Tradiţii de nuntă din toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
nunta india traditie obicei

Ziua nunţii este asociată, în diferitele culturi de pe glob, cu tradiţii şi ritualuri cel puţin diferite, dacă nu chiar bizare în esenţă. Dacă pentru occidentali, obiceiul furatului miresei de la nunţile românilor stârneşte amuzamentul, şi balcanicii găsesc greu de înţeles ritualurile care implică sacrificarea unei vaci pentru noul cuplu, spre exemplu, aşa cum obişnuieşte etnia Zulu, din Africa de Sud.

Garderobă neîncăpătoarea
În China de astăzi, miresele nu se mulţumesc cu o singură rochie de mireasă, ci cu trei. Prima dată, există tradiţionalul qipao sau cheongsam, o rochie roşie brodată, creată special pentru nuntă. Roşu este culoarea norocului în cultura chineză. Apoi vine rândul rochiei voluminoase, care nu pare atât de deplasată în lumea occidentalilor. Iar la final, mireasa se dezbracă doar pentru a îmbrăca, din nou, o rochie pe gustul ei, de această dată, la propria alegere.

Mâini pictate
Înainte ca o femeie din India să se căsătorească, îşi va decora mâinile cu desene elaborate numite menhdi. La această procesiune participă şi prietenele sale, pentru a-i uşura orele în care stă să fie pictată. Desenele vor rezista până la câteva săptămâni şi sunt realizate cu henna. După câteva ore în care aşteaptă să-i fie aplicată vopseaua, mireasa trebuie să mai petreacă nişte timp aşteptând ca aceasta să se usuce, motiv pentru care are loc „petrecerea menhni”, în care mireasa primeşte şi nişte sfaturi utile de la prietenele sale cu experienţă.

Săritul peste mătură
Celţii, romanii şi ţiganii au inclus în tradiţiile lor de nuntă diverse mişcări care au legătură cu săritul peste mătură. Astăzi, acest ritual mai este practicat de către triburile afro-americane. În perioada de dinaintea Războiului Civil, sclavii îşi pecetluiau uniunea alături de o femeie printr-o săritură peste mătură.

nunta matura traditie obicei

Tortul peruvian
În Peru, femeile singure invitate la nuntă au parte de o tradiţie mai dulce decât aruncatul buchetului de către mireasă. Amulete şi panglici sunt înfipte în tortul mirilor şi înainte ca acesta să fie tăiat, fiecare femeie apucă de capătul uneia şi trage. La celălalt capăt al unei singure panglici se află un inel de logodnă. Se spune că cea care are norocul să nimerească inelul va fi următoarea care se va căsători.

nunta peru traditie obicei

Sacrificarea unei vaci
Nunţile tradiţionale Zulu sunt marcate de culori vibrante şi dansuri între familia mirelui şi a miresei. Ca multe alte mirese din toată lumea, femeile Zulu vor începe ziua nunţii îmbrăcate în rochii albe de mireasă, dar se vor schimba într-o piesă tradiţională după ceremonia religioasă. Familia mirelui va sacrifica o vacă cu care va întâmpina mireasa, iar aceasta va introduce bani în stomacul animalului, gest care simbolizează apartenenţa ei la noua sa familie.

Procesiuni vesele
Nunţile libaneze încep puternic cu muzică, dans şi ţipete de bucurie chiar în faţa casei mirelui. „Zaffe” este numele escortei tradiţionale formată din prietenii mirelui, familia şi, câteodată, muzicieni şi dansatori. Grupul conduce mirele spre casa miresei şi apoi îi întâmpină pe amândoi cu o „cascadă” de binecuvântări urlate şi petale de flori.

Recompensă pentru mireasă
Mirii din Rusia trebuie să muncească pentru viitoarele soţii. Înainte de nuntă, mirele îşi face apariţia în casa miresei, unde îi cere mâna. Pentru amuzamentul familiei ei, aceştia refuză să o dea până când mirele nu va plăti în cadouri, bani, bijuterii sau pură umilinţă pentru ea. Mirii sunt obligaţi să se prostească în dansuri, să răspundă la ghicitori şi să treacă teste amuzante precum înfăşurarea unui Pampers în jurul unei păpuşi. Numai după ce îi va impresiona familia şi prietenii şi va demonstra că este capabil de orice pentru viitoarea lui soţie, îi este permis să o vadă. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite