Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

VIDEO România este în spaţiu: un asteroid a fost denumit după ţara noastră

0
21 May 2012 16:32:41
Autor: Vlad Andriescu
Asteroidul are un diametru de 2-3 kilometri şi se învârste în jurul Soarelui în 1.123 de zile
Asteroidul are un diametru de 2-3 kilometri şi se învârste în jurul Soarelui în 1.123 de zile

Un asteroid poartă numele ţării noastre, ca urmare a deciziei Uniunii Astronomice Internaţionale. Cu un diametru de aproximativ 2-3 kilometri, obiectul ceresc se află între planetele Marte şi Jupiter şi se învârte în jurul Soarelui în 1.123 de zile, a anunţat Agenţia Spaţială Română (ROSA).

Pe data de 6 mai 2012, Uniunea Astronomică Internaţională (UAI) a listat pentru prima dată asteroidul cu numele de România în numărul 71497 al „Minor Planet Circular". Decizia a fost luată ca urmare a propunerii a doi oameni de ştiinţă - românul Mirel Birlan, care lucrează la Observatorul din Paris şi americanul Richard Binzel de la MIT (Massachusetts Institute of Technology).

„Este un lucru extraordinar ca UAI a acceptat denumirea România pentru asteroidul cu numărul 7986. România a fost unul dintre membrii fondatori ai UAI, iar romanii îşi pot întoarce acum ochii spre cer gândindu-se că o mică Românie se află pe bolta cerească. Sper ca astronomia şi studiul spaţiului să capete dimensiuni importante în cercetarea românească", a declarat Mirel Birlan.

Denumit oficial (7986) Romania = 1981 EG15, asteroidul a fost descoperit pe 1 martie 1981 de către astronomul S.J. Bus la Observatorul din Siding Spring, în cadrul unui studiu asupra asteroizilor. Obiectul ceresc face parte din centura principală de asteroizi, o regiune din Sistemul Solar aflată între planetele Marte şi Jupiter şi care adăposteşte numeroase corpuri cereşti precum asteroizi şi planete pitice.

Cu un diametru de aproximativ 2-3 kilometri, asteroidul România face o rotaţie completă în jurul Soarelui într-un interval de timp de 1123 de zile. Când se apropie cel mai mult de Pământ se află la o distanţă de 0.83 unităţi astronomice (124.166.340 de kilometri). Asteroidul are o orbită eliptică stabilă şi foarte bine cunoscută, astfel că nu prezintă un pericol pentru Terra.

Denumirea asteroidului este însoţită de următoarea descriere a ţării noastre, propusă odată cu numele: „România este o ţară situată în Europa de sud-est, intersectată de paralela 45. Capitala este la Bucureşti. Suprafaţa ţării este cât o treime din cea a Franţei, iar geografia ei cuprinde munţii Carpaţi, fluviul Dunărea şi Marea Neagră. Istoria sa culturală se întinde pe două milenii, iar limba română este de origine latină."

"Agenţia Spaţială Română (ROSA) salută decizia UAI de a denumi asteroidul cu numele ţării noastre. În calitate de membru al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), România este interesată de programele viitoare de cercetare a asteroizilor şi susţine proiectele de instrumentaţie în domeniul astronomiei şi spaţiului." declară Marius Piso, preşedintele ROSA.

Iată o reprezentare video a traiectoriei asteroidului România


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările