VIDEO Experimentul care demască nepăsarea: oameni obişnuiţi deghizaţi în cerşetori, refuzaţi de propria familie
0Ţi-ai recunoaşte mama dacă ai întâlni-o pe stradă, îmbrăcată în haine zdrenţăroase şi ar cerşi aşezată pe nişte cartoane? Probabilitatea cea mai mare arată că nu.
Un experiment inedit, care şi-a propus să vadă cât de obtuzi am devenit în faţa nevoilor celorlalţi, preocupaţi de ale fiecăruia în parte, a testat unul dintre cele mai absurde scenarii.
Membrii familiei, deghizaţi în oamenii străzii, pe lângă care trec cei dragi. Oare trec pur şi simplu sau recunosc persoana iubită, dincolo de imaginea zdrenţăroasă? Întrebarea este: au devenit invizibili oamenii străzii?
Ce modalitate mai evidentă de a testa acest lucru decât folosirea unor oameni obişnuiţi, înconjuraţi de familie, care să joace rolul pe care milioane de oameni din lume şi-l asumă zilnic.
Campania „Make Them Visible” a lansat un videoclip în care câteva persoane, care au fost deghizate, au acceptat să „pozeze” drept om al străzii, în timp ce rude şi oameni dragi lor urmau să treacă pe lângă ei, fără să ştie de scenariul pus la punct. Niciun participant nu a fost recunoscut de vreun membru al familiei.
„Există o singură persoană care nu apare în clip, pentru că pur şi simplu nu a putut accepta că familia lui a trecut pe lângă el”, a spus regizorul Jun Diaz. „S-a întâmplat de fiecare dată”.
Experimentul vrea doar să ne arate, celor îndeajuns de norocoşi care nu locuiesc pe stradă, cât de invizibili au devenit oamenii străzii pentru trecători.
„Nu ne uităm la ei. Nu le acordăm nici măcar o fracţiune de secundă din timpul nostru”, a spus Michelle Tolson, reprezentantul New York City Rescue Mission, pentru „The Huffington Post”.
Tolson a explicat cum compania de producţie a angajat câţiva actori pentru filmarea documentarului. Familiile acestora au fost contactate şi întrebate dacă vor să participe într-un experiment social, fără să li se divulge secretul. În timp ce rudele se îndreptau către locul de întâlnire, au trecut chiar pe lângă un membru al familiei, deghizat în cerşetor.
Aceştia merg mai departe către platourile de filmare, unde urmează să vorbească în faţa camerelor de filmat despre cât de importantă în viaţa lor este persoana pe lângă care tocmai au trecut. Momentul cu adevărat emoţionat are loc când aceştia află ce se întâmplă, de fapt, şi li se arată imaginea cu ei trecând pe lângă persoana iubită, fără să se uite în direcţia lui vreo secundă.
„Acest experiment este o aducere aminte că oamenii străzii şi cerşetorii sunt oameni ca noi toţi. Au probleme şi suferinţe. Şi, cel mai important, sunt unchiul, mama sau soţia cuiva dintre noi”, a spus Craig Mayes, directorul New York City Rescue Mission.
Nu este singurul experiment de acest gen. În 2008, jurnalistul american Gene Weingarten, de la „Washington Post”, publica materialul „Pearls before breakfast”, pentru care urma să câştige premiul Pulitzer.
Ideea nu părea deloc complicată: un violonist de talie mondială (Joshua Bell) va coborî într-o staţie de metrou din Washington şi va cânta şase compoziţii clasice, la oră de vârf. Întrebarea era câţi oameni vor realiza, din miile care vor trece pe lângă el, ce se întâmplă? Că un violonist care susţine concerte pentru milioane de dolari cântă într-o gură de metrou unele dintre cele mai frumoase simfonii din lume? Cei mai mulţi care s-au lăsau răpiţi de frumuseţea simfoniilor au fost copiii, în timp ce majoritatea adulţilor grăbiţi nici măcar nu şi-au dat seama că au trecut pe lângă un violonist.
Un experiment inocent la o gură de metrou l-a ajutat pe Weingarten să sublinieze hibele lumii moderne, relaţiile dintre oameni şi graba care nu mai lasă oamenii să trăiască lucrurile cu adevărat importante.
Citeşte şi:
Cum arată oamenii străzii într-un studio?
Se încarcă comentariile...
