Travestiţii şi-au ales miss din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concursul de frumuseţe pentru travestiţi Alternative Miss World, desfăşurat la Londra, a fost câştigat anul acesta de Miss Zero, pe numele adevărat Sasha Frolova, din Rusia.

Vestitul teatru Globe din Londra a găzduit competiţia Alternative Miss World, organizată pentru prima dată în 1972 şi dedicată travestiţilor. Participanţii din toate colţurile lumii s-au întrecut la ediţia de anul acesta în prezentarea unor costumaţii cât mai originale. Concurenţilor li s-a cerut să se transforme total, nu doar să se rezume la clasica trecere de la bărbat la femeie. 

„Oamenii se aşteaptă ca bărbaţii să se costumeze în femeie când aud vorbindu-se despre travestiţi, dar mi se pare doar lipsă de imaginaţie să faci doar acest lucru când posibilităţile sunt nelimitate“, a declarat fondatorul concursului, Andrew Logan.

Drept urmare, anul acesta pe scenă au defilat sculpturi din PVC şi chiar costume sub formă de automobile. Câştigătoare a fost însă desemnată concurenta din Rusia, în vârstă de 30 de ani, cu numele de scenă Miss Zero. Travestitul rus este artist contemporan şi s-a prezentat îmbrăcat într-un costum din latex care se poate umfla. 

image

FOTO Guliver Getty Images 

„Se încălzeşte foarte tare în interior, trebuie să-l port şi trei ore în timpul spectacolului pe care îl ofer în Rusia costumat în acest fel, dar ador felul în care arată. Mă face să mă simt ca o femeie din plastic“, a explicat acesta pentru publicaţia britanică „Daily Mail“.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite