Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

Un american, condamnat la închisoare pe viaţă la vârsta de 15 ani, a fost eliberat după 68 de ani

11
20 Feb 2021 05:32:37
Autor: George-Andrei Cristescu
Joe Ligon a fost eliberat după 68 de ani petrecuţi în închisoare / FOTO PA DOC
Joe Ligon a fost eliberat după 68 de ani petrecuţi în închisoare / FOTO PA DOC

Joe Ligon, condamnat la închisoare pe viaţă în Statele Unite la vârstă de 15 ani, a fost eliberat după aproape şapte decenii petrecute în spatele gratiilor. În vârstă de 83 de ani, bărbatul a experimentat un adevărat şoc atunci când a luat contact cu lumea în libertate.

Ligon a fost încarcerat în 1953 pentru crimă, după o serie de jafuri şi atacuri care au lăsat şase oameni răniţi şi doi morţi. A recunoscut că a luat parte la acţiuni, împreună cu alte patru persoane, toate adolescente, dar a pledat nevinovat la acuzaţia de crimă, un lucru pe care îl susţine până în ziua de astăzi.
 
Bărbatul, acum în vârstă de 83 de ani, spune că adaptarea este foarte grea, pentru că nimic nu mai e cum era acum şapte decenii, când a ajuns la închisoare. De altfel, acum 4 ani, Ligon a refuzat să fie eliberat.
 
„Comisia care se ocupă cu eliberările l-ar fi eliberat cu condiţia de a fi sub supravegherea lor pentru tot restul vieţii. A ales să nu fie eliberat cu această condiţie”, a spus avocatul lui Ligon pentru CNN.
 
„Vreau să le fac pe plac oamenilor şi să-i ajut aşa cum mă ajută şi ei pe mine”, a spus Ligon, declarându-se uimit de clădirile înalte din Philadelphia şi cât de mult s-a schimbat oraşul faţă de cum îl ştia el la începutul anilor 1950.
 
Întrebat cum se simte să fie din nou liber, Ligon a răspuns scurt: „E minunat. Minunat”.
 
Joe Ligon este deţinutul care a ispăşit cea mai mare pedeapsă juvenilă din Statele Unite.Bărbatul beneficiază de sprijinul unei organizaţii, care îl ajută să se reintegreze şi să se obişnuiască cu noua societate. Responsabilii din organizaţie încearcă să-l expună treptat noutăţilor, pentru ca bărbatul să nu fie copleşit emoţional.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

UnuldinVancouverCanada
20.02.2021, 05:58:52

Viata bate filmul 'The Shawshank Redemption '...

+3 (7 voturi)
Radu Mircea
20.02.2021, 06:05:03

# lntre multe altele asta imi place la americani : Nu glumesc cu infractorii si pedepsele sun pedepse . La ei nu se contopesc pedepsele ci se aduna . Te trezesti cu 128 de ani de pirnaie din mai multe infractiuni , 128 de ani faci . Vei fi ingropat in cimitirul inchisori . Acum si prostul asta care a stat 68 de ani in puscarie , n-o fi stiut sa scrie si el o carte , n-o fi avut si el boli in atita amar de vreme , n-a avut un Avocat al poporului care sa-l viziteze dupa gratii si sa ramina cracanat ca n-are celulua data in lavabila , n-a mers la biserica duminica ???? Cum dracu sa fie judecatorii asa de haini si ascultind de 12 jurati care l-au gasit pe bietu' om vinovat , sa-i dea inchisoare pe viata la 15 ani , pentru doua crime facute in gasca de 5 insi ???? De ce-mi vine in minte circotasul Huidu : trei morti , fara o zi de pirnaie ??? Si inca-i vad mecla pe ''Prima'' ........

+18 (18 voturi)
Nirolf
20.02.2021, 08:31:28

Iti recomand o carte rascolitoare a lui Victor Hugo : "Ultima zi a unui condamnat la moarte" .

+4 (4 voturi)
Stefan din Nord
20.02.2021, 09:19:09

Iti recomand filmul Culoarul mortii cu Tom Hanks Un film emotionant ,cum rar poti vedea pe aceasta tema a incarceratilor .

0 (6 voturi)
Mihai Popescu
20.02.2021, 10:31:59

Diferenta intre noi si americani este ca la noi "justia este oarba" pe cind la americani justitia este justitie care vede si face ceea ce trebuie de facut.

+8 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (11)

Modifică Setările