Unităţile mobile de Terapie Intensivă au ajuns la ISU. Alessandra Stoicescu: „Sperăm că nu va fi nevoie de ele, dar este foarte important că le avem“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două unităţi mobile de Terapie Intensivă cumpărate de Fundaţia Mereu Aproape din donaţiile „Teledon Români Împreună“ au fost dăruite, astăzi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Preşedintele României şi premierul Ludovic Orban au vizitat aceste unităţi de Terapie Intensivă.

Unităţile au câte 12 paturi şi sunt dotate cu aparatură performantă care îi va ajuta pe pacienţii în stare gravă şi critică să lupte cu boala.

Unităţile de Terapie Intensivă vor putea fi deplasate rapid oriunde pe teritoriul ţării pentru a prelua pacienţii din zonă roşie , acordand suport spitalelor cu TI supraaglomerat sau lipsa. 

Valoarea totală este de 877.271 EURO, notează a1.ro. 

Două unităţi au fost achiziţionate de Fundaţia Mereu Aproape în urma Teledonului «Români Împreună». Ele sunt secţii total utilate de Terapie Intensivă, cu câte 12 paturi. Noi le-am dotat pe cele două ale Fundaţiei Mereu Aproape, ce au fost donate SMURD în acest moment, şi cu cu console de injectomate, dar şi cu aparate aerosoli de funcţii vitale. Tot 24, câte 12 în fiecare unitate. De asemenea, există şi ventilatoare puse pentru fiecare pat în parte, cu asta a venit Guvernul“, a declarat pentru „Adevărul“ Alexandra Stoicescu, preşedinte Fundaţia Mereu Aproape. 

„Ele sunt dacă vreţi, unitatea de elită a Armatei, dacă putem să folosim această metaforă. Iar pe mine, când le-am văzut prima dată, după ce desigur le comandasem, urmărisem ce se întâmplă, stătusem de vorbă cu cei care le-au configurat, cu cei din echipa de la SMURD, cu doctorul Raed Arafat, ei bine, în momentul în care le-am văzut în realitate... nu ştii dacă să plângi şi să râzi în acelaşi timp, este o emoţie extrem de puternică. Terapia Intensivă este zona aceea unde se întâmplă lucrurile urâte, pe care nu-ţi doreşti să le trăieşti vreodată, dar tot acolo se întâmplă şi miracolele, pentru că acolo se smulg din braţele morţii şi se întorc la viaţă oamenii, de aceea spuneam că e «unitate de elită». Din păcate, există mai multe spitale din România care nu au astfel de secţii de Terapie Intensivă. Astfel, e o realizare uriaşă pe care noi, şi aici mă refer la donatorii din cadrul Teledonului pentru Fundaţia Mereu Aproape, am reuşit să o facem, pentru noi, românii. Avem acum aceste unităţi la dispoziţie pentru orice situaţie, nu doar pentru Covid-19. Ele se vor afla în patru puncte din ţară: Timişoara, Iaşi, Cluj şi Bucureşti. Să sperăm că nu va fi nevoie de ele, dar este foarte important că le avem“, mai spus Alessandra Stoicescu.

Prezentatoarea de televiziune şi preşedinta Fundaţiei Mereu Aproape le-a transmis şi un mesaj de mulţumire donatorilor Teledonului: „Mulţumesc pentru că mi-aţi dovedit că împreună putem să facem lucrurile să se mişte, putem să mutăm munţii din loc şi să ne recâştigăm încrederea“.

Cele două unităţi mobile de Terapie Intensivă fac parte dintr-un grup de patru: două cumpărate de Fundaţia Mereu Aproape, două cumpărate de alte entităţi de business şi umanitare.Toate cele patru unităţi vor fi aşadar echipate şi cu ventilatoare de transport asigurate de statul român.

Şi Klaus Iohannis s-a declarat impresionat de cele patru unităţi mobile ATI de la Romexpo, pe care le-a vizitat astăzi, 18 iunie, împreună cu premierul Ludovic Orban, miniştrii de Interne şi al Sănătăţii, Marcel Vela, respectiv Nelu Tătaru, şi şeful DSU, Raed Arafat.

„Este impresionant ce am văzut astăzi împreună, aceste patru tiruri care, fiecare dintre ele, are o funcţiune completă de secţie de terapie intensivă, cu toată aparatura necesară şi aceste unităţi vor putea fi folosite acolo unde este nevoie - şi acum, pentru pacienţi COVID. (...) Ele vor fi gestionate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi vor fi folosite la nevoie. Este, pe de altă parte, rezultatul unui parteneriat foarte frumos - şi vreau să subliniez acest lucru: achiziţia şi dotarea acestor unităţi mobile de terapie intensivă sunt rezultatul unei colaborări foarte bune între autorităţile statului, mediul privat, firme, fundaţii, persoane fizice, voluntari - şi iată că se poate. Vreau să mulţumesc tuturor celor implicaţi pentru acest proiect care, din punctul meu de vedere, reprezintă o mare reuşită. Este o colaborare şi vreau să mulţumesc celor implicaţi din partea Guvernului, din partea Departamentului de Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, firme private, fundaţii, voluntari. Toţi au contribuit, unii cu bani, alţii cu muncă. Au existat acţiuni de strângere de fonduri şi vreau să mulţumesc şi persoanelor individuale, persoanelor fizice care au donat bani pentru acest proiect". a afirmat Iohannis.

El a arătat că dotările unităţilor mobile ATI sunt de ultimă oră. „Sunt convins că atunci când va fi nevoie de ele, vor fi extrem de utile“, a mai spus Iohannis.

Imagine indisponibilă

FOTO Precidency.ro

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite