km, Putere motor 5400W, Roţi pneumatice 11" (Negru)

Deplasează-te cu Viteză luminii apelând la Trotineta Dualtron, care te surprinde prin performanţe inedite şi un design care te va lăsa fără cuvinte!

Poţi ajusta suspensiile pneumatice pe 5 niveluri în raport de tipul şi calitatea drumurilor străbătute şi tot tu alegi treapta de viteză care poate atinge până la 90 km/oră sau cât de durabilă este autonomia bateriei de până la 120 km parcurşi încontinuu.

Cadrul din aluminiu asociat cu motorul şi roţile metalice îi oferă trotinetei o greutate de aproximativ 43 kg, fiind capabilă inclusiv să urce în pantă de până la 35°. Mai trebuie să ştii că este un model adecvat persoanelor cu o greutate de până la 150 kg, în care pot fi incluse şi lucrurile personale.

  • Trotineta electrică SPEEDXMAN, Viteză 40 Km/h, Autonomie 40-70 Km, Motor 500 W, Suspensie fata/spate - amortizor simplu, Roţi pneumatice 8" (Negru)

Nu te lăsa înşelat de aspectul inedit al trotinetei Speedxman, care ascunde caracteristici de top într-un accesoriu compact.

Trotineta poate atinge 40 km parcurşi constant, fără oprire, mulţumită motorului cu putere nominală de 500 W. În timp de 6 ore de la reîncărcare vei fi gata să parcurgi prin intermediul ei distanţe multiple, având o acceleraţie puternică şi numeroase trepte ajustabile de viteză pentru a o utiliza fără probleme chiar şi pe drumurile publice.

Are o aderenţă sporită indiferent de condiţiile mediului ambiant, iar roţile de 8” sunt ideale pentru deplasări în oraş.

  • Trotineta electrică Ninebot by Segway KickScooter MAX G30, Vitezămaximă 25 Km/h, Autonomie 65 Km, Motor 350 W, IPX5, Bluetooth (Negru)

Un alt model care nu-ţi va da bătăi de cap în privinţa legislaţiei este modelul de la Ninebot G30 cu viteză maximă de până la 25 km/h şi o autonomie a bateriei crescută în raport cu un timp de încărcare redus.

Această trotinetă inteligentă este prevăzută cu un afişaj electronic dotat cu sistem de analiză a autonomiei, modul ECO pentru călătorii de durată şi consum redus de energie, funcţie Bluetooth pentru asocierea cu telefonul mobil, sistem integrat de blocaj etc.

Practic, acest model este o alegere sigură şi fiabilă indiferent de cerinţele utilizatorului.

  • Trotineta electrică DualMoto DM10, Vitezămaximă 70km/h, Autonomie 90 km, 3 Viteze, Putere motor 3016W (Negru)

Îţi garantăm că ne vom ridica la nivelul aşteptărilor persoanelor greu de mulţumit cu DualMoto DM10 care nu este o simplă trotinetă. Pregăteşte-te să analizezi acest model în detaliu şi să fii surprins de caracteristicile sale care o transformă într-o trotinetă premium!

În ciuda dimensiunilor reduse, trotineta este echipată cu două motoare de 1000 W cu o putere de vârf de până la trei ori mai mare, care-şi permite să accelerezi cu uşurinţă sau să frânezi cu precizie într-una din cele 5 trepte.

Poţi ajusta treapta de viteză după bunul plac, limitând-o inclusiv la maximul permis de lege de 25 km/h, dar poţi experimenta mai mult, până la 70 km/h.

Îţi poţi face planuri cu ea atât în oraş, cât şi în zonele în care adrenalina este la maximum.

  • Trotineta electrică Myway Inokim Light Hero, Autonomie 21-23 Km, Viteză 27 Km/h, Motor 300 W (Portocaliu)

Şi nu în cele din urmă, îţi propunem să mai tragi un ochi şi la modelul Myway, un model la fel de compact care va transforma deplasările tale într-o adevărată plăcere.

Vei atrage numeroase priviri în trafic datorită designului elegant prevăzut cu cadru durabil din aluminiu, ce-i oferă o greutate aproximativă de 12.5 kg, uşoară de transportat şi de utilizat fără oprire.

Meniul electronic este echipat cu 3 trepte ajustabile de viteză, dar te va ajuta şi să fii la curent cu informaţii preţioase privind autonomia bateriei, viteza de deplasare şi distanţa.

În concluzie, cu o trotinetă electrică n-ai cum să dai greş în 2021, transformându-ţi în acest mod pasiunea de a călători şi deschiderea către natură într-o adevărată plăcere, îmbinând totodată utilul cu relaxarea.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite