Viaţa fără chef

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stresul cotidian ne şterge zâmbetul de pe faţă. Chiar dacă ne ferim să recunoaştem, mulţi am pierdut bucuria de a trăi. Nu sunt puţini aceia care, conform standardelor societăţii contemporane, ar avea toate motivele să se simtă împliniţi ori realizaţi, dar care sunt nemulţumiţi.

Această contradicţie aparentă este explicată de psihologi prin diferenţa subtilă dintre fericirea afişată, de genul „am tot ce-mi puteam dori", şi cea lăuntrică, dependentă de experienţele pozitive sau negative acumulate zilnic.Timişoreanca Sânziana P., în vârstă de 40 de ani, este un caz tipic care ilustrează acest paradox al vieţii moderne.

Atât ea, cât şi soţul ei, Tiberiu (42 de ani), au servicii bune în firme private, ceea ce le permite să ducă o viaţă confortabilă, chiar şi în actuala criză economică. Au un singur copil, Mihai (12 ani), elev în clasa a VI-a, la una dintre cele mai renumite şcoli din oraş. Toate bune şi frumoase, doar că, în urmă cu câteva luni, lăsând jena la o parte, Sânziana a apelat la ajutorul unui psiholog pentru a ieşi din depresia în care simţea că se scufundă tot mai tare.

„Ajunsesem într-o stare că, seara, cădeam lată în fotoliu şi mă uitam în gol. Televizorul mergea doar ca fond sonor, că nu reuşeam să mă concentrez, iar dimineaţa, pur şi simplu nu îmi mai venea să mă ridic din pat şi s-o iau de la capăt", povesteşte femeia, contabil de meserie. După doar câteva şedinţe de terapie, a reuşit să conştientizeze faptul că starea în care se afla era cauzată de ritmul infernal al vieţii ei şi de presiunea obligaţiilor de tot felul.

 La birou trebuie să fie tot timpul „în priză", pentru că are o funcţie de mare răspundere, iar o greşeală o poate duce rapid la oficiul pentru şomaj. La aceasta se adaugă treburile casnice şi grijile pentru educaţia băiatului, ce include, printre altele, dusul la karate de două ori pe săptămână, la meditaţii şi, evident, supravegherea temelor.

În ritm de „trebuie"

Situaţia timişorencei este, din nefericire, familiară multor români, striviţi de povara îndatoririlor de la serviciu şi a grijilor casnice. Zilele se desfăşoară într-o goană continuă, sub îndemnul atotputernicului „trebuie". Trebuie să ajung la şedinţă, trebuie să predau raportul lunar, trebuie să mă întâlnesc cu clientul X, apoi cu Y, trebuie să fac piaţa, trebuie să plătesc factura la mobil, trebuie să duc copilul la dentist.

S-ar putea argumenta că oamenii au avut întotdeauna astfel de griji, însă presiunea zilnică nu a fost niciodată aşa de mare. De multe ori, şi timpul liber se supune unor imperative dictate din exterior. Trebuie să dai o raită prin mall, ca să fii la curent cu noutăţile oferite sau pentru că fata vrea şi ea blugi ca ai colegei de bancă. La fel şi concediile. Oamenii tind să meargă în tot felul de locuri pentru a nu fi mai prejos decât ceilalţi, în loc să opteze pentru o săptmână-două de relaxare într-o staţiune care să le facă plăcere cu adevărat.

Condamnaţi de mici

Adulţii prinşi în cursa nebunească a vieţii moderne au tendinţa de a le impune şi copiilor un antrenament strict pentru viitorul lor ca adulţi. În România de azi, un părinte conştiincios cere copilului note mari, angajează cel puţin un meditator, în general pentru materiile la care nu este pregătit să-l supravegheze personal, şi îl înscrie la un club de sport (chiar dacă nu acolo unde ar vrea cel mic).

Cine a asistat măcar o dată la o şedinţă, într-o şcoală cu pretenţii, a întâlnit cu siguranţă acest gen de părinte, care pretinde profesorilor să le dea mai multe teme elevilor şi să le cumpere noi şi noi culegeri.

Oana P., profesoară de limba română la o şcoală bună din Bucureşti, povesteşte experienţa halucinantă trăită la o astfel de şedinţă. „Le spuneam părinţilor cât de important este să le trezească elevilor bucuria de a citi şi m-am trezit că îmi cer să le dau o listă de lecturi suplimentare, obligatorii, şi să-i verific la rezumate. Care mai e bucuria copilului, atunci, dacă e forţat să citească", se întreabă ea. Cu un program zilnic atât de încărcat, copilul ajunge să sufere asemenea părinţilor şi să-şi piardă bucuria de a trăi.

Nefericirea copilului răsfăţat

„Am cunoscut o fetiţă de vreo 14 ani care nu se bucura de nimic, nu-i plăcea nimic, nu avea nicio pasiune sau interes pentru ceva, avea părinţi cu bani, care încercau s-o motiveze să afle ceva despre locurile exotice de vacanţă, să se bucure de ceea ce noi, psihologii, punem pe seama motivaţiei cognitive, adică bucuria, dorinţa, nevoia de a cunoaşte. Indiferent ce", spune psihologul Aurora Liiceanu. „Bucuria de a trăi nu ţi-o poate da nimeni. Ţi-o faci tu. Copiii uitaţi în biblioteci - uneori părinţii nu au timp de ei - sunt mult mai bine, decât cei uitaţi la bonă şi în hoteluri all inclusive."

Nostalgia trecutului

În perioada interbelică, de pildă, chiar şi un funcţionar modest îşi permitea luxul de a lua prânzul în tihnă la un birt oarecare sau chiar acasă. Astăzi, cei mai mulţi dintre angajaţi se mulţumesc cu un sandviş, înfulecat pe grabă, în timp ce îşi văd mai departe de treabă, şi o cafea fără gust, de la aparat. Nici în epoca de aur, serviciul nu era aşa de stresant cum este astăzi, de unde şi zicala celebră la acea vreme, „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc". Este o diferenţă uriaşă între vânzătoarea „acră" din alimentarele comuniste, care se plictisea aşteptând un client printre rafturile goale, şi casiera politicoasă a unui hipermarket de azi, care scanează zeci de produse în câteva minute şi are grijă să-ţi şi zâmbească larg.

Românii, codaşi la fericire

Una dintre cele mai ambiţioase cercetări privind gradul de fericire al cetăţenilor lumii contemporane a fost realizat de Institutul Gallup, sondajul analizând răspunsurile date de 136.000 de oameni  din 155 de ţări. Studiul, desfăşurat pe o perioadă de cinci ani (2005-2009) şi publicat recent, a avut două componente, propunându-şi să facă o diferenţă între satisfacţia generală privind viaţa personală şi cea resimţită zi de zi.

Subiecţii au fost rugaţi să spună dacă sunt mulţumiţi de viaţa pe care o duc, apoi li s-au pus întrebări precise privind ziua precedentă interviului - ce experienţe (pozitive/negative) au trăit, dacă s-au simţit respectaţi şi motivaţi intelectual. Aşa cum se anticipa, există diferenţe semnificative între cele două tipuri de fericire discutate cu persoanele chestionate. România, de pildă, ocupă locul 73 din 155, judecând după procentul respondenţilor care au declarat că au o viaţă bună.

În schimb, ţara noastră apare abia pe poziţia 118 în ceea ce priveşte satisfacţia personală, măsurată în funcţie de experienţele cotidiene.„Obişnuim să ne evaluăm periodic viaţa, analizând dacă lucrurile merg aşa cum ne-am dorit", explică Jim Harter, cercetător la Gallup.

Banii n-aduc împlinirea

„Totul depinde de felul în care definim fericirea, pentru că, dacă vorbim despre satisfacţia de viaţă, se observă o legătură strânsă  între venit şi fericire", spune psihologul american Ed Diener. „Pe de altă parte, este şocant ce influenţă slabă are venitul asupra sentimentelor pozitive", afirmă acesta, citat de „Forbes". Dacă în clasamentul realizat pe baza numărului celor care spun că o duc bine pe primele locuri se află Danemarca, Finlanda, Norvegia, atunci când se ia în considerare bucuria de zi cu zi, ţările nordice sunt întrecute de Panama, Paraguay sau Mali.

Nevoia de a ieşi în evidenţă

„Este adevărat că pare că nu ne bucurăm de viaţă ca părinţii şi bunicii noştri. Cred că nu este cauza în stresul cotidian, ci conţinutul bucuriilor şi nefericirilor s-a schimbat", consideră psihologul Aurora Liiceanu. „Nu resursele interioare sunt importante pentru a ne evalua starea de bucurie sau de nefericire, ci exteriorul nostru care ne stabileşte criteriile, adică «ce fac alţii şi ce zic alţii despre noi». Nu prea vorbim despre reuşita personală, ci de reuşita socială, bani, poziţie, notorietate.

Cultura celebrităţii, nevoia de a ieşi din anonimat care este atât de mare prin presiuni sociale fac ca indivizii să nu se bucure de viaţă decât dacă ies în evidenţă, mai ales că s-a democratizat atât suferinţa, cât şi bucuria", mai spune psihologul. Motivaţia s-a schimbat în sensul că altfel ea defineşte criteriile stării noastre de bine sau de „ne-bine". Se vorbeşte de stresul cotidian, dar nu şi de perechea ei, adică bucuria de cotidian, descrisă de Ţvetan Teodorov într-o carte numită „Elogiul cotidianului". Oamenii se vor asistaţi şi la rău, la greu, dar şi la bine, mai spune specialistul în comportament uman.

Potrivit Aurorei Liiceanu, societatea ne manipulează spre a acorda importanţă divertismentului, ori viaţa nu este o vacanţă continuă, iar scopul de a trăi hedonist duce şi el la o rutină care nu face prea bine. „Beizadelele noastre par că se bucură de viaţă, dar mă întreb dacă sunt chiar fericite. De aici nevoia de «haită», de socializare continuă, căci solitudinea este o stare dificilă şi nu este deloc divertisment. Cuvântul «distracţie» a creat inflaţia veseliei de tip spectacol şi chiar şi informaţiile sunt acum structurate în «info-entertaiment»", conchide aceasta. 

În căutarea bucuriei pierdute

Problema oamenilor care şi-au pierdut bucuria de a trăi este atât de larg răspândită încât, în Occident, s-a dezvoltat deja o industrie a specialiştilor care te ajută să o recapeţi. Spre exemplu, franţuzoaica Dominique Couffignal, life coach (antrenor de viaţă, în trad.), spune că, pentru început, trei paşi simpli pot ajuta la regăsirea bucuriei.

Primul constă în retrezirea simţurilor - de la savurarea gustului cafelei de dimineaţă, la mersul desculţ prin iarbă. Alt element necesar este regăsirea spiritului ludic, fie că e vorba de jocuri tradiţionale (cărţi, şah etc), fie de distracţii moderne, cum sunt consolele Playstation. În fine, spune Dominique Couffignal, „a te accepta pe tine însuţi, aşa cum eşti, imperfect, dar perfectibil, este o altă metodă de a-ţi recăpăta pierduta «joie de vivre»".

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite