VIDEO Unul dintre prezentatorii „Top Gear“ i-a îndeplinit unei fetiţe bolnave cel mai mare vis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Richard Hammond a făcut fericită o fetiţă de 8 ani.
Richard Hammond a făcut fericită o fetiţă de 8 ani.

Unul dintre prezentatorii emisiunii „Top Gear“ a reuşit să facă o faptă bună şi s-a transformat în şoferul personal, într-o maşină Lamborghini, pentru o copilă de 8 ani cu grave probleme de sănătate.

Richard Hammond, unul dintre prezentatorii emisiunii britanice „Top Gear“, i-a împlinit Emiliei Palmer un vis. Ea dorea să călătorească într-o maşină Lamborghini roz şi la volan să fie chiar Hammond. Cu ajutorul fundaţiei Rays of Sunshine a fost transformat în realitate acest vis, notează Hereford Times. Fata suferă de o boală pulmonară care o face dependentă de tubul cu oxigen care să-i asigure prelungirea vieţii.

Palmer a fost nominalizată de spitalul Birmingham Children pentru îndeplinirea dorinţei, iar Rays of Sunshine a obţinut maşina, o Lamborghini Aventador Roadster, de la dealerul H R Owen, a vopsit-o în roz, doar temporar, şi Hammond a venit tocmai în Shobdon, o localitate din Herefordshire, Marea Britanie, pentru a o plimba pe Palmer cu maşina.

„Emilia s-a simţit foarte bine. Faptul că dorinţa i-a fost îndeplinită atât de repede a ajutat-o psihic să se bucure pe deplin de ea“, a afirmat mama fetei. „A fost o zi fantastică pe care ne-o vom aminti mereu. Suntem recunoscători faţă de Rays of Sunshine şi faţă de toţi cei implicaţi în fiecare aspect al îndeplinirii dorinţei Emiliei“, a mai spus ea. Richard Hammond a apreciat totul ca fiind minunat. „Se putea să fie timidă, dar a vorbit tot timpul. E de admirat cât de curajoşi sunt oamenii“, a mai spus Hammond.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite