Un meşter pantofar din Cluj a inventat pantofii de „distanţare socială“. Măsurile încep de la numărul 70 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grigore Lup, purtând pantofii de distanţare socială
Grigore Lup, purtând pantofii de distanţare socială

Grigore Lup, un meşter pantofar din Cluj, a inventat pantofii de distanţare socială. Mărimea pantofilor începe de la numărul 70, iar preţul este în jur de 500 de lei.

Grigore Lup s-a născut în Chiuieşti şi este meşter în încălţăminte din piele încă din adolescenţă, când a început şă lucreze ca ucenic. De câţiva ani buni are propriul atelier în Cluj-Napoca. De curând, odată cu impunerea măsurilor de distanţare socială, a inventat in atelier pantofii de care să-I ajute pe oameni să păstreze distanţa între ei, inventând pantofii   a caror marime începe de la numarul 70. În acest mod, cei care îi încalţă sunt obligaţi să păstreze o distantţă de cel puţin jumatate de metru faţă de oricine, relatează dejeanul.ro.

Am văzut la televizor că sunt multe persoane care nu respectă, deşi sunt reguli peste tot. Chiar dacă mergi la o farmacie sau la bancă, se bagă, domnule, aproape de ţine, parcă îţi suflă în ureche. Am zis <hai să fac, domnule, nişte pantofi, astfel încât cei care nu respectă să fie pedepsiţi, să le dăm o pereche de pantofi de ăştia… să stea la distanţă”, a declarat pentru sursa citată Grigore Lup.

Munca la o astfel de pereche este cel puţin dublă faţă de încălţămintea normală, dar şi cantitatea de material folosită este mult mai mare. Tocmai de aceea, pretul este pe masură – aproximativ 500 lei.

„Este destul de mult de lucru. Trebuie modificate calapoadele, din două facem unul. Trebuie un alt tipar pentru că e unicat, îţi trebuie material mai mult, într-o astfel de pereche intră aproape un metru pătrat de piele…nu e chiar aşa uşor de făcut”, a mai spus Grigore Lup.

Până acum, astfel de pantofi au fost comandaţi doar de actorii de la mai multe teatre din ţarî pentru diferite personaje, dar meşterul se aşteaptă să apară şi curajoşi care să îi folosească în viaţa de zi cu zi.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite