VIDEO 2014, anul care va schimba lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicholas Boyle, profesor la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, a lansat o predicţie: 2014 va marca profund istoria acestui secol. Evenimentele din anul fatidic vor decide dacă lumea se va bucura de pace şi prosperitate sau dacă va suferi din cauza sărăciei şi a războaielor.

Profesorul Nicholas Boyle crede că turbulenţele financiare ar putea fi elementul declanşator al crizei şi că reacţiile liderilor americani vor fi cruciale pentru modul în care va arăta viitorul. Noile organizaţii globale vor fi cheia stabilităţii, spune el, citat de cotidianul „The Daily Telegraph".

De unde vine predicţia lui Boyle

2014 va fi un an al schimbărilor, spune cercetătorul, bazându-se pe faptul că, în ultimele cinci secole, evenimente importante s-au întâmplat în mijlocul celui de-al doilea deceniu. În 1517, Martin Luther a scris Tezele de la Wittenberg, ceea ce a dus la reforma şi ascensiunea protestantismului.

Anul 1618 a marcat începutul Războiului de 30 de ani şi decenii de conflicte religioase în Europa de Vest. În 1815 a avut loc Congresul de la Viena, în urma înfrângerii lui Napoleon, anunţând un secol de relativă stabilitate în întreaga Europă. Totuşi, în 1914 a început Primul Război Mondial, conflict care a dat tonul nemulţumirilor internaţionale de pe tot parcursul secolului XXI.

„Caracteristicile unui secol devin vizibile în cel de-al doilea deceniu, aşa că, de ce ar fi diferit acesta?", spune Boyle în noua sa carte, „2014 - Cum va supravieţui omenirea unei noi crize mondiale".

„Parţial, acest calendar are de-a face cu modul în care înţelegem viaţa şi istoria noastră. Fiecare secol are un caracter aparte, ce apare în primii 20 de ani, aşa cum se întâmplă şi în viaţa noastră. Un alt element important este şi succesiunea generaţiilor", spune el.

Boyle a prezis şi că acest colaps economic recent ar putea anunţa o problemă mai mare în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale. Statele Unite vor deveni un jucător-cheie, iar deciziile pe care le vor lua, fie ne vor condamna la un secol de violenţă şi sărăcie, fie la intrarea într-o nouă eră a cooperării internaţionale.

Problemele ce preocupă acum lumea - schimbările climatice, criza economică - pot fi rezolvate doar prin colaborarea între naţiuni, spune Boyle.

"Caracteristicile unui secol devin vizibile în cel de-al doilea deceniu, aşa că, de ce ar fi diferit acesta?"
Nicholas Boyle
profesor

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite