Viaţa în mijlocul unei familii thailandeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O vizită în „Thailanda profundă“ te poate face să descoperi oameni deosebiţi şi locuri pitoreşti, cu totul altele decât cele vânate de turiştii amatori de senzaţii tari.

Colaboratoarea noastră Adina Brânciulescu, ale cărei scrieri le puteţi parcurge săptămânal în cadrul rubricii „Viaţa la ţară", a ajuns în Thailanda. Alături de soţ şi de băieţelul lor, Vladimir, Adina îşi continuă, practic, stilul de viaţă simplu pe care l-a adoptat în momentul în care s-a hotărât să renunţe la tot ceea ce presupune existenţa într-o metropolă, în favoarea unui trai tihnit, departe de lumea dezlănţuită. Plecând în Thailanda, Adina a schimbat doar continentul, nu şi dorinţa de a descoperi oameni deosebiţi, care însă nu vor ţine niciodată pagina întâi a ziarelor, precum şi locuri speciale, unde se trăieşte nesofisticat. Relatările din mediul rural thailandez pe care le publicăm în acest număr sunt, într-un anumit sens, o întoarcere la izvoare, care ar trebui să ne amintească de bucuriile simple ale vieţii.

Ne aflăm în apropierea oraşului Langu, din sudul Thailandei, şi locuim cu Kae şi fiul ei de 6 ani, Bisza. Nu este un resort de lux, precum cele din broşurile ilustrate, cu tinere thailandeze cu flori în păr care te invită la masaje cu pietre fierbinţi, yoga sau alte minunăţii. Dimpotrivă, ne aflăm în mijlocul unor oameni modeşti, care locuiesc într-un cartier mărginaş, dar care ne-au primit cu braţele deschise.

Kae se pregăteşte să plece la birou, în Pak Bara



„Casa noastră e şi casa voastră"

„Vecinii mei abia aşteaptă să vă cunoască", ne-a spus Kae la aeroportul din Hat Yai (vezi hartă), fericită şi mândră că am acceptat să venim în casa ei. Am ajuns aici din întâmplare. Kae a aflat de noi de la Autoritatea de Turism a Regatului Thailandei (TAT) şi ne-a chemat să locuim la ea. Nu pentru bani, pur şi simplu ca să ne cunoască. La aeroport nu-mi puteam ascunde nerăbdarea de a cunoaşte femeia care, din senin, lua în casa ei o familie de europeni.

Kae se pregăteşte să plece la birou, în Pak Bara



A apărut după zece minute, politicoasă, zâmbitoare şi stânjenită din cauza întârzierii. Micuţă şi firavă, Kae arată mai tânără de cei 36 de ani pe care-i are - o zestre a naturii pe care o dobândesc mulţi asiatici. „Casa mea e şi casa voastră", ne-a zis şi ne-am împrietenit pe loc.

Apartamentul ei este mic: living şi bucătărie în aceeaşi încăpere, un dormitor şi o baie. Casa este cât una de la noi de la ţară, dar împărţită în patru spaţii de locuit precum cel în care stau Kae şi Bisza, despărţite de pereţi subţiri de parcă ar fi de carton. Noi dormim în living, ea şi Bisza, în dormitor. Baia este compusă dintr-un WC turcesc şi două butoaie mari care se umplu cu apă cu furtunul. Apa o torni rece peste tine cu nişte castroane verzi, de plastic.

info

Poză de familie şi cu Vladimir



Când vine ora mesei, întindem pe jos o rogojină rotundă şi aşezăm pe ea bolurile cu mai multe feluri de mâncare pe care le combinăm după cum avem poftă: în aceeaşi farfurie pot fi orez, supă de legume şi ierburi aromatice, calamari fierţi în sos de peşte, carne de vită, fructe de mare, peşte şi omletă. Dormim pe jos, pe o plapumă.

După ploaie

De dimineaţă, unul dintre vecini a ieşit cu chitara şi partiturile în faţa casei, s-a cuibărit pe scuter şi, de atunci, cântă sfios ca un greiere melancolic. Să fi fost inspiraţia, plictiseala, cine ştie... poate l-a chemat răcoarea plăcută a dimineţii care urmează unei ploi tropicale.

Soţia lui, în braţe cu băieţelul de câteva luni, iese din când în când, îl ascultă şi apoi dispare în casă. Femeile în vârstă şi copiii care nu au mers azi la şcoală s-au adunat în foişor, la umbră, şi sporovăiesc sau se joacă. Vorbesc repede, în limba lor neînţeleasă de mine, dar atât de melodioasă. „Sawadee-kaa", mă salută când mă alătur grupului.

Ţopăială prin noroi

Ei nu vorbesc o boabă de engleză. Eu, de thailandeză. Îl iau pe Vladimir, băieţelul nostru de aproape 2 ani cu ei, îl răsfaţă şi şi-l trec unul altuia în braţe. Kae a ieşit să întindă nişte ciorapi de-ai lui Bisza care a plecat la şcoală încă de la ora şapte şi se va mai întoarce la cinci după-amiaza. Pisica pe care o hrăneşte toată lumea de pe aici cerşeşte de mâncare în faţa unei uşi deschise, văcuţa care stă în spate, dormitează, iar găinile scormonesc peste tot după mâncare.

image

Vladimir şi Bisza fac un duş rece, cu apa strânsă în butoaie



Bălţile de după ploaia de aseară încep să dispară, înghiţite de pământul roşu. Răpăiala i-a scos din case pe toţi copiii, care au ţopăit dezbrăcaţi prin bălţi şi noroi până au fost luaţi cu forţa de mame, despuiaţi la fundul gol, spălaţi cu furtunul în faţa casei şi apoi duşi la culcare. Ploaia a continuat toată noaptea.

În stil musulman

Sudul îndepărtat al Thailandei, aflat la graniţa cu Malaysia, este o zonă majoritar musulmană. „Aveţi grijă, vă aflaţi într-o regiune probabil xenofobă", ne-a scris un prieten pe e-mail, amintindu-ne că pe aici au fost conflicte religioase în urmă cu ceva ani. Dar singura diferenţă faţă de restul ţării este că templele budiste sunt înlocuite de moschei, iar femeile poartă capetele acoperite.

Vladimir şi Bisza fac un duş rece, cu apa strânsă în butoaie

În rest, acelaşi comportament deschis şi prietenos, multe zâmbete şi dragoste pentru Vladimir. Ieri, am ieşit la un picnic la malul mării cu Suhab, Sinma, Taa si Haris - vecini şi nişte prieteni de-ai lor. Am pescuit împreună cu năvodul, am mâncat peşte şi pui fript, pepene, orez şi kang som - un fel de curry, considerat o delicatesă. Toate, pregătite pentru noi.

Recoltă proaspătă de nucă de cocos, adusă special pentru noi



Cel mai frumos picnic

La sfârşitul mesei, unul dintre ei s-a urcat într-un cocotier şi ne-a adus trei nuci de cocos mari cât nişte mingi de fotbal. Suhab l-a aşezat pe Vladimir într-un cărucior de lemn, ca o roabă, şi l-a plimbat minute bune pe malul mării. Ne-au dus şi pe la târgul de peşte care se ţinea în Pak Bara, oraşul mai mare din zonă. A fost cel mai frumos şi voios picnic din viaţa mea. Nu prin cuvinte ne-am înţeles cu aceşti oameni, ci cu zâmbete şi prietenie.

Nu stăm în condiţii luxoase. Nu am unde să fac masaj thailandez, iar hotelurile din zonă nu au spa-uri. Dar avem ceva ce nu am fi putut cumpăra nici cum mii de euro: locuim cu nişte thailandezi, ca nişte thailandezi, învăţăm felul lor de viaţă şi, în loc de servicii ireproşabile şi amabilitate contra-cost, primim prietenie şi sinceritate.

Când am ajuns aici, un bărbat a fugit după mine ca să-mi spună singurele cuvinte pe care le ştia în engleză: „Welcome in Thailand !".

Când nu se aplică taxa de turist

Preţurile din Langu şi Pak Bara sunt surprinzător de mici - de câteva ori sub preţurile din alte locuri turistice ale Thailandei. Explicaţia e simplă: pe aici nu prea sunt turişti, în orăşelul Langu suntem singurii occidentali, iar preţurile sunt pentru thailandezi, nu pentru farangi (străini). De exemplu, o masă cu trei porţii de supă de orez, două de pad thai (specialitate cu tăiţei), plăcintă, sucuri naturale şi desert a fost doar 200 bahţi, echivalentul a aproximativ 20 de lei.

 În alte părţi (insulele Samui, Phangan, Phuket), 200 de bahţi este o pizza sau doar o supă. Acelaşi lucru e valabil pentru benzină, închiriere de scutere, fructe şi haine. De aceea, oriunde ai merge, e foarte important să te împrieteneşti cu localnici care să te plimbe şi să-ţi arate prin locurile lor secrete, care nu au „taxa" de farang.

Recoltă proaspătă de nucă de cocos, adusă special pentru noi
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite