Vibraţia şi potenţialul zilei 2 noiembrie 2020 – Ziua în care putem vedea ce nu se vede

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de 2 Noiembrie 2020 are vibraţia opt, formată din cifrele datei adunate împreună (2+1+1+2+2=8). Cifrei opt îi este atribuit elementul pământ. Acestei cifre îi place concretul, adoră zona materială, iubeşte viaţa bună, dar fiind guvernată de planeta Uranus, poate aduce cu ea şi surprize, deoarece această planetă este renumită pentru natura ei plină de aventură şi risc, împletite cu dragostea pentru adevăr.

Cînd ajungem să stăpânim simbolistica cifrelor, ne vine mai usor să le descifrăm. 

CIfra opt are ca simbol două cercuri, ele reprezentănd cele două lumi: cea spirituală şi cea materială, lumea nevăzută de sus şi cea vizibilă de jos, ca şi legătura dintre ele. Lumi pe care omul ar fi bine să le păstreze în echilibru, pentru propria-i desăvârşire. Echilibrul acestor două lumi este dat de conştientizarea punctelor în care suntem rigizi în încercarea de a securiza ceea ce credem că ne aparţine. 

Fiind fiinte pămantene, tindem să acumulăm mai mult din punct de vedere material, decât spiritual. Astfel, una dintre lumi ne îndeamnă către puterea pe care am putea-o dobândi în lumea terestră, cum ar fi putere financiară, putere asupra oamenilor, puterea pe care ne-o poate da faima, în timp ce cealalta lume ne calauzeşte către zona spirituală ce cuprinde în ea puterea iubirii, puterea jerftei pentru aproapele, puterea justitiei. 

Această zi este una în care ne putem “încorda muşchii” în sfera socială, fiind condiţionaţi totuşi de a cunoaşte empatia, de a ştii cum să rezonăm cu cei cu care interactionăm, de a nu avea un scop atunci cînd ne oferim ajutorul, aceste lucruri datorându-se faptului că, din punct de vedere afectiv-emotional suntem extrem de sensibili, putând oricând să generăm conflicte de percepţie. Tentaţia de a verbaliza ceea ce gândim va fi enormă, iar sfatul zilei este să ne abţinem dacă ceea ce dorim să spunem are şanse să irite. Nu va trebui să ne abţinem mult însă, pentru că mâine ne vom putea exprima mult mai lejer, fără teama de a fi greşit înţeleşi. Este mai întelept să previi, decât să vindeci. Aşadar. este mai înţelept să ţii sub control ceea ce poate da naştere conflictelor spontane şi care oricum va provoca, apoape instant, regrete şi păreri de rău, cu consecinţe poate mai greu de reparat.

Mai este şi ziua care nu acceptă injustiţia, minciuna, trădarea, iar dacă avem scopuri meschine, ascunse, de manipulare, vor fi demascate mai repede decât ne asteptăm (vom fi prinşi cu mîţa-n sac) şi vom putea chiar fi puşi faţă în faţă cu consecinţele faptelor noastre. 

În plan subtil, ni se va cere să învaţăm lecţia echilibrului în tot ceea ce facem.

Imboldul de a ieşi din casă, indiferent de vremea de afară, ne va bântui toată ziua. Vom vrea să interacţionăm, să fim între oameni, să împărtăşim, dar să fim cu bagare de seamă la cum ne manifestăm, pentru a nu-i incomoda sau jena pe ceilalţi, tocmai pentru a nu primi brut şi nepoleit reacţia loi cu privire la noi.

Această zi facilitează abilitatea de a ne da seama cu uşurinţă şi dintr-o privire de planuri secrete, de înşelătorii, făţărnicii, sau prejudicii. Poate fi ziua în care prietenii falşi să se demaşte, lucru benefic de altfel, care ne poate ajuta să facem schimbările necesare şi cerute de situaţie. E bine de ţinut cont şi de faptul că pot fi generate revolte, violenţe, ruperi de relaţii, conflicte de tot felul, răsturnări de situaţi, aceste lucruri datorându-se clarităţii, limpezimi de a vedea ceea ce nu se vede, iar mecanismul declanşator va fi cel al dorinţei de dreptate.

Vestea bună este aceea că, atâta vreme cât sinceritatea este argumentul principal, putem primi şi oferi sfaturi valoroase, ce vor fi primite cu încredere, chiar dacă pe alocuri pot părea dureroase. Vom aprecia valoarea unui adevăr dureros, în locul unei minciuni frumoase.

Ar fi bine să nu ne temem să ne aratăm sentimentele dacă ele sunt exprimate cu inima deschisă, existând astăzi posibilitatea să primim răspunsul pe care îl asteptăm. Doar sinceritatea este liantul care ne poate oferi un astfel de cadou. 

Trebuie spus şi că una dintre barierele acestei zile este tocmai incapacitatea de a exprima ceea ce simţim sincer, din teama faţă de reacţia celor ce le sunt destinate. Trăind în această teamă ne putem prejudicia pe noi înşine, ajungând să gustăm din frustrarea abţinerii, cât şi pe cei cărora le sunt destinate aceste emoţii, privându-i de ele. Mai exista de asemenea şi sansa de a afla concret dacă ele sunt împărtăşite, ceea ce ne va putea reorienta, fară a ne cheltui energiile în scopuri sortite esecului. 

Cine este prieten al culorilor, poate purta astăzi culoarea roz, sau argintiu. Fie că este o esarfă, o cravată sau o panglică legată la mână, ori o bratară cu oricare dintre aceste culori, îi poate aduce celui care le poartă un plus de încredere, dar doar pentru astăzi. Mâine este o altă zi….cu alte culori.

Prin urmare, cheile zilei sunt: empatie, relaţionare cu sinceritate, echilibru, abţinere de la remărci maliţioase, gestionarea şi interpretarea corectă a sentimentelor. Ele sunt cele care ne pot lesne ajuta să ne strecurăm cu abilitate prin această zi sensibilă.

Omul cu adevarat liber este cel care are mai multe optiuni. 

Mintea ta este o gradina. Gandurile tale sunt seminte. Poti cultiva buruieni, sau poti cultiva flori. Alege!

Succes!

Numerolog Oana Dominte

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite