VIDEO Un ritual crunt în Camerun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sfert dintre femeile cameruneze sunt mutilate la pubertate, prin călcarea sau masarea sânilor cu obiecte fierbinţi. Tinerele din Camerun sunt maltratate pentru a fi protejate de violuri, dar şi pentru a nu avea contacte sexuale la o vârstă fragedă.

Alfred Bulai (sociolog): Tradiţiile sunt schimbătoare pentru că o mare parte dintre oameni nu le cunosc

„În loc de sfârcuri aveau cicatrice", relatează Jamie Rich într-un articol din „Washington Post". Scriitorul a locuit în Camerun o bună perioadă de timp şi a descris într-o serie de articole obiceiurile şi barbarismele localnicilor. Autorul relatării spune că una dintre „tradiţiile" cameruneze este călcarea sânilor fetelor aflate la pubertate cu obiecte fierbinţi, pentru a le opri dezvoltarea. Scopul? Tinerele trebuie să fie „apărate"de eventualele agresiuni sexuale, dar şi de o posibilă sarcină rezultată în urma unei relaţii consensuale.

În atenţia întregii lumi

Fenomenul a captat atenţia internaţională în 2006, ca urmare a unei campanii iniţiate de o organizaţie nonprofit. De-atunci, Departamentul de Stat al SUA a inclus obiceiul în raporturile anuale asupra drepturilor omului. Cu toate acestea, practica există încă şi afectează una din patru fete, afirmă activiştii locali. Mamele freacă energic sânii fetelor cu pietre încinse, după care bandajează locul cu coji de banane fierbinţi. Uneori, femeile şterg sânii adolescentelor cu kerosen sau cu ierburi medicinale.

Ce anume determină o mamă să preseze pieptul copilului său cu pietre încinse? În ciuda durerii şi a fricii, multe dintre femeile care recurg la acest gest îl consideră un tratament normal împotriva dezvoltării precoce a sânilor.

„Raţiunea" din spatele actului barbar

Mamele povestesc că încearcă, din iubire pentru fete, să elimine semnele pubertăţii pentru a proteja copilele de HIV şi de sarcini.  Tratamentul barbar pare similar cu mutilarea genitală a femeilor, care, deşi este un obicei răspândit în multe ţări africane, este rar practicat în Camerun, spun activiştii.

Ambele „tradiţii" ar fi menite să păstreze inocenţa, însă cei familiari cu obiceiul afirmă că acesta a evoluat într-un act prin care se doreşte stoparea sarcinilor la adolescente. În Camerun nu este ceva neobişnuit ca tinerele să fie gravide. Datele arată că 30% din femeile cameruneze au sarcini nedorite. „Tinerele gravide între 12 şi 17 ani reprezintă până la 25-30% din pacienţii mei. Se întâmplă rar ca o fată de 13 ani să fie încă virgină", spune medicul Serges Moukam.

Consecinţe benefice

Mamă a patru copii, Caroline Nkeih, de profesie veterinar, povesteşte că ştie două familii cu fete care au rămas însărcinate la 12 ani. Din acest motiv, consideră ea, avantajele mutilării sunt mai mari decât consecinţele fizice sau emoţionale. Femeia a urmat ritualul în cazul fiicei sale, când aceasta avea 10 ani. „Băieţii încep să se uite după fete când acestora le apar sânii. La 12 ani, fetele sunt doar nişte copii, dar băieţii văd sânii", spune ea. Nkeih susţine că, atunci când fetele ajung la vârsta de 8 sau 9 ani, multe mame consideră necesar să le „preseze sânii". Femeia i-a aplicat „tratamentul" fetei sale de două ori, pentru că sânii i-au crescut din nou un an mai târziu.

Vârsta potrivită

„Presarea sânilor" se realizează la fetele în vârstă de cel puţin 6 ani şi presupune presarea pieptului cu bolovani fierbinţi şi cuţite tocite. Obiceiul „tradiţional" are ca scop oprirea evoluţiei sânilor, dar lasă urme adânci fizice şi psihice. Medicii avertizează că gestul ar putea cauza cancer la sân, chisturi şi depresie. Alte efecte secundare includ infecţii, abcese sau malformaţii.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite